Și-a dat viața pentru Craiova, dar acum e uitat de Adrian Mititelu!** Scrisoarea emoționantă a unei mame îndurerate

Mama lui Cristi Neamțu, fost jucător al Universității Craiova, a trimis o scrisoare către FRF. Cu aproape zece ani în urmă, Cristian Neamțu deceda pe un teren de fotbal din Cipru.
Și-a dat viața pentru Craiova, dar acum e uitat de Adrian Mititelu!** Scrisoarea emoționantă a unei mame îndurerate

Mama lui Cristi Neamțu, fost jucător al Universității Craiova, a trimis o scrisoare către FRF. Cu aproape zece ani în urmă, Cristian Neamțu deceda pe un teren de fotbal din Cipru. Memoria sa a rămas vie, așa cum rezultă din scrisoare, doar pentru familia sa. Alte persoane, însă, doar pozează în justițiari sau martiri. Și atât.

Filmul tragediei

Pe 12 februarie 2002, Universitatea Craiova a ajuns în Cipru pentru cantonamentul dinaintea startului returului. Două zile mai târziu, la sfârșitul antrenamentului, Cristi Neamțu s-a ciocnit într-un duel la minge cu Marius Șuleap, intrând imediat în comă profundă. A fost transportat de urgență la un spital din Nicosia, unde a fost diagnosticat cu fractură de mandibulă și hemoragie cranio-cerebrală. Pe 20 februarie, la ora 10:20 dimineața, inima lui Neamțu a încetat să mai bată. A fost îngropat în cimitirul Sineasca din Bănie, lângă el fiind înmormântată o fostă glorie a Craiovei Maxima, Zoltan Crișan. Cristi Neamțu apucase să joace doar două partide în Liga I.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]