Procuror belgian: „Ținta teroriștilor care au atacat în Bruxelles era de fapt Franța!” Dezvăluirea ridică din nou problema siguranței la EURO

Procuror belgian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Grupul de teroriști care a detonat bombe în aeroportul și la metroul din Bruxelles pe 22 martie plănuiau să atace tot în Franța. Procurorul belgian care s-a ocupat de acest caz a emis un comunicat de presă în care a precizat că Franța ar fi fost de fapt ținta principală.

„Numeroase elemente descoperite în timpul anchetei arată că grupul de teroriști a avut intenția de a ataca din nou Franța”, a declarat procurorul belgian. Autoritățile franceze au aflat de acest plan, astfel că atacul a fost mutat în capitala Belgiei: „Decizia de ataca în Bruxelles a fost luată pe ultima sută de metri”.

Anunțul oficialului belgian vine la doar o zi după ce Mohamed Abrini a fost identificat ca fiind al treilea terorist de la Bruxelles și singurul suspect rămas în viață în urma atentatului în care au murit 32 de persoane, anunță CNN.

Dezvăluirea făcută de procurorul belgian ridică din nou problema siguranței la Campionatul European din Franța, din vara acestui an. În perioada 10 iunie – 10 iulie, pe teritoriul Franței se vor afla milioane de turiști ce vor dori să urmărească meciurile de la turneu final ceea ce va reprezenta un adevărat test pentru serviciile secrete din Hexagon.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen