În țările care au avut ghinionul să intre în sfera comunistă, acesta și-a întins tentaculele mizerabile urmând un șablon stabilit de cei care au impus o asemenea orânduire socială îndoielnică. Acesta însă nu a fost întins pe un teren plan, astfel încât să fie copiat peste tot la fel, ci s-a imprimat în funcție de situația prezentă în teren, în unele locuri mai pregnant, în altele mai puțin. Într-un asemenea tipar s-a înscris și crearea unor cluburi sportive departamentale, căci totul trebuia uniformizat.
Cele mai mai influente, autoritare, protejate și unde se vărsau cei mai mulți bani erau cele ale Armatei și ale Securității. De ce? Căci instituțiile care le patronau erau cele care apărau regimurile dictatoriale ce înhățaseră respectivele țări. Aceasta a fost explicația că și în timp de pace uniformele au controlat sportul. Cum afirmam mai înainte, în unele țări mai apăsat, în altele mai puțin, în funcție de gradul de duritate al fiecărui regim.
Pornind de la evenimentele care de curând au marcat în mod nefast existența Stelei de la noi, în materialul de față, am încercat să vedem dacă omoloagele ei din celelate foste țări socialiste din Europa au avut parte de un asemenea zbucium.
Fără România au fost opt asemenea țări, incluzând-o aici și pe Iugoslavia care mai degrabă a fost și s-a comportat ca o țară nealiniată, nefăcând vreodată parte din Pactul de la Varșovia. Am prezentat în cele ce urmează felul în care au pătruns toate acestea în fotbalul din țările lor, ce denumiri au avut de-a lungul timpului, de ce influență s-au bucurat și apoi perioada mai incomodă pe care au trăit-o aproape toate odată cu dispariția comunismului, cel care le-a dat viață și mai apoi seva existenței.
S-a înființat pe 4 februarie 1946, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial și totodată eliberarea Albaniei. N-a fost însă primul club militar, cu un an înaintea sa activând în prima divizie două echipe ale unor divizii ale armatei: Ylli Shkodër și Liria Korçë, care după un an au fost dizolvate, iar cei mai buni jucători ai lor s-a dus la nou înființata Ushtria Tiranë.
„Ushtria” în albaneză înseamnă „armată”, cuvânt foarte asemănător cu al nostru „oștire”. În cinstea partizanilor albanezi, autoritățile au hotărât ca Ushtria să devină Partizani. Susținută permanent de armată, avea să fie printre protagonistele campionatului albanez, ducând lupte aprige pentru supremație cu echipa internelor, Dinamo Tiranë, dar și cu o alta, de tradiție, fondată în 1920, SK Tirana, cea rebotezată de comuniști 17 Nëntori (dinamoviștii și-o amintesc prea bine). După dispariția regimului comunist, lui Partizani Tiranë i-a fost tot mai greu să supraviețuiască, căci dispăruse „furtunul” de la armată. În 1994, a fost preluată de omul de afaceri Albert Xhani.
Cu toate acestea, după câteva sezoane onorabile, la finele lui 1999-00 a trăit prima sa retrogradare. E adevărat, s-a reîntors imediat și a revenit destul de repede echipă de top, însă departe de anvergura pe care o avea în perioadele în care era o abonată la trofee. 2008-09 s-a dovedit din nou un sezon de cumpănă, când a ajuns să joace barajul pentru rămânere în prima divizie pe care l-a pierdut în fața lui Kastrioti Krujë. Așa că 2009-10 a găsit-o din nou în eșalonul secund, moment în care Albert Xhani și-a redus sprijinul financiar. Acest lucru s-a repercutat în neplata salariilor.
Alți doi oameni de afaceri, Paro Laci și Lulëzim Sallaku, au cumpărat 40%, respectiv 10% din acțiunile clubului, celelalte 50% rămânânu-i lui Xhani. Ulterior, Laci avea să preia controlul asupra finanțelor clubului, deblocând plata salariilor către antrenori și jucători. Acest lucru însă nu a reușit să readucă echipa pe prima scenă. Ba mai rău, la finele sezonului 2010-11 s-a clasat pe ultimul loc, retrogradând în a treia divizie! S-a întors însă imediat în eșalonul secund. În sezonul 2012-13, Laci și Xhani s-au retras, locurile lor fiind luate de doi co-parteneri care urmau să conducă clubul, ambii cu câte 50%, mai sus amintitul Lulëzim Sallaku și Gazment Demi. După patru ani de absență, Partizani a revenit pe prima scenă, iar prin retragerea lui Sallaku, Demi a rămas acționar unic.
A cucerit 15 titluri (1947, 1948, 1949, 1954, 1957, 1958, 1959, 1961, 1962-63, 1963-64, 1970-71, 1978-79, 1980-81, 1986-87, 1992-93); 15 cupe (1950, 1951, 1953, 1954, 1973-74, 1984-85, 1987-88, 1988-89); Cupa Balcanică în 1970; a participat la 24 de ediții ale cupelor europene.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER