Reacția Primăriei Municipiului București după gafa de proporții legată de Cornel Dinu!

Reacția Primăriei Municipiului București după gafa de proporții legată de Cornel Dinu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Proiectul de hotărâre prin care se acordă titlul de cetăţean de onoare lui Cornel Dinu a fost retras pentru a fi publicat în varianta corectă. Iniţial se spunea că Dinu este „antrenor principal la Steaua”, în realitate el fiind „o legendă a clubului Dinamo”.

Direcţia „Cultură, Învăţământ, Turism“ din cadrul Primăriei Capitalei a transmis, luni, că regretă greşeala apăruta în documentaţia Proiectului de hotărâre prin care, în şedinţa Consiliului General al Capitalei, de joi, 14 noiembrie, se propune acordarea titlului de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti lui Cornel Dinu.

”Directia “Cultură, Învățământ, Turism“ din cadrul Primăriei Capitalei regretă greșeala apărută în documentația Proiectului de hotărâre prin care, în ședința Consiliului General al Capitalei de joi 14 noiembrie se propune acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București domnului Cornel Dinu”, a transmis Primăria Capitalei.

„Proiectul a fost retras de pe site-ul instituţiei şi va fi republicat în varianta actualizată”, au transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Totodată, Direcţia de Cultură din cadrul Primăriei Capitalei şi-a cerut scuze lui Cornel Dinu, „o glorie a fotbalului românesc, dar şi fanilor echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare”.

Reacția Primăriei Municipiului București după gafa de proporții legată de Cornel Dinu

„Legenda a clubului Dinamo Bucureşti, pentru care a jucat şi antrenat, având 454 de meciuri în Liga 1 şi 53 de goluri marcate, dar şi căpitan şi antrenor al echipei naţionale, de numele lui Cornel Dinu se leagă multe momente de bucurie ale fanilor sportului cu balonul rotund”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.

În varianta iniţială a referatului de aprobare din proiectul de hotărâre se vorbea despre Cornel Dinu ca fiind „antrenor principal la Steaua Bucureşti”.

„Corneliu Constantin Dinu (n 2 august 1948, Târgovişte), cunoscut sub numele de Cornel Dinu, este un fost jucător şi antrenor de fotbal român. A fost antrenor principal la Steaua Bucureşti, apoi a mai antrenat CS Târgovişte, ASA Târgu Mureş, Oţelul Galaţi U Cluj şi FC Olt şi a fost selecţioner a echipei naţionale de fotbal al României în campania de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 1994, drept pentru care a şi fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a”, se arata în raportul iniţial de aprobare semnat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Ulterior, în raportul de specialitate, cei din Primărie precizează că Dinu a „debutat la echipa din oraşul naţional, Metalul Târgovişte. La seniori a jucat numai pentru Dinamo Bucureşti, având 454 de meciuri în Liga I şi 53 de goluri marcate. A fost mulţi ani căpitanul echipei naţionale, pentru care a jucat de 75 de ori şi a marcat 7 goluri. A fost titular în echipa României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970″.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele