‘Prin încătușarea lui Gigi Becali** s-a încălcat prezumția de nevinovăție’

Avocatul lui Gigi Becali, Gheorghiță Mateuț, spune că deși judecarea recursului este programată pentru luni, aceasta s-ar putea petrece chiar în cursul zilei de mâine. "Prin încătușarea lui Becali s-a încălcat prezumția la nevinovăție. Orice persoană arestată pe nedrept poate cere reparații. Este posibil ca recursul să se judece chiar mâine, dar deznodământul acestuia este imprevizibil.", a declarat Mateuț la gsptv. Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost arestat, vineri dimineață, pentru 29 de zile, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens, după un proces care a început la ora 1.00 dimineața și a durat mai bine de cinci ore.
'Prin încătușarea lui Gigi Becali** s-a încălcat prezumția de nevinovăție'

Avocatul lui Gigi Becali, Gheorghiță Mateuț, spune că deși judecarea recursului este programată pentru luni, aceasta s-ar putea petrece chiar în cursul zilei de mâine.

"Prin încătușarea lui Becali s-a încălcat prezumția la nevinovăție. Orice persoană arestată pe nedrept poate cere reparații. Este posibil ca recursul să se judece chiar mâine, dar deznodământul acestuia este imprevizibil."
, a declarat Mateuț la gsptv.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost arestat, vineri dimineață, pentru 29 de zile, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens, după un proces care a început la ora 1.00 dimineața și a durat mai bine de cinci ore.

Becali a fost reținut, joi, de procurori, fiind acuzat, alături de alte cinci persoane – Cătălin Otto Zmărăndescu, Ștefan Dediu, Nicolae Dumitrașcu, Dumitru Beciu și Marius Petrinel Geavela – de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal. Dediu este acuzat și de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Parchetul Capitalei, care a cerut arestarea acestora, susține, în motivarea pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă cei șase, că "s-au erijat în organe de aplicare a legii".

Cei șase sunt acuzați că, în ianuarie, au prins și sechestrat trei bărbați care îi furaseră mașina omului de afaceri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]