România sărbătoreşte 50 de ani de glorie în handbal! Când eram regii lumii

11 mar 2011 631 afişări Comentează şi tu Special
România sărbătoreşte 50 de ani de glorie în handbal! Când eram regii lumii 50 de ani de bogăţie 4 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/8043950/2/ivanescu-dt883.jpg

România sărbătoreşte mâine o jumătate de secol de la primul titlu mondial obţinut la handbal masculin, un succes care a însemnat startul marilor performanţe din întreg sportul românesc.

Fără istorie nu am fi avut prezent şi viitor. Este o sintagmă care se potriveşte de minune atunci când vorbim despre handbal. 12 martie 1961 este o zi istorică pentru întreg sportul românesc, România urmând să sărbătorească mâine 50 de ani de la câştigarea primului titlu mondial obţinut la handbal în "7". Un titlu despre care se spune că a spart toate barierele şi a deschis larg porţile pentru tot ceea ce înseamnă sport în ţara noastră. Ce a urmat, cel puţin în handbalul masculin, ştim cu toţii: 20 de ani de supremaţie totală, încununată cu patru titluri mondiale, palmares care ne ţine şi în prezent pe primul loc în lume la medalii de aur obţinute, alături de Suedia şi Franţa.

Dar ce înseamnă un titlu mondial în handbal? Imaginaţi-vă că sunteţi suporteri ai Franţei, iar Karabatic, Omeyer, Abalo şi ceilalţi "cocoşi" ne reprezintă. Ei sunt personajele uluitoare ale prezentului, adevăraţi stăpâni ai lumii care câştigă tot ce se poate de câţiva ani încoace. În 1961 au fost alte vremuri, s-a jucat un alt handbal, mai romantic, dar situaţia a fost exact la fel. Atunci, România (n.r. - Republica Populară Română, cum se numea ţara noastră pe atunci) era naţiunea care uluia întreaga lume printr-o victorie de senzaţie în faţa Cehoslovaciei, la Dortmund, în prezenţa a peste 15.000 de spectatori. Iar 12 martie 1961 a fost doar începutul într-un domeniu în care cei mai de seamă reprezentanţi au jonglat cu adversarii şi i-au spulberat vreme de vreo două decenii.

Oprea Vlase, "ctitorul" naţionalei

Chiar la prima răsfoire a poveştii din '61 ţi se face pielea de găină. Aprecierile făcute la vremea respectivă de către presa internaţională n-au cum să nu-ţi trezească sentimente de mândrie că faci parte dintr-un popor în care "portarul Redl a fost fenomenal" (Sport Beobachter, Essen) sau "micul Covaci a fost uluitor" (Rundschau, Köln). Cei doi handbalişti menţionaţi au fost însă doar o mică parte dintr-o echipă fenomenală, care "a impresionat prin jocul ei lipsit de artificii, dar frumos şi entuziasmant", cum relata presa la vremea respectivă.

Povestea titlului din 1961 începe însă cu câteva luni mai devreme. "În 1959, la Viena, România câştiga argintul la handbalul în «11». Însă, prin spectaculozitate şi dinamism, handbalul în «7» câştiga tot mai mult teren. Noi ne-am aşezat din acest punct de vedere în 1960, prin activitatea echipei Dinamo, care a găsit mai repede drumul pentru handbalul în «7». Oprea Vlase a pus bazele echipei naţionale, iar la scurt timp am început şi pregătirea pentru Mondialul din Germania. Cantonamentele în perioada respectivă însemnau pregătire centralizată de minimum cinci-şase luni", ne istoriseşte Cornel Oţelea (medalion), un alt erou al generaţiei '61.

Obiectiv: "Să ne vindem scump pielea"

"Problema numărul unu pe care antrenorul şi-a propus să o rezolve a fost creşterea valorii individuale şi apoi de ansamblu a echipei. Oprea Vlase a insistat ca fiecare jucător să-şi perfecţioneze procedeele tehnice şi de aruncare specifice postului, de a fi pregătit să-şi depăşească oricând adversarul în postură de unu la unu. Aşa au apărut aruncările prin evitare până la sol ale lui Virgil Hnat, aruncările de la şold ale lui Ivănescu sau aruncările prin evitare din săritură ale lui Moser. Un alt aspect pe care antrenorul l-a urmărit a fost starea de spirit a echipei. A pus bazele unui grup foarte unit, eram componenţii naţionalei rezultaţi din două echipe, Dinamo şi Steaua, uniţi nu numai în suprafaţa de joc, dar şi în afara terenului. Concluzia după stagiile de pregătire a fost că mergem la Campionatul Mondial pentru a ne vinde cât mai scump pielea. Această abordare a venit şi ca urmare a rezultatului mai puţin mulţumitor la precedenta competiţie, în 1958, unde România a venit pe locurile 13-16", ne dezvăluie Cornel Oţelea reţeta succesului ce avea să se contureze.


Echipa de aur din '61
Portari: Mihai Redl (Dinamo), 75 de ani; Ion Bogolea (Dinamo), decedat
Extreme: Mircea Costache I (Dinamo), decedat; Gheorghe Coman (Dinamo), decedat
Pivoţi: Otto Tellman (Steaua), 84 de ani; Mircea Costache II (Dinamo), 71 de ani
Interi: Petre Ivănescu (Dinamo), 75 de ani; Ioan Moser (Dinamo), 74 de ani; Aurel Bulgariu (Steaua), decedat; Geo Bădulescu (Dinamo), decedat; Virgil Hnat (Dinamo), decedat
Centri: Gheorghe Covaci (Dinamo), 77 de ani; Cornel Oţelea (Steaua), 71 de ani; Olimpiu Nodea (Steaua), 76 de ani
Antrenor principal: Oprea Vlase, 83 de ani
Antrenor federal: Nicolae Nedef, 83 de ani




Au venit cu acceleratu'!

Naţionala României a revenit în ţară cu trenul, după opt zile de la terminarea Campionatului Mondial, nu înainte de a juca un meci amical în Franţa, la Paris. Tricolorii au învins cu 25-6 în Sala "Pierre de Coubertin", determinându-i pe francezi să exclame: "Titlul mondial se află în cele mai bune mâini".

"Cocoşii galici" au fost singurii care au contestat supremaţia României la Mondialul din Germania. "Ne-au invitat pentru a-şi lua o revanşă pentru nereuşita lor de la Mondiale. În substrat au vrut să arate însă că România nu este chiar cea mai bună din lume. S-au convins însă de valoarea noastră după un dezastru pentru ei. I-am învins la o diferenţă categorică, motiv pentru ei să ne recunoască superioritatea şi toate meritele în urma titlului mondial", a precizat Oţelea.

Revenirea acasă a tricolorilor a însemnat o adevărată sărbătoare. Începută chiar de la Curtici, unde jucătorii au fost daţi jos din tren pentru a fi fotografiaţi pe locomotivă.

Petre Ivănescu a arătat trofeul
Înainte de a fi primiţi de oficialităţi ale statului, campionii mondiali au fost aşteptaţi în Gara de Nord, unde au sosit cu Acceleratul 104. "Atenţiune! Atenţiune! Echipa campioană mondială de handbal în «7» soseşte cu Acceleratul 104, care vine din direcţia... intră în staţie peste cinci minute la linia 7", a anunţat crainica de zor, conform redactorilor de la Sportul Popular din 21 martie 1961. Petre Ivănescu (foto) a coborât primul din vagon, purtând în braţe o cupă de argint, ulterior handbaliştii fiind asaltaţi de oficiali, fotoreporteri, suporteri. Tot Ivănescu a fost şi cel care a rostit un discurs în numele echipei, iar cu mulţumirea de rigoare adresată Partidului, aşa cum se obişnuia la vremea respectivă, golgheterul CM anunţa că România nu se va opri aici. Şi nu s-a oprit... Cel puţin atât timp cât am avut pe teren generaţii gigantice.






"Am mâncat pepenele pe felii"

România a ajuns la Mondialul din '61 din postură de outsider, dar cu handbalişti hotărâţi "să mâncăm pepenele, în speţă Campionatul Mondial, pe felii", după cum susţine Oţelea.

La vremea respectivă, patru naţionale erau cotate cu şanse reale la câştigarea titlului mondial: Suedia, deţinătoarea trofeului, Germania, ţara gazdă, Danemarca, medaliată cu bronz la ultima ediţie, şi Cehoslovacia, ţara despre care se spune că ar fi inventat handbalul în şapte. "Îmi aduc aminte că în momentul în care a început competiţia, presa germană a făcut tot felul de pronosticuri. Iar o imagine dintr-un ziar de sport a fost antologică. La o masă de poker erau aşezate cele patru naţiuni, care jucau, în timp ce România era aşezată într-un colţ, ca şi chibiţ, care urmărea disputa celor mari. Am înţeles imediat respectiva imagine, dar ne-a declanşat o forţă interioară care să ne facă să mâncăm cu şi mai mare plăcere feliile de pepene", ne-a descris Generalul Oţelea.

Asaltaţi de ziarişti după victoria cu Germania unită

România şi-a netezit drumul către podium după o victorie de senzaţie cu Danemarca în grupa semifinală, scor 15-13, însă adevărata piatră de încercare abia acum urma. Cele două Germanii (RDG şi RFG) s-au unit într-o echipă de la care se aştepta să câştige tot la Mondialul din 1961. "Nu putem fi învinşi, am studiat această echipă, fiţi fără griji", erau mesajele antrenorilor nemţi înainte de confruntarea directă. Ziariştii germani îşi asigurau, la rândul lor, cititorii de o victorie în faţa României, dar avea totuşi un mic semn de întrebare: "Oare extraordinara echipă a surprizelor va putea face ceva împotriva Echipei Unite?". Răspunsul dat de Ivănescu, Moser şi ceilalţi a fost pe măsură: scor 12-9. "Pentru a vă face o idee mai precisă despre largul ecou pe care l-a avut în lumea întreagă victoria handbaliştilor români, vă putem spune că ieri-dimineaţă când ni s-a dat legătura telefonică cu oraşul Duisburg, unde sunt cantonaţi reprezentanţii noştri, 30-40 de redactori ai unor ziare din RFG, RDG, Suedia, Danemarca, Franţa, Elveţia etc aşteptau ca delegaţia noastră să coboare la masă pentru a asalta cu întrebări, având blocnotesurile şi bliţurile gata pregătite", prezenta Sportul Popular pe 9 martie 1961.

Finala a durat 80 de minute în loc de 60!

În finala mare, România a ajuns după un 16-14 epuizant cu Norvegia, şi a reîntâlnit Cehoslovacia, reprezentativa care câştigase meciul direct din grupa preliminară cu 12-8. 15.000 de oameni au umplut până la refuz atunci tribunele "Westfallenhallen" din Dortmund pentru a urmări o finală dramatică, ce avea să se încheie după două reprize de prelungiri, cu 9-8 pentru România. S-au jucat atunci 80 de minute (7-7 după timpul regulamentar, 0-0 după alte zece minute de prelungiri, 2-1 în următoarele zece minute). Golul de aur a fost înscris din plonjon de Costache II, pentru ca mai apoi portarul Redl să fie "Invincibilul" la două atacuri ale cehilor. "Românii i-au depăşit pe toţi în viteză şi putere prin rezistenţă şi ritm scânteietor, ei au arătat un handbal desăvârşit" sau "Românii au fost mai stăpâni pe nervi şi pe desfăşurarea jocului", au fost câteva din reacţiile presei internaţionale în 1961. Pe lângă titlul mondial, România s-a mai ales şi cu alte distincţii: Redl a fost desemnat cel mai bun portar al turneului, iar Ivănescu, cu 34 de goluri, a fost golgheterul competiţiei. "Victoria din 1961 nu a însemnat numai primul titlu mondial obţinut de băieţi, dar şi startul României sportive spre multe alte performanţe internaţionale de răsunet. Echipa de la Dormund a convins că orice este posibil dacă există calitate, seriozitate şi dorinţă", a concluzionat Oţelea.


6 mii de lei a fost prima pentru titlul mondial din 1961, echivalentul a patru salarii

Dacă Modialele s-ar fi jucat şi atunci din doi în doi ani, poate că acum am fi avut opt titluri mondiale
Cornel Oţelea


Traseul României la CM '61

Grupa Preliminară C
29-11 cu Japonia, 8-12 cu Cehoslovacia
*România s-a calificat de pe locul secund în grupa semifinală 2

Grupa Semifinală 2
15-13 cu Danemarca, 12-9 cu Germania unită, 16-14 cu Norvegia

Finala
9-8 cu Cehoslovacia după două reprize de prelungiri


Combinaţia letală: Dinamo - Steaua
Pentru Mondialul din '61, naţionala României a fost alcătuită în totalitate din jucători proveniţi de la legendarele Dinamo şi Steaua. Gruparea din "Ştefan cel Mare", care aprofundase mult mai rapid jocul în "7", a venit cu 10 jucători la lot, plus antrenorul Oprea Vlase, în timp ce Steaua a trimis patru handbalişti. În prezent, doar opt handbalişti din echipa respectivă plus antrenorii se mai află în viaţă.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.