Străini de sport! Au construit arene de 10 milioane de euro, dar nu au nici măcar un sport de echipă în primele trei eșaloane

Străini de sport! Au construit arene de 10 milioane de euro, dar nu au nici măcar un sport de echipă în primele trei eșaloane
  • Publicat:
  • Actualizat:

După desființarea CS Turnu Severin, care a jucat în Liga I pe un stadion de 20.000 de locuri, renovat complet în 2009, Mehedințiul a devenit singurul județ din istoria României postbelice fără niciun sport de echipă, la seniori. Municipiul Drobeta – Turnu Severin beneficiază, din 2006, și de o sală polivalentă ultramodernă, dar sporturi precum handbalul, baschetul, voleiul sau futsal-ul, chiar și cele de eșalon inferior, lipsesc din peisajul sportiv mehedințean, la nivel de seniori. Nici la juniori, Mehedințiul nu stă mai bine, singurele echipe fiind cele de la CSS Drobeta, de fotbal și handbal!
Județul Mehedinți nu e reprezentat nici la polo, în pofida faptului că în Drobeta – Turnu Severin există, din 1988, un bazin olimpic. Acesta s-a închis în urmă cu 5 ani din cauza acoperișului aflat în pericol de prăbușire și nu a mai fost reabilitat, iar promisiunile factorilor de decizie au curs precum apa pe Dunăre.

În urmă cu 10 ani, Mehedințiul era reprezentat în Divizia C de fotbal de CS Severnav, Dierna Orșova, Building Vânju Mare și Minerul Valea Copcii, iar HC Cildro Delignit activa în eșalonul secund la handbal masculin. Dintre acestea, doar Minerul mai există, dar în prezent se zbate în mocirla campionatului județean. După retrogradarea din prima ligă, de luna trecută, CS Turnu Severin s-a desființat și nu va mai fi înscrisă nici măcar în Liga a IV-a. În urmă cu doi se ani desființase și echipa-fanion a județului Mehedinți, FC Drobeta, iar în 2010 dispăruse și fosta divizionară C Termo Severin.

Paradoxal, vara trecută, deși promovase în Liga Națională, Severinul a desființat și echipa de handbal feminin Terom Iași, care fusese adusă la jumătatea campionatului, din Copou, să reprezinte orașul de la Dunăre! Rugby-ul, un alt sport de echipă popular în România, e și el total necunoscut severinenilor.
În prezent, Mehedințiul mai respiră doar prin sporturile individuale, în special cele nautice, de la CSS Orșova, unde însă majoritatea componenților sunt originari din zona Moldovei. Judoul, luptele, atletismul și boxul se regăsesc și ele în sportul severinean, dar mai mult la nivel de copii.

Vecinii din Gorj au nouă echipe!

Gorjul, județ vecin Mehedințiului, are trei echipe masculine doar în Liga I, de fotbal, handbal și baschet (CS Pandurii Târgu Jiu, HC Energia Târgu Jiu și BC Energia Rovinari), iar în eșalonul secund activează CS Minerul Motru (fotbal masculin) și HC Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu (handbal feminin). Gorjul mai e reprezentat în Liga a III-a de fotbal de Minerul Mătăsari, Jiul Rovinari, Pandurii II Târgu Jiu și Știința Turceni, iar în trecut a avut și fotbal feminin în Liga I. Chiar și județe mai slab dezvoltate economic decât Mehedințiul, dar și mai mici din punct de vedere demografic,  precum Harghita și Covasna, se pot lăuda cu echipe de prim eșalon, precum HC Miercurea Ciuc și Progym Gheorgheni la hochei pe gheață și HC Odorheiul Secuiesc (handbal masculin), respectiv CSM Sfântu Gheorghe (baschet feminin). Cel mai bine reprezentat este județul Cluj, cu peste 20 de echipe, în toate eșaloanele
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Anunț pentru PROPRIETARII de case și terenuri. Guvernul PREGĂTEȘTE schimbări majore
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen