„Teatrul viselor”, documentarul despre CFR Cluj, va fi prezentat în cadrul TIFF

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Teatrul Viselor”, filmul documentar despre tripla campioană a României la fotbal, CFR Cluj, va fi proiectat, luni, de la ora 21.30, la Muzeul de Artă Cluj, cu ocazia Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Documentarul prezintă parcursul echipei clujene în ediția 2012/2013 a Ligii Campionilor, care a culminat cu victoria obținută, cu scorul de 1-0, pe Stadionul Old Trafford, supranumit „Teatrul Viselor”, în fața actualei campioane a Angliei, Manchester United.

În timpul filmului de 40 de minute, spectatorii vor putea intra în atmosfera din jurul Ligii Campionilor.

Regizorul filmului este Laviniu Lazăr, iar la eveniment vor fi prezenți jucători și oficiali din cadrul clubului clujean.

CFR Cluj a învins în ediția 2012/2013 a Ligii Campionilor formațiile Slovan Liberec, FC Basel, Sporting Braga, Manchester United și a pierdut cu United și Galatasaray Istanbul. În sezonul trecut al Ligii Campionilor, CFR a reușit cel mai mare număr de puncte al unei echipe românești în faza grupelor, zece, cu trei victorii (două cu Sporting Braga, una cu Manchester United), o remiză (cu Galatasaray la Istanbul) și două înfrângeri (pe teren propriu cu Manchester United și Galatasaray).

Potrivit site-ului oficial al regizorului Laviniu Lazăr, în documentar se vor regăsi declarații ale lui Gheorghe Hagi, Fatih Terim, Ioan Andone, Gabi Balint, Oguz Altay (n.r. – liderul galeriei echipei Galatasaray), Ionuț Rada, Pantelis Kapetanos, Ricardo Cadu și Sir Alex Ferguson.

„«Teatrul Viselor» nu este, cum ați putea crede, o referire directă la Old Trafford. «Teatrul Viselor», pentru mine, înseamna Liga Campionilor, locul unde se întâlnesc «visele» tuturor: al lui Andone de a antrena în Liga Campionilor, al lui «Kape» de a ajunge în Germania, al lui Eric de a deveni fotbalist, al Clujului de a deveni cunoscut în lume”, a declarat Lazăr.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani