Succes al lui Alex Găvan. A reușit să urce Broad Peak (8.047 de metri), fără oxigen suplimentar

Succes al lui Alex Găvan. A reușit să urce Broad Peak (8.047 de metri), fără oxigen suplimentar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alpinistul Alex Găvan, care a plecat în iunie într-o expediție de două luni în masivul Karakorum, a anunțat marți seara că a reușit să urce pe Broad Peak (8.047 de metri), fără oxigen suplimentar.

„Sunt cel mai fericit om din lume: chiar acum am escaladat Broad Peak (8.047 de metri), în Karakorum, fără oxigen suplimentar, alături de niște oameni grozavi”, anunță Alex Găvan într-un mesaj postat pe Facebook.

Alex Găvan a plecat pe 11 iunie într-o nouă expediție de aproximativ două luni în masivul Karakorum, pentru a escalada Broad Peak.

Masivul se află în Pakistan, la granița cu China, iar ascensiunea finală era planificată pentru sfârșitul lunii iulie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Sezonul de ascensiune pentru cele cinci vârfuri de peste opt mii de metri aflate în Pakistan este vara, munții fiind minim afectați de muson.

Aceasta este a doua expediție la mare altitudine organizată de Alex Găvan în 2014, după ce în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar și fără șerpași a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m).

„În 2007, aflat pe vârful Gasherbrum 1 – 8.068 m, în prima ascensiune românească a muntelui, împreună cu Pawel Michalski (Polonia), Jordi Jill (Spania) și Mehdi Efetihmar (Iran), priveam în depărtare înșiruirea nesfârșită de vârfuri din care face parte și Broad Peak. Această imagine a lăsat o adâncă impresie asupra mea, dar atunci nu mă puteam gândi la nimic altceva decât să coborâm în siguranță. La plecarea din expediție am trecut pe lângă masivul munte și mi-am făcut o notă mentală că trebuie să revin. Acum această notă mentală a devenit un plan de expediție”, a declarat Alex Găvan, conform unui comunicat transmis MEDIAFAX înainte de expediție.

Ultimul vârf de peste 8.000 de metri urcat de Alex Găvan fără oxigen suplimentar și fără șerpași este Shisha Pangma (8.027 m), în premieră românească, pe 30 aprilie 2013.

Un promotor al urcării celor mai înalte vârfuri din lume „prin mijloace corecte”, Alex Găvan a escaladat până acum cinci vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără să utilizeze oxigen suplimentar și fără să apeleze la sprijinul șerpașilor. El a escaladat trei dintre cele cinci vârfuri în premieră pentru România: Shisha Pagma (8.027 m) – în 2013, Makalu (8.463 m) – în 2008, Gasherbrum 1 (8.068 m) – în 2007. Pe vârfurile Manaslu (8.156 m) – în 2011 și Cho Oyu (8.201 m) – în 2006, alpinistul a realizat cea de-a doua ascensiune românească. El a fost și a rămas până în acest moment cel mai tânăr român care a ajuns pe un „optmiar”, Cho Oyu, în 2006, la 24 de ani.

Performanțele lui Alex Găvan au fost recunoscute prin merite și distincții: „Gold Medal for Merit in Sport” (Spania – 2008), a primit de două ori titlul „Sportivul român al anului pentru alpinim la mare înălțime”, din partea Federației de Alpinism și Escaladă și alte două nominalizări la aceeași distincție. De asemenea, este ambasador al World Wildlife Fund în România.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup