S-a dus și nea Gheghe

Vestea mi-a dat-o bunul meu amic Daniel Nazare. Gheorghe Nicolaescu sau Gheghe, cum i se spunea fostului mare ziarist de la „Sportul”, nu mai este. Ultima oară îl văzusem la stadionul Steaua, înaintea manșei secunde a celebrului „sfert românesc” al Cupei UEFA din 2006. Bătut de un vânt rebel ce dădea un ocol ovalului din Ghencea, înainta cu greu, iar celebra sa șuviță de păr căzuse victimă puternicii adieri, fluturând dezordonat. Era celebru printre toți cei ce-l cunoșteam, prin ticul de a-și aranja meticulos amintita șuviță peste calviția-i dezvoltată. Venise atunci pentru a obține de la un fost răsfățat al condeiului său, Lăcătuș, două bilete la amintita partidă, Steaua – Rapid. Arăta slăbit și galben la față. Până la vestea dispariției sale, mai auzisem doar scurte zvonuri deloc încurajatoare referitoare la starea sa de sănătate.

Automat când venea vorba despre Gheorghe Nicolaescu gândul îmi zbura spre primele mele intersecții cu meseria de ziarist. Pe la jumătatea anilor 80, când am călcat pentru prima oară în redacția „Sportul” din strada Vasile Conta, secția fotbal era condusă de un „triumvirat” Vanea – Mache – Gheghe, adică Ioan Chirilă – Eftimie Ionescu – Gheorghe Nicolaescu. Cu nea Gheghe ne-am simpatizat reciproc, mai ales că a fost singurul din redacție care venise în 1988 cu o floare la nunta mea să mă felicite. Pentru un tânăr student care dorea pe-atunci din tot sufletul să-și petreacă restul vieții într-un ziar de sport a contat mult acel emoționant gest.
Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de o întâmplare nostimă aflată de la el.

E necesar de precizat că în anii 80, nea Gheghe era printre cei mai agreați ziariști ai Stelei, motiv pentru care a fost aproape nelipsit de la meciurile internaționale ale roș-albaștrilor de-atunci. Cel de față era în primul tur al ediției 1989/90 din Cupa Campionilor, în care Steaua a avut un adversar accesibil, Fram Reykjavik. La București fusese 4-0, astfel încât returul din capitala Islandei devenise o simplă formalitate. Nea Gheghe începuse să facă demersurile pentru deplasare, dar avea să constate că cei de la pașapoarte nu-i dădeau aprobarea, explicându-i că cineva i-a băgat „strâmbe”. Uimit și revoltat, s-a pus pe dat telefoane, ajungând chiar până la Valentin Ceaușescu. Așa că exact în ziua plecării, pe 25.09.1989, când nu mai spera, a primit „verde” spre Islanda. Însă rămăsese foarte puțin timp până la decolarea avionului și risca să nu-l mai prindă. I s-a dat mașina redacției, șoferul mergând până la Otopeni cu peste 100 km/h. Ajuns în incintă, a auzit semnalul sonor că avionul său urma să plece în cinci minute.

A urmat o cursă contracronometru, cu alte intervenții la controlul bagajelor, și a ajuns pe pistă exact când avionul cu echipa tocmai pornise. Dezorientat, s-a pus să alerge după el. Așa mititel cum era, cu o geantă pe umăr, cu mâna stângă ținându-și celebra lui pălăriuță să nu-i zboare de pe cap, iar cu dreapta făcând semne disperate spre avion. Puțin înainte de decolare, avionul a virat spre dreapta, astfel încât jucătorii care se aflau pe acea parte la geam l-au zărit. Lăcătuș i-a povestit mai târziu că în timp ce privea fără orizont, l-a văzut pe unul care alerga pe pistă, mirându-se inițial de cât de bine semăna respectivul cu nea Gheghe. Când a făcut ochii mari a constatat că era chiar impricinatul, anunțând imediat și alți coechipieri și pe antrenorul Iordănescu: „Băi, nea Gheghe aleargă după avionul nostru”.

Bineînțeles, toți și-au zis că „Fiara” glumea. Însă când au privit și ei pe geam, au văzut că era chiar real. Degrabă s-au dus la cabina piloților să le spună să oprească, explicându-le ce se întâmplase. În fine, piloții au cerut permisiunea de la turnul de control să oprească, explicând la rându-le ce se întâmplase, și așa a prins Gheorghe Nicolaescu, ca în filme, cursa pentru Reykjavik.

Acestui om i-a dat Dumnezeu șansa de a avea o viață frumoasă, de a face ceea ce îi plăcea, prinzând o perioadă în care a fi ziarist însemna ceva, realizând astfel multe lucruri pe plan personal, profesional și familiar…
Adio nea Gheghe, îți mulțumesc pentru clipele petrecute împreună. Să îți fie țărâna ușoară!