ȘOCANT!** Fotbalistul care a murit din cauza unei entorse, după ce a fost plimbat prin patru spitale din București

  • Publicat:
  • Actualizat:
ȘOCANT!** Fotbalistul care a murit din cauza unei entorse, după ce a fost plimbat prin patru spitale din București

O umbră de mister învăluie accidentarea lui Kun Agüero. Clubul din Manchester nu vrea să facă public modalitatea în care argentinianul a devenit indisponibil, în timp ce antrenorul italian al „cetățenilor”, Mancini, se rezumă la a declara că accidentarea a fost una stupidă. Nimeni nu știe însă cât va sta pe bară fostul atacant al lui Atletico Madrid.

Cu toate că nu poate fi și cazul lui Agüero, când vine vorba de accidentări stupide, microbiștilor români le vine în memorie tragicul caz al tânărului în vârstă de 19 ani, Daniel Orbeanu. În vara lui 2000, acesta juca la Școala de Fotbal „Euro-Africa”, iar la un antrenament banal, în luna august, a suferit o banală entorsa la glezna piciorului drept. Ce a urmat, a fost un adevărat calvar pentru Daniel. „Plimbat” pe traseul Spitalul Universitar din București – Spitalul Ortopedic „Foișor” – Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” – Spitalul „Floreasca”, băiatul a ajuns pe masa de operație, banala entorsă provocându-i o infecție care a necesitat amputarea piciorului. Procedura a fost din păcate prea mult pentru organismul deja slăbit de odiseea petrecută prin sălile spitalelor și de medicamentația primită în încercarea de a i se ameliora starea.

Fă testul de suporter și câștigă tricoul echipei favorite

Astfel, pacientul Daniel Orbeanu, în vârstă de 19 ani, a decedat în timpul intervenției chirurgicale survenite ca o tratare eronată a unei entorse la gleznă.

Pe aceeași temă
Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

Femeile nu vor avea acces în noua mănăstire construită de Gigi Becali la Vâlcea: „Nu vor fi nici animale de sex feminin”

Mexic şi Canada ţin sus steagul invincibilităţii în calificările pentru Cupa Mondială

Universitatea Craiova a dat lovitura! După Mihăilă, clubul a mai transferat un jucător în Serie A

Cele mai bune anvelope allseason de pe piață în 2021. Mai merită să schimbi anvelopele de două ori pe an?

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Nimeni nu se aştepta! Anamaria Prodan, reacţia MOMENTULUI după pozele cu burtica de gravidă a amantei lui Reghe

Mihai visa să ajungă preot, dar a murit spânzurat. Mama îndurerată: „Vecinul a zis că ne omoară pe amândoi”

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Și-a dat în judecată soțul care a bătut-o. Motivul agresiunii e tulburător: i-a cerut să...

Îți mai amintești de Nuți, bona Anamariei Prodan? Ce s-a ales de ea, după ce a părăsit familia Reghecampf

Primele fotografii cu Laurențiu Reghecampf și amanta! Antrenorul, mai fericit ca niciodată lângă Corina. EXCLUSIV

O criză fără precedent va lovi România. Nu va scăpa nimeni. Va fi din ce în ce mai rău

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple

Horoscop săptămâna 18 octombrie - 24 octombrie 2021 pentru zodia Rac

Trei accesorii medicale interesante disponibile la Lidl în curând

„Nu avem nicio şansă împotriva Chinei
„Nu avem nicio şansă împotriva Chinei". Un înalt oficial al Pentagonului a demisionat spunând că Beijingul se îndreaptă spre dominaţie globală
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Scufundarea pontonului de la Tulcea a stârnit ironii în social media. Ce glume au făcut internauţii

Salarii de 6.000 de euro pentru şoferi
Salarii de 6.000 de euro pentru şoferi
Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

EXCLUSIV / Bianca Drăgușanu, reacție exclusivă! Ce spune despre întâlnirea cu Alex Bodi

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

România s-a făcut din nou de rușine: TAB-urile Armatei Române, trase pe dreapta de poliția rutieră germană

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur