Rivali și dușmani!** Povestea animozității dintre Boldici și Lung

Mai mult decât oricare alt post dintr-o echipă de fotbal, cel de
portar a născut dintotdeauna mari rivalități între goalkeeperii
formațiilor respective. Ce s-a întâmplat în acest sezon la Rapid,
cu Dani Coman și Bornescu, este doar un exemplu. Iar dacă cei doi
portari giuleșteni n-au împins rivalitatea dincolo de o anumită
limită și în afara gazonului, lucrurile nu au stat la fel cu alte
„perechi” celebre din fotbalul nostru. De departe, coechipierii cei
mai înverșunați unul împotriva celuilalt au fost portarii marii
echipe a Craiovei, Gabriel Boldici și Silviu Lung.

Vremurile în care Voinescu și Toma, cei doi mari portari ai
CCA-ului, împărțeau aceeași cameră în cantonamente și erau ca
frații au devenit doar amintire. Orgoliile și banii au fost, de
multe ori, mai presus de rivalitatea pur sportivă.

Juma’-juma’ doar
pentru unul!

Componenții fostei Craiova Maxima își amintesc și azi, amuzați,
despre lupta pentru titularizare dintre Silviu Lung și Gabi
Boldici. Amuzați, pentru că cei doi au împins această luptă și în
afara terenului. Totul a plecat, spun cei de atunci, în primul rând
de la bani. Pentru că amândoi erau foarte determinați să prindă
poarta și pentru că erau egali ca valoare, fostul tehnician al
echipei din Bănie, Constantin Oțet, le-a propus celor doi, la un
moment dat, să împartă prima de joc indiferent cine apăra. În felul
acesta, spera el, elimina nemulțumirea din partea celui care
rămânea pe banca de rezerve.

Ambii au fost de acord cu decizia, iar cel care s-a întâmplat să
fie titular în perioada de după parafarea înțelegerii a fost
Boldici. Cel poreclit „Burtă” a respectat convenția, împărțind de
fiecare dată prima de victorie cu Lung. La un moment dat, a intrat
însă Lung în poartă, iar la scurt timp după această schimbare –
între timp fusese chemat și la echipa națională – a hotărât că nu
mai e cazul să împartă ceva cu cineva! Simțindu-se păcălit, Boldici
a luat foc. „De ce ești, mă, nesimțit? Când am apărat eu, a fost
bine că am împărțit, nu?”. „Nu știu de ce te superi! Eu cred că așa
este corect! Nu fur de la nimeni, iau doar ce mi se cuvine pentru
munca mea”, îi răspundea Lung, pe un ton calm. Tocmai calmul ăsta
îl scotea și mai tare din sărite pe „Burtă”, care vedea roșu în
fața ochilor când îl privea pe Lung.
Pentru a respecta adevărul, trebuie însă spus că, între timp, Oțet
decisese să elimine sistemul rotației și să meargă pe mâna lui
Lung, pe care îl considera mai sigur. Iar Lung, la rândul său,
considera că de-acum îl cam duce în spate pe Boldici și nu i s-a
părut corect să mai împartă banii.

Vecini,
dar nu-și vorbeau cu zilele

Lucrurile au luat chiar o turnură hazlie. Craiovean get-beget,
Boldici a încercat să-l determine pe rivalul său să-și respecte
înțelegerea apelând la unul dintre frații săi. Gabi avea încă trei
frați și nu era om în Craiova care să nu fi auzit de frații
Boldici, renumiți pentru faima lor de bătăuși. Unul dintre acești
frați l-a interpelat într-o zi pe Lung, amenințându-l că, dacă
nu-și respectă cuvântul, îi face și îi drege. Desigur, asta doar la
nivel declarativ, pentru că lucrurile n-au trecut niciodată de
acest nivel. Degeaba, pentru că Silviu a ținut-o pe a lui!
Rivalitatea a durat ani în șir, cât timp cei doi au fost
coechipieri. Știindu-le disensiunile, colegii de echipă îi mai
stârneau, ca să se distreze. Culmea e că, pe la finele anilor 70,
Lung și Boldici au primit apartamente în același bloc, în cartierul
Valea Roșie. Mai mult, stăteau la același etaj, având ușile față în
față, dar, exceptând antrenamentele, nu-și vorbeau cu zilele! În
schimb, pe la spate, fiecare îl „toca” pe celălalt.

Ceva mai târziu, Silviu s-a mutat într-o altă zonă a orașului,
iar în apartamentul din Valea Roșie și-a adus părinții, de la
Carei. Alt prilej pentru Boldici să se enerveze: „A venit năsosul
ăla bătrân acum, nu mai scap de ăștia!”.

Anii au trecut, dar cei care îi cunosc bine spun că nici astăzi
nu se înghit. Ironia sorții a făcut ca Boldici, ca antrenor, să-i
aibă elevi pe ambii băieți ai lui Silviu! Pe Tibi l-a pregătit la
Steaua, în mandatul lui Pițurcă din 2000, iar pe Silviu-junior
acum, în toamnă, la Craiova, tot cu Pițurcă antrenor, când puștiul
fostului internațional a fost rezerva lui Stanca.

„Vedeam și noi rivalitatea mare care era între ei, dar
asta nu făcea decât să ajute echipa. Când intram în teren nici nu
conta că apără Lung sau apără Boldici, eram liniștiți, știam că
suntem acoperiți în spate”, Aurel Țicleanu, fost fotbalist
Universitatea Craiova

De-a
șoarecele și pisica

Florin Prunea (foto dreapta) și Florin Tene (foto stânga), ambii
crescuți și promovați la prima echipă de Dinamo, reprezintă un alt
caz de rivalitate împinsă uneori până la extrem.

Deși nu au fost foarte mult timp coechipieri la prima echipă –
Tene preferând în câteva rânduri să meargă sub formă de împrumut la
alte formații, pentru a fi titular, atât cât au activat împreună la
Dinamo, au ieșit de multe ori discuții. Dacă se întâmpla să apere
Prunea, Tene nu rata comentarii precum „«Cioara» a luat ușor golul
ăla” sau „dacă apăram eu, nu pierdeam”. Se întâmpla chiar ca Tene
să nu vrea să-l încălzească pe Prunea, fiind nevoie ca pentru asta
să se dezbrace Eftimescu, fostul portar dinamovist dinainte de
Revoluție!

În schimb, dacă apăra Tene, Prunea mergea până acolo încât punea
titularizarea rivalului său pe seama surorii acestuia, tare
frumușică altfel! „Păi, da, l-a băgat soră-sa în poartă! Pe mine
cine să mă bage!?”. Cert este însă că, după ce au terminat
activitatea de jucători, cei doi au rămas într-o relație de
amiciție.

„Rivalitatea cu Prunea m-a ajutat foarte mult și cred că
și pe el la fel. Faptul că aveai tot timpul pe cineva în coaste nu
te lăsa să te relaxezi. Sigur, au fost și momente mai tensionate,
dar să știi că fără alea poate că niciunul dintre noi nu reușea
ceea ce a reușit în carieră”, Florin Tene, fost portar
Dinamo

Articol scris de Ioan Viorel