„Steaua are prima șansă cu Galata!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

În fiecare dimineață ProSport vă prezintă cele mai interesante articole publicate în presă. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri din toate ziarele zilei în curs.

Fin cunoscător al fotbalului din Turcia, Gheorghe Mulțescu îi pune pe elevii lui Lăcătuș în gardă cu atmosfera incendiară care îi așteaptă la Istanbul și îi sfătuiește să nu țină cont de rezultatele slabe din amicale ale adversarei de miercuri, într-un interviu publicat în CANCAN.

"Vor fi 90 de minute foarte grele pentru steliști din acest punct de vedere. Fanii Galatei sunt foarte pătimași și vor face tot posibilul pentru a transforma acest meci într-un coșmar pentru români. Urmează să vedem dacă Galata este în formă sau nu. Rezultatele din partidele amicale nu sunt elocvente. Nici Rapidul nu a făcut senzație în amicale, s-a chinuit cu Sportul Studențesc, o divizionară secundă, iar acum, în campionat, face spectacol", îi atenționează Mulțescu pe steliști.

Legat de accidentarea mijlocașului adus în această vară de la Oțelul Galați, Janos Szekely, tehnicianul spune că Steaua va resimți absența sa, însă este convins că vicecampioana României pleacă cu prima șansă în "dubla" cu Galatasaray.


"Szekely era un jucător în formă, foarte important în special pentru meciul din deplasare, pentru că este un jucător de viteza. Neaga și Ochiroșii pot fi soluții bune, dar momentan nu sunt în formă. Eu spun ca Steaua este favorită. În primul rând pentru că a început deja campionatul. Pe de altă parte, "roș-albaștrii" nu au arătat o formă de invidiat până acum", a mai declarat tehnicianul.

"Fără străini, Liga I ar fi la pământ!"

Directorul Școlii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, crede că "invazia" jucătorilor străini din Liga I nu este întâmplătoare. "Riciu" spune că modelul "CFR" a fost copiat de mai mult formații și este convins că, în lipsa stranierilor, campionatul României ar fi unul sub-mediocru.

"Fără străini, Liga I ar fi la pământ. Spadacio, de la Rapid, seamănă cu Hagi la joc. Soluția prin care CFR a câștigat campionatul i-a înnebunit pe ceilalți. Toți vor acum banii din Liga Campionilor într-un mod foarte rapid. Să investească acum și să scoată la toamnă. Criza de jucători români prin care trecem se va accentua pe viitor“, a declarat Mircea Rădulescu cotidianului Evenimentul Zilei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup