Reacția lui Edi Iordănescu la adresa lui Becali, după aflarea verdictului: „Știu că mulți nu îmi veți împărtăși opinia!”

Reacția lui Edi Iordănescu la adresa lui Becali, după aflarea verdictului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toți oamenii din fotbal așteptau cu sufletul la gură ziua de astăzi gândindu-se la posibilele condamnări din „Dosarul Transferurilor”. Dacă „greii” fotbalului au scăpat pentru moment, nu aceeași soartă a avut-o Gigi Becali, care a fost condamnat la trei de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN.

Reacțiile de susținere față de patronul Stelei nu au întârziat să apară, însă unul dintre cele mai coerente mesaje de suport îi aparține unui om care nu este în cele mai bune relații cu Becali. Chiar dacă după plecarea de la Steaua, Edi Iordănescu a avut mai multe discuții în contradictoriu cu latifundiarul, tehnicianul a postat pe contul său de facebook un mesaj emoționant, foarte bine țintit.

Știu că mulți nu îmi veți împărtăși opinia, dar nu va cer asta, ci doar să o respectați. Fiecare are dreptul la opinie și asta fac și eu, mi-o exprim pe a mea. Nu am avut cea mai bună colaborare cu patronul Stelei atunci când am lucrat în Ghencea, poate de multe ori am deranjat pentru că mi-am susținut mereu opinia, însă știu că la final am fost apreciat pentru verticalitate, chiar de către dumnealui. Am fost educat să spun și să fac mereu ceea ce gândesc și să nu fiu fals sau prefăcut. Așa că și acum scriu aici doar ce simt. Și simt că s-a facut o mare nedreptate! Gigi Becali nu e un om perfect, dar care dintre noi este? Are păcatele lui, dar care dintre noi are dreptul să îl judece? Probabil cele mai multe păcate ale lui le-a făcut cu vorba, așa a jignit multă lume, dar a făcut infinit mai mult bine decât rău! Un român adevărat care și-a ajutat atât aproapele, cât și pe cei la necaz. Până la urmă a făcut diferența dosarul cu sechestrarea, altfel pedeapsa nu mai era cu executare. Un om intră la pușcărie că a încercat să își recupereze mașina și i-a așezat la masă cu el pe hoți și le-a dat de băut!! Dacă ăsta e cel mai mare rău făcut de un român și dacă la câte nenorociri s-au făcut în țara asta și câte jafuri știute si neștiute au fost trecute cu vederea sau mușamalizate, iar acest om merge la închisoare, atunci mie sincer îmi e rușine că trebuie să mă supun legilor acestei țări!„, a spus tehnicianul, pe contul său de Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele