SUPER REPORTAJ PROSPORT** Prizionier în ringul de box

Cel mai bătrân medaliat olimpic român în viață trăiește uitat de
lume într-un apartament modest din cartierul bucureștean Berceni.
Vasile Tiță are 82 de ani, iar medalia a cucerit-o la Helsinki
(Finlanda), în 1952, la box. Bătrân și bolnav, Tiță s-a pricopsit
cu o maladie care i-a furat prezentul. Unii ar spune că este o
binecuvântare, alții un blestem.

Maladia Alzheimer a scos imaginile din albumul cu amintiri al
lui Vasile Tiță și le-a reașezat în actualitate. Pentru el,
prezentul nu e azi sau ieri, ci ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 60
de ani. Anii sunt răsturnați, la fel ca și memoria. Vasile Tiță
nu-și aduce aminte ce a făcut în ultima săptămână. Nici măcar de
accidentul vascular ce i-a provocat o pareză în urmă cu vreo 20 de
ani și care i-a grăbit pensionarea nu-și aduce aminte. Antrenor
fiind, s-a supărat că unul dintre cei mai buni elevi ai lui,
supergreul Dodo Pârjol, a fost furat la o competiție națională, iar
în camera de hotel i s-a întunecat privirea. A uitat când și unde
s-a întâmplat, parcă la Brăila sau la Galați.

Stă așezat într-un fotoliu, iar alături de el, în sufragerie, se
află un scaun mobil, de genul celor din spitale. Iese rar din casă,
iar ultima oară când a fost la tratament la Institutul „Ana Aslan”,
în urmă cu câțiva ani, s-a ales cu o poreclă din partea unei
asistente: „Ochi albaștri”. Doamna Elena, soția sa, îl asistă
permanent. „Întrebați-l tot ce doriți, dar singurele lui amintiri
sunt cele vechi”.

Se crede
în cantonament

Vasile Tiță retrăiește zi de zi tinerețea sa pugilistică. Uneori
se crede în cantonament. Cere ghetele pentru antrenament și se
vaită că Marcu Spacov – unul dintre marii antrenori ai României –
nu-l lasă să vină acasă. Nu i-a uitat pe niciunul dintre colegi,
antrenori sau ziariști. „Linca era un mare sportiv, dar nu făcea
diferența între un antrenament și un meci. Nu avea discernământ”,
„Ghețu Velicu era bun, dar dezordonat”, „Dumitru Ciobotaru, curajos
și tare, nu mă interesează ce făcea el după aceea în beciurile
miliției”. Mircea Dobrescu, „boxerul de buzunar”, Gheorghe Negrea,
Șerbu Neacșu trec și ei prin sita de amintiri a fostului boxer…
De Gheorghe Fiat nu-l întreb nimic. Fostul lui coleg de club și
camarad s-a stins luna trecută, iar vestea a adus lacrimi și
zbucium în sufletul lui Tiță. Salvarea a venit tot de la Alzheimer.
După o zi, vestea a dispărut din memorie…

„Simt și
acum pumnii lui Torma”

Vasile Tiță nu ratează meciurile de box care se transmit
săptămânal la televizor, însă nu-și aduce aminte care este ultimul
pe care l-a văzut. Amintește vag de Doroftei, deși și acest nume
este din alte vremuri. Rememorează însă cu o ușurință uluitoare
meciurile sale din urmă cu 50-55 de ani. „Cehoslovacul Iulius Torma
m-a învins pe stadionul „23 August”. Era tare, parcă simt și acum
fiecare pumn al lui. Și Laszlo Papp m-a bătut. A ieșit triplu
campion olimpic, mare valoare. În țară nu prea aveam rival, doar cu
cei de afară mă chinuiam”. În finala olimpică de la Helsinki, la
mijlocie (75 kg), l-a întâlnit pe americanul Floyd Patterson, unul
dintre cei mai mari pugiliști din istorie. Meciul a durat 74 de
secunde. Gurile rele spun că Tiță s-ar fi culcat deliberat la
podea, dar fostul pugilist parează. „Era o mare valoare. A făcut
ravagii după aceea la profesioniști”.
Doamna Elena face un semn, vizita s-a încheiat. Vasile Tiță aprinde
o țigară, ultimul capriciu pe care și-l permite în prezentul
actual. În cel trecut, în care de fapt trăiește de trei ani
încoace, fostul campion își permite orice.

Întrebați-l tot ce doriți, dar singurele lui amintiri sunt cele
vechi
Elena Tiță, soția lui Vasile

Câte o țigară – e singurul capriciu pe care și-l mai
permite în prezent Vasile Tiță

„Clubul
Steaua și-a uitat eroii”

Vasile Tiță are o pensie de la Armată (a fost antrenor la
Steaua) și o rentă viageră modestă, corespunzătoare unei singure
medalii de argint la JO. „Banii ne-ar ajunge dacă nu ar fi foarte
scumpe medicamentele. Eu nu sunt obișnuită să bat pe la uși, dar
cei de la Dinamo nu-și uită fostele glorii. Poate că și cei de la
Steaua ar fi bine dacă s-ar gândi ce fac marii lor sportivi, mai
ales că au rămas foarte puțini”, punctează Elena Tiță, soția
fostului boxer.

Patterson, de două
ori campion mondial la categoria grea

Floyd Patterson, cel care l-a învins pe Tiță în finala olimpică
din 1952, a trecut la profesioniști imediat după JO. Deși nu foarte
înalt (1,83 m) și nici masiv, Patterson a devenit de două ori
campion mondial la categoria grea. El a fost antrenat și descoperit
de Cus D’Amato, cel care l-a scos de pe stradă pe Mike Tyson și l-a
transformat într-o veritabilă mașină de dat pumni.

Patterson a adunat 55 de victorii la profesioniști și opt
înfrângeri, printre cei cu care a încrucișat mănușile numărându-se
toate numele mari ale perioadei sale, începând cu Ingemar
Johansson, Sonny Liston și Muhammad Ali. Patterson a murit în 2006,
la 71 de ani, bolnav de Alzheimer!

Vasile impresiona prin eschive, scăderi de nivel, nu pe fugă,
pe picioare. Nu era un atacant prin excelență, dar lovea foarte
puternic și primea destul de puțin
Petre Henț, fost cronciar de box

Medaliații de la JO
1952

AUR: Iosif Sârbu – pușcă / calibru mic
40 f (tir). Decedat în 1964

ARGINT: Vasile Tiță – categoria 75 kg
(box)

BRONZ: Gheorghe Fiat – categoria 60 kg
(box).
Decedat în 2010

BRONZ: Gheorghe Lichiardopol – pistol
viteză (tir).
Decedat în 1991
(Înainte de 1952, sportul românesc a mai cucerit o singură medalie
olimpică, prin naționala de rugby, bronz în 1924)

Carte de
vizită
Nume și prenume: Vasile Tiță
Data și locul nașterii: 21 februarie 1928, București
Club: Steaua
Performanțe: medaliat cu argint la JO Helsinki 1952, cat. 75 kg, de
șase ori campion național – de cinci ori la mijlocie-mică (71 kg)
și o dată la mijlocie (75 kg). În 1959 a renunțat la box, devenind
antrenor, însă fără a înregistra performanțe deosebite

Tiță,
prietenul lui Corneliu Mănescu

Vasile Tiță a fost unul dintre boxerii apreciați ai României,
evoluțiile sale fiind unul dintre motivele pentru care sălile erau
mereu pline la galele pugilistice. Unul dintre marii fani ai lui
Tiță a fost Corneliu Mănescu, fost comandant al Casei Centrale a
Armatei (CCA) și ministru de Externe între 1961 și 1972. „Mănescu
era nelipsit de la meciurile mele. Pot să spun că eram amici”,
susține Tiță.