Se caută amprente! **Mașina lui Gigi Becali, cercetată de anchetatori!

Se caută amprente! **Mașina lui Gigi Becali, cercetată de anchetatori!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anchetatorii au efectuat, miercuri, cu ajutorul specialiștilor, cercetarea criminologică a autoturismului marca Mercedes aparținând lui Gigi Becali care a fost furat în urmă cu două luni, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului București, Oana Bălașa.

Unul dintre avocații lui Gigi Becali, Aurelian Bădulescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că procurorii au expertizat autoturismul marca Mercedes, urmărind să preleveze urme papilare (amprente) ale celor trei presupuși hoți.

Avocatul a arătat că, potrivit unor declarații depuse de la dosar, doi din cei trei hoți au înlocuit plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului, motiv pentru care anchetatorii încearcă să preleveze amprente din zona plăcuțelor de înmatriculare, dar și de pe volan, bord sau de pe portieră.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea dosarul având ca obiect sustragerea unui autoturism marca Mercedes aflat în folosința numitului Becali George, a informat, marți, Parchetul Capitalei.

În cauză se efectuează cercetări pentru furt calificat, potrivit sursei citate.

Poliția s-a autosesizat în cazul furtului mașinii lui Gigi Becali, joi, la două luni după producerea evenimentului, cercetările fiind începute după declanșarea acțiunilor care au dus la reținerea a șase persoane, printre care și finanțatorul FC Steaua.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov, Elena Bucur, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Poliția județului Ilfov s-a autosesizat în cazul furtului mașinii, în urma acțiunilor care au avut loc joi. Elena Bucur a menționat că Poliția Ilfov și-a declinat competența de soluționare a acestui caz Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, prin Parchetul Judecătoriei Buftea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat că se fac verificări în ceea ce privește furtul autoturismului Mercedes, pentru a se clarifica și acest aspect. El a menționat că Poliția Capitalei nu a putut să facă cercetări în acest caz de furt, deoarece nu a fost depusă nicio reclamație și instituția nu era competentă să se autosesizeze pentru că acest incident s-a produs pe raza județului Ilfov.

Parchetul Tribunalului București informa, vineri, că în dosarul privindu-l pe Gigi Becali sunt depuse probe, constând în mărturiile celor sechestrați pentru furtul mașinii acestuia, precum și a martorilor la agresiune, expertize medicale, înregistrări telefonice și video.

Pentru identificarea persoanelor participante la incident și a elementelor de identificare a autoturismului cu care victimele au fost transportate de la locul incidentului, organele de urmărire penală au solicitat imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în locurile publice, stabilindu-se că – în aceleași împrejurări – au mai fost sechestrate alte două persoane.

Au fost identificați și audiați, martorii oculari și alte persoane care cunoșteau date despre incidentul din data de 27 ianuarie 2009, precum și persoanele vătămate. În baza unor autorizații emise de instanța de judecată, au fost obținute listingurile telefonice și localizarea participanților la incident.

Organele de urmărire penală au dispus, de asemenea, efectuarea unor expertize medico-legale și a unor constatări tehnico – științifice.

În cauză au fost obținute și folosite înregistrări ale unor convorbiri telefonice interceptate și înregistrate în baza unor autorizații emise de instanțele de judecată în alte dosare întrucât din cuprinsul acestora au rezultat date și informații concludente și utile privind săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze.

Cercetările care se efectuează în cauză au ca obiect stabilirea, sub toate aspectele, a situației de fapt, descoperirea tuturor infracțiunilor, identificarea tuturor făptuitorilor și stabilirea răspunderii penale a acestora.

sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile publice
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz