Cristian Mungiu a scris scenariul și a regizat Amintiri din Epoca de Aur în două serii (Tovarăși, frumoasă e viața și Dragoste în timpul liber), filme în care a prezentat legendele urbane care circulau în perioada comunistă.
Fostul dinamovist Cornel Țălnar, jucător înainte de Revoluție la Dinamo, Brașov și Victoria București, are material pentru cel puțin trei scurtmetraje. Întâmplari, momente, un strop de nostalgie, o frântură din peripețiile carierei celui poreclit Țânțarul în vremuri pe care mulți le condamnă, unii le regretă, toți le comparăm.
Pe 21 martie, dinamoviștii sărbătoresc cea mai mare performanță europeană din istoria clubului. După 1-1 la Minsk (gol Mircea Rednic),“câinii” conduși de Dumitru Nicolae Nicușor și Cornel Dinu reușeau calificarea în semifinalele Cupei Campionilor Europeni învingând, pe fostul “23 August”, campioana Uniunii Sovietice. 1-0, golul fiind marcat de Ionel Augustin . Centrarea pentru fruntea plină de glorie a lui Oneță a fost lansată, din pragul terenului, de Cornel Țălnar.
La 36 de ani de la acest grandios moment al „câinilor”- Dinamo fiind prima echipă din România care a atins ștafeta semifinalelor CCE- din nostalgia Țânțarului storcem povești siropoase.
Dinamo trecuse de Hamburg, echipa germană fiind deținătoarea Cupei Campionilor Europeni, iar în faza următoare întâlnea Dinamo Minsk, campioana URSS. Satrapii vremii, de la Postelnicu la Pleșiță și până la Dăscălescu aveau orgoliul flambat și își doreau, cu orice preț, ca Dinamo să răpună colosul sovietic. Astfel și primele au fost de nivelul orgoliul liderilor comuniști, “câinii” având promisă dublul sumei pe care au încasat-o după eliminarea lui Hamburg. Țălnar spune că a jucat cu infiltrații în meciul retur cu Dinamo Minsk. “Mă durea glezna, iar Nicolae Nicușor a venit la mine și mi-a spus că nu-l interesează, trebuie să joc. De parcă pe mine mă interesa, la un astfel de meci aș fi intrat și cu piciorul amputat. I-am centrat lui Oneață la golul nostru și el, cu căpățâna lui, nu putea rata. Am primit 46 000 de lei pentru calificarea în semifinale și alți 23 000 după eliminarea lui Hamburg”, rememorează Țălnar.
Ajuns la subiectul legat de situația materială a fotbalistului din “Epoca de Aur”, Cornel Țălnar, care după ce a plecat de la Dinamo a mai jucat la FCM Brașov și Victoria București, rememorează episioade memorabile din desișul comunismului, într-o societate în care… trebuia să știi pe cineva pentru a avea câte ceva. Astfel, pentru fotbaliști, în special cei de la echipele departamentale, la care controlul vamal era formal, fiecare deplasare externă avea și o rețetă financiară cu niște Bălcescu în plus trecuți în carnetele CEC. La mare cerere în epoca cenzurii erau aparatele video și, mai ales, casetele cu filme. Țălnar dezvoltase o adevărată “rețea VHS”. Pe lângă piloții de avion și jucătorii de fotbal au înțeles că este cerere pentru casetele video cu filme. “Fotbaliștii aduceau orice din deplasări, cafea, whisky, țigări. De exemplu cantonamentele se făceau în funcție de nevoi. Nu noi, conducerea lua decizie, însă și oficialii tot în România trăiau. Era nevoie de cafea sau blugi, mergem la greci sau la prietenii din Liban, aveau prețuri bune, vrem electrocasnice, mergem în vest, în Germania sau în Olanda. Și tot așa. Eu, toată cariera fiind un jucător de bandă, m-am dezvoltat pe casetele video. Filme, fire artistică. Erau căutate de toată lumea, de la cei de sus, care le primeau gratis, până la cei care aveau video și, la rândul lor, tăiau bilete la intrarea în sufrageria în care se strângea tot blocul.
Pe această nișă mai erau regretatul Bubu Sotir (n.r. fost cameraman al echipei naționale de fotbal), Victor Comuzinschi și Dinu Popescu (n.r. fost poloist la Dinamo și la echipa națională). Noi aduceam casetele cu filmele din străinătate, însă trebuiau traduse. Cu traducerea ne mai ajuta distinsa doamnă Irina Margareta Nistor (vocea unei generații). Și unde crezi tu că era “studioul” de înregistrare? La Țălnar în apartament, pe Calea Moșilor! Aveam și departament de distribiție, bine, nici nu era greu la ce cerere exista”.
Nu era ușor să traduci un film, nu mă puteam opri și să reiau, filmul, trebuia tradus de la un capăt la celălalt, din prima, fără să oprești, să revii. E clar că milițienii știau, însă ne lăsau, era cu voie de la ei
Irina Margareta Nistor – în emisiunea Neața cu Răzvan și Dani
Cornel Țălnar are poftă în glas, fotogramele sar în rola aminintirilor, iar poveștile se intercalează. “Eram la Victoria și ne întorceam de la un meci din Cipru, la Larnaca (n.r. Victoria a eliminat, cu o dublă victorie -3-0, 1-0-, în sezonul 1987-1988, în primul tur al Cupei UEFA, formația EPA Larnaca) și avionul nu a putut să se ridice de pe pistă din cauză că era plin de marfă. Pur și simplu nu s-a ridicat! La București au fost nevoie de trei camioane, le-au băgat pe pistă pentru a descărca toată marfa. Blugi, casete, electrocasnice, saci întregi. Ce era acolo! Tot ce am prins, am luat. E adevărat că la Victoria era mai ușor de adus, nu prea își bagău vameșii mâna în saci!”
Înainte de a ajunge la Victoria, Cornel Țălnar a evoluat la FCM Brașov. Un turneu amical în Liban i-a lăsat fostului internațional o amintire care se putea lăsa cu ședințe la psiholog.“Părea rețeta perfectă de a îmbina utilul cu plăcutul. Președinte era inegalabilul Mitică Dragomir. Un dolar sticla de whisky, un dolar țigările. Ce țigări, ce whisky, ce fotbal! Ce am putut să trăiesc atunci nu o să pot să uit în viața mea. Aveam meci la Beirut. Ieșisem la încălzire, multe lume pe stadion, când pe gazon intră niște polițiști, militari, nu știu ce mama lor erau. Merg la o poartă și-i spunzură pe doi inși în uralele tribunelor. M-au lăsat genunchii. Noi ne-am uitat unii la alții, unde să mai jucăm, însă amfitrionii au venit să ne explice că este ceva normal la ei, cei spânzurați fiind hoți. Astfel dăm un exemplu”.
Și peripețiile ardelenilor în Liban nu s-au oprit. De parcă Pronia nu i-a încercat destul cu poarta spânzuraților, la un alt meci de verificare din cadrul turneului, jucătorii români au încremeinit pe teren. “Am văzut o rachetă care a trecut peste stadion și a căzut la vreo 200 de metri de arenă. Dacă noi ne-am oprit că ne-a căzut și șortul de pe noi de frică, adversarii nu aveau nicio treabă, erau obișnuiți. Unul dintre ei mi-a spus: “Ai auzit-o? Da! Ai văzut-o? Da! Înseamnă că ești viu!”
A venit Constantin Dăscălescu, era prim-ministru și a zis că partidul ne cere să-i batem pe ruși! Ne-a promis o primă specială și o masă dată de el. Au fost și Postelnicu, cred că a fost și generalul Pleșiță, șeful SIE, și asta ne cereau toți: “Să-i bateți pe ruși!”
Costel Orac- jucător Dinamo – pentru Fanatik.ro
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER