Una dintre puținele bucurii care le mai fusese lăsată românilor pe vremea comuniștilor a fost fotbalul, care era ca o icoană pentru ei. Odată cu inundarea insulei Ada Kaleh, pentru construirea Hidrocentralei Porțile de Fier I, foarte puțini știu că Nicolae Ceaușescu a distrus și terenul de fotbal de pe „Gibraltarul Dunării”, loc unde a evoluat chiar și echipa CCA. Cu ajutorul câtorva personaje care au prins acea epocă, ProSport vă introduce în atmosfera de la Ada Kaleh.
Fascinanta Beche Veche
Mustafa Hamdi (75 de ani), fostă extremă dreaptă în echipa de fotbal a insulei, povestește că în perioada în care nivelul Dunării era mai ridicat, iar mingile de fotbal „amerizau”, oamenii săreau în fluviu pentru a le returna. El povestește de vizita marelui CCA pe insulă, dar și de faptul că jucau la Orșova să distreze străinii.
Circulă povești potrivit cărora atunci când un jucător șuta mai tare, mingea ajungea în Dunăre.
Când era apa mai mare și se ducea mingea în ea, săream repede în apă, pentru că eram ca peștii. În cazul în care se nimerea ca apa să fie într-un vârtej, se deplasau cu barca după ea, dar, în general, se înota după minge. Când era vară, iar Dunărea era mai joasă, nu era o problemă, mingea rămânea pe uscat.
În echipa de fotbal activau doar jucători de origine turcă?
Echipa se numea Beche Veche, era formată exclusiv din jucători de origine turcă și a activat între 1950 și 1965 în campionatul raional. Până la inundarea insulei în 1968, aceasta deja retrogradase și se mai juca doar la nivel de amatori.
Ce echipe cunoscute au jucat la Ada Kaleh?
A fost și CCA o dată, îmi aduc aminte, prin anii 60, pe când era Ilie Savu antrenor și jucau Toma, Cacoveanu, Alecsandrescu, Tătaru sau Ienei. Am stat cu dânșii acolo la cantină la o masă specifică. Ei au fost la Herculane cazați, iar apoi aveau turneu în Bulgaria. Am jucat atunci contra CCA. I-am cam tăvălit acolo. S-a jucat destul de serios, chiar dacă noi eram inferiori. Ilie Savu i-a rulat pe toți atunci, a fost ultima testare pentru bulgari. Au jucat mai tare, nu ne protejau deloc, pentru că jucau pentru posturile de titulari. Mi se pare că ne-au bătut cu vreo 9-1. Știu că s-au făcut poze colective atunci, în care jucătorii CCA stăteau cu peștele în mână.
Veneau oameni la meciuri?
De la 11 ani sunt stabilit în Drobeta Turnu Severin, făceam naveta până la Ada Kaleh pentru a juca în echipă, iar oamenii veneau și de la 20 sau 25 de kilometri pentru a asista la partide. Veneau și din Vâlciorova sau Gura Văii.
Aveați prime pe acea vreme?
Insula era protejată și ne sponsorizau fabricile de confecții și țigări, care ne dădeau produse și ceva bani. Ne plăteau deplasările, ne țineau la Herculane două săptămâni cu mâncare, cazare și plimbat, dar eram tineri și ne bucuram că ne băga cineva bani în buzunare.
Unde ați mai evoluat cu echipa din Ada Kaleh?
Cel mai mult eram invitați la amicalele de la Băile Herculane cu diferite echipe, ca Băile Herculane sau Balta Sărată. Eram invitați să jucăm pentru străinii care veneau acolo, englezi și francezi.
Barajul și strămutarea pe insula Șimian
În 1964, Gheorghe Gheorghiu-Dej (foto sus, în stânga) a hotărât, împreună cu președintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, să construiască barajul Porțile de Fier. După moartea lui Dej, în martie ’65, Nicolae Ceaușescu i-a finalizat „opera”, barajul aducând Dunărea peste nivelul insulei cu 30 m. O soartă similară cu a insulei Ada Kaleh au mai avut-o localitățile românești Orșova, Șvinița și Drencova, ca și cele de pe malul sârbesc: Tekije, Sip și Milanovac.
Turcii, o parte, s-au mutat în Constanța, în Orșova sau în Turnu-Severin. Moscheea – cea mai mare din țară – a fost dărâmată, iar covorul din ea, lung de 16 metri – dăruit de sultanul Abdul al II-lea – a fost dus la Constanța.
În primăvara lui 1969, a început strămutarea pe insula Șimian. Comuniștii au încercat să păstreze cetatea construită de austrieci, au numerotat pietrele de la porțile cetății și le-au mutat pe insula Șimian, unde au refăcut zidurile exterioare, care pot fi văzute și azi.
Turcii pescuiau baloanele cu barca
Adrian Florea, fost goalkeeper la Turnu Severin și Roșiori, a evoluat împotriva echipei de la Ada Kaleh. Amintirile îi sunt vii pe retină.
Dați-ne câteva repere ale carierei dumneavoastră…
Sunt născut în 1935, am fost portar la CFR Drobeta Turnu Severin, apoi la Sadu și la Roșiori. Am fost și antrenor când am promovat în Divizia B cu Drobeta, la Arad, prin anii 67-68. Îl aveam în lot pe Mâniosu, care a plecat din Craiova. I se spunea Mâniosu „Pele”.
Povestiți-ne de meciurile cu echipa din Ada Kaleh.
Echipa de fotbal din Ada Kaleh evolua în campionatul raional. Am jucat vreo cinci-șase meciuri la Ada Kaleh, când evoluam la CFR, dar am jucat cu ei și la Turnu Severin. Ca să ajungem acolo mergeam cu camionul prin Gura Văii, prin Vârciorova, până aproape de Orșova, iar apoi cu barca până când apărea în partea stângă insula. Acum este numai apă acolo. Când jucam acolo mai pica câte o minge în apă, iar turcii aveau o barcă pe care o foloseau pentru a recupera mingile.
Ce s-a întâmplat cu echipa din Ada Kaleh după ce a dispărut orașul?
Nu mai știu ce s-a întâmplat cu echipa lor, pentru că am plecat și am făcut ICEF-ul. Am fost profesor timp de 30 de ani la o școală din Severin.
Ce prime de joc erau?
Aveam destui bani pe atunci, nu era foarte greu. Nu pot să echivalez cam cât ar însemna acum acei bani. Primeam o „slamentație” (n.r. – primă de joc) de 300 de lei și mergeam pe strada principală din Severin și îmi cumpăram bomboane, ciocolată și altele, pentru că eram neînsurat. Ceilalți, cum era nea’ Guță sau Biolan, își luau făină și chestii pentru acasă, pentru că erau cu familii. Pe insulă erau mai multe case în care locuiau turcii, aveau și o fabrică de țigări acolo, nu știu ce marcă erau, dar erau mai lungi. După ce mâncam pește la masă, ne aduceau țigări. Îmi mai amintesc că mâncam pere aduse din curțile oamenilor.
Ienei: „Îmi era frică să nu dau mingea în Dunăre”
În anii 60, Emeric Ienei era unul dintre componenții de bază ai CCA. El a participat la amicalul cu cei de la Ada Kaleh și a rememorat cum jucătorii echipei Armatei se fereau să lovească mingea prea tare de frică să nu ajungă în Dunăre. „În ’58, după o pregătire la Herculane, am fost invitați să jucăm un amical la Ada Kaleh. Țin minte experiența pentru că terenul era chiar lângă Dunăre. Ne era și frică să dăm prea tare în minge mai ales când eram pe partea cu Timișoara. O minge chiar a ajuns în apă, dar au recuperat-o”, și-a amintit Ienei. Fostul antrenor stelist a rămas impresionat și de ospitalitatea locuitorilor insulei. „Era un loc populat mai ales de oameni de etnie turcă. La sfârșitul meciului am fost invitați la masă și am fost serviți mai ales cu specialități turcești”, a adăugat el. (Florin Radu)
Hans Christian Andersen a scris despre Ada kaleh
Scriitorul danez Hans Christian Andersen, în drumul său pe Dunăre spre Viena, a fost prins de epidemia de ciumă, fiind internat la 5 mai 1841 în carantină la Jupalnic, de lângă Orșova Nouă. El a scris despre Ada Kaleh: „Pe o limbă de pământ este insula Orșova Nouă, cu case zugrăvite în roșu, minarete albe și grădini verzi: clădirea cea mai importantă, dinspre fluviu, ni s-a spus că ar fi seraiul pașei. De acolo, din spatele ferestrelor bine ferecate cu gratii, priveau frumoasele femei… poate că-și îndreptau spre noi ocheane…, dar fără fericirea de a fi iubit”. De asemenea, despre insulă au mai scris Vasile Alecsandri și Dimitrie Bolintineanu și au fost turnate câteva filme, printre care „Balul de sâmbătă seara”.
ISTORIC
Insula Ada Kaleh, în lungime de 1.750 m și cu o lățime maximă de 500 m, se afla pe Dunăre, la 3 km aval de Orșova. A fost acoperită de apă în urma construirii barajului de la Porțile de Fier, în 1969.
Până în secolul XX, insula a fost sub stăpânire ungară, otomană sau austriacă.
În secolul al XVIII-lea, austriecii au construit pe insulă o puternică fortăreață de tip Vauban.
Între 1791 și 1878, când aparținea Imperiului Otoman, s-a stabilit pe insulă o populație turcă. Din acei ani s-a păstrat și denumirea de Ada Kaleh (în limba turcă însemnând „Insula fortăreață”).
În urma creșterii importanței navigației pe Dunăre, insula a devenit un însemnat punct turistic și comercial, ulterior devenind stațiune. Galeriile din cetate au fost transformate în locuințe, iar în locul cazărmilor austriece au apărut case cu caracter turcesc. În acea perioadă, Ada Kaleh a fost vizitată de personalități precum conducătorul revoluționar maghiar Lajos Kossuth, ce pleca în exil către Turcia (1849).
După Primul Război Mondial, insula a intrat în posesia României. Vizitată încă din 1921 de primul ministru, generalul Alexandru Averescu, statutul ei a fost clarificat abia în 1923, când Turcia a renunțat definitiv la orice pretenție asupra sa. Locuitorii din Ada Kaleh s-au bucurat de prosperitate în perioada interbelică, mai ales după ce Regele Carol al II-lea le-a acordat o serie de înlesniri vamale și scutiri de impozite, în urma unei vizite efectuate în 1931 pe insulă (foto, jos), împreună cu premierul Nicolae Iorga.
Fotografii din cartea „Ada Kaleh sau Orientul scufundat” de Marius Țuțui
Articol publicat de Romeo Chiriac
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER