În ’72, Real Madrid a vrut să-l cumpere pe Nicolae Dobrin, dar transferul a fost oprit de regimul comunist din România și, după cum avea să spună peste ani, chiar de „Gâscan”. A rămas marele semn de întrebare din cariera unui fotbalist genial. Peste ani, după moartea sa, madrilenii au încercat din nou să și-l apropie, însă, de data aceasta, lucrurile s-au sfârșit tragic.
Real Madrid a fost bila de fier legată de piciorul „Gâscanului” până în ultima clipă. Întrebarea clasică „Ce-ar fi fost dacă…?” a rămas până azi în gândurile unora, iar paginile transferului ratat s-au transformat într-un basm popular al românilor. „Tată, pe bune, ce să fi făcut eu la Real?”, obișnuia să răspundă marele Dobrin în desele momente în care i se amintea că a fost la un pas de albul imaculat al Madridului. I-au fost mai dragi Piteștiul și Gica, femeia de care n-a stat despărțit nici măcar o zi în 41 de ani de căsnicie. Mereu lângă el, „în fiecare cantonament, la fiecare meci”. „N-am ratat nici măcar unul…’, după cum spune chiar ea.
„Putea să i se împlinească visul” Au trecut 39 de ani de când „Prințul din Trivale” călca pentru prima oară în capitala Spaniei. Santiago Bernabeu, președintele madrilen care l-a dorit atât de mult pe Dobrin, e acum doar numele arenei în care zâmbetul perfect al lui Cristiano Ronaldo umple conturile clubului. Real Madrid a devenit un business!
În secolul iPad-ului, când toți se uită doar în față, spaniolii au găsit câteva secunde să se întoarcă în timp, să se întoarcă la Dobrin: „Am primit o ofertă din partea celor de la Real Madrid. Voiau să investească în școala de fotbal. I-a impresionat emoția pe care a creat-o moartea lui Gicu și au venit cu o propunere concretă. Ne dădeau o sumă de bani lunar, una destul de mare pentru noi, și urmau să aibă prima opțiune pentru jucătorii noștri. Când am auzit de ideea lor, nu m-am gândit la bani, ci la faptul că, în sfârșit, numele soțului meu ar fi fost alături de cel al Realului. Ar fi fost împlinirea unui ultim vis…”, începe povestirea Gica Dobrin, cu vocea subțiată de fiorul pe care-l are de fiecare dată când rostește numele singurului bărbat pe care l-a iubit. „Parcă-i blestemat numele ăsta…” În sfârșit, se găsise lacătul potrivit care să închidă povestea lui Gicu Dobrin. „Discuțiile erau într-o fază destul de avansată, noi țineam legătura cu cei de la Real printr-un intermediar. Un angajat al lor, care urma să vină în România să parafăm actele”, explică văduva „Gâscanului’. Nimeni nu părea să stea în calea unei reparații morale care se aștepta a fi făcută de trei decenii. Doar soarta… „Cu puțin timp înainte să vină în România, omul acela a avut un accident de mașină… A murit pe loc! De atunci a căzut tot. Parcă e blestemat numele ăsta”, spune Gica Dobrin cu un zâmbet amar care-ți distrage atenția de la ochii înlăcrimați. Femeia n-a renunțat încă să creadă că va veni și ziua în care numele Dobrin va sta alături de cel al celei mai galonate echipe din lume: „Mă ajută să cred că așa o să fie. Cum a apărut această posibilitate, așa poate apărea, peste ani, alta”.
„Gicu îmi spune când greșesc!”
Gica Dobrin (foto), femeia care i-a fost alături „Prințului din Trivale” vreme de 41 de ani, trezește emoție încă de la primele cuvinte pe care le rostește.
Povestind despre Gicu, ochii i se întristează, iar glasul parcă începe să capete un tremurat ușor. Zâmbetul cald nu îi dispare niciun moment. Toate aceste trăiri se transformă în bucurie când discuția ajunge la cea mai de preț moștenire lăsată de „Gâscan”: școala de fotbal din apropierea Piteștiului. -Doamna Dobrin, cum vă descurcați cu echipa? -Acum totul este bine, școala merge înainte și, după moartea lui Gicu, mi-a rămas mie. Recunosc că la început mi-a fost foarte greu, nu știam dacă pot să mă descurc și dacă e bine ce fac. -Și ce v-a determinat să continuați? -Mi-am dat seama că nu pot să renunț în momentul în care cineva mi-a oferit o sumă foarte mare de bani pentru a vinde brandul „Nicolae Dobrin”. Am realizat că, dacă aș accepta, ar însemna să pierd o parte din mine, din munca și din dragostea pe care le-a depus soțul meu acolo. Evident, am refuzat… -Credeți că a fost cea mai bună alegere? -Sunt sigură! Am vorbit atunci și cu Gicu: „Dacă te supără că o să mă ocup eu de acum de echipă, să-mi apari în vis să-mi spui că greșesc”, i-am spus. L-am visat de multe ori, dar niciodată nu era supărat. Asta înseamnă că am făcut un lucru bun. „Evit să stau mult singură în casă -Ați fi putut fi ajută de Real Madrid, având chiar o propunere concretă din partea ibericilor… -Colaborarea cu ei ar fi însemnat mult pentru copii, dar așa a fost să fie. Parcă este un blestem legat de numele Real. M-a bucurat totuși că cei de acolo nu au uitat de soțul meu. Știu că l-au dorit foarte mult când era jucător, însă așa erau vremurile atunci, nu a fost lăsat. Să fugă din țară pentru a rămâne acolo, nici nu s-a pus problema, n-ar fi renunțat niciodată la mine. -Regretați acum că nu i s-a permis să plece? -A fost mai bine că a rămas, pentru că, dacă ar fi plecat, românii nu s-ar mai fi bucurat de Gicu și nici el de dragostea lor. Întotdeauna a jucat pentru spectatori, cu gândul să le ofere cât mai mult din talentul lui, de aceea a fost așa de iubit. Poate că am fi avut mai mulți bani, dar cât contează ei acum când văd dragostea pe care i-o poartă chiar și acum oamenii. -V-a ajutat acest lucru să treceți peste golul lăsat de moartea soțului dumneavoastră? -E un sentiment deosebit când sunt oprită pe stradă de oameni, tot orașul se poartă foarte frumos cu mine. Și lucrul acesta nu e valabil doar în Pitești, ci în toată țara. Știți, evit să stau în casă, pentru că îmi vin în minte o mulțime de amintiri… (lacrimile îi curg pe obraji și vocea i se subțiază). Sunt 41 de ani care nu pot fi uitați… Așa că prefer să fiu cât mai mult plecată și să fiu înconjurată de acești oameni minunați. O parte din dragostea pe care i-au purtat-o lui Gicu a venit acum spre mine… -Dumneavoastră categoric nu îl veți putea uita, dar credeți că Nicolae Dobrin ar putea dispărea din memoria românilor? -Eu cred că, indiferent câtă vreme va trece, soțul meu va rămâne permanent în amintirea tuturor. Mi-a luat mult timp să realizez că Gicu nu a fost niciodată al meu, a fost al vostru, al spectatorilor care îl aplaudau la fiecare meci.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER