La început, totul e normal. „Roma, Roma, Roma”, imnul lui Venditti, se aude ca o declarație de dragoste colectivă. Nu tace nimeni, de la Rosella Sensi la ultimul pici venit cu unchiul. În tribună, Novak Djokovic și Rafael Nadal fotografiază tribuna roșu-galbenă cu telefonul mobil, de parcă imortalizarea acestui crescendo al pasiunii ar putea să conțină vreun dram de fidelitate. Imnul are o siropoșenie diabetizantă, iar valurile de miere muzicală dau impresia, mai mult ca oriunde, că echipa e soția publicului. Sigur, există și „You Will Never Walk Alone”, dar acolo e vorba de altceva: de o afacere pur bărbătească, de mușchi, treninguri jilave, halbe rase frenetic și refuzul oricărei forme de idilism. Liverpool înseamnă suferință fără crâcnire, entuziasm brutal și solidaritate frământată sub ploi și crampoane. Roma e „una storia d’amore”, un imbroglio sentimental, un amestec de joc și joacă.
Meciul se termină. Roma pierde jocul și, foarte posibil, campionatul. Camerele nu-i mai vânează pe cei doi tenismeni. Ele se ocupă, în schimb, de figurile învinșilor, mutându-se de la Mexes la Totti, cu o escală la Baptista. „France”, „il nostro capitano”, e consolat chiar de cel pe care îl luase cândva sub aripă, Cassano cel zăbăuc și talentat. În jurul lor, Olimpico reia concertul. Tribuna e cotropită de o vietate enormă, un păsăroi cu mii de aripi roșu-galbene. Steagurile sunt evantaie ale speranței și însoțesc drumul romanilor spre vestiare. Nimeni nu fluieră, nimeni nu înjură. Bordurile și carabinierii rămân la locul lor.
De ce cântă galeria Romei atât de frumos la înfrângere? Din două motive fără legătură cu fotbalul. Primul vine din substanța însăși a orașului, din felul cum cade lumina prin tavanul decupat al Panteonului pe mormântul lui Rafael, din noblețea decăzută a caselor, din aleile încălzite de soare în Trastevere, din lenea erotică a pisicilor din Campo de’ Fiori, din veghea pinilor care l-au fermecat pe Respighi, din bucuria portocalilor care tivesc Via Barberini, din zumzăiala Pieței Navona, din cenaclul nocturn al Fontanei di Trevi. Când trăiești într-un asemenea loc, te simți obligat să cânți mereu. La Roma, parcă și veștile proaste lovesc cu milă. Ți se anunță mărirea chiriei și-ți vine să răspunzi cu „Nessun Dorma” sau „Azzurro”.
Al doilea motiv e atât de simplu, încât ești de multe ori tentat să nu-l vezi. Iubirea pentru Roma nu are clauze de victorie și prime de obiectiv. E aceeași la victorie, la egal, la înfrângere și la pierderea campionatului. De ce? Fiindcă, dacă răsucești numele echipei și-l parcurgi de la coadă la cap, obții Amor. Și‑atunci îți râd pupilele, chiar dacă îți lăcrimează sufletul.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER