Prima parte a interviului EXCLUSIV cu Daniel Ghiță | Veste mare pentru fani la fix un an distanță de la ultima sa luptă: „Am contractul semnat”

Bogdan SavinDaniel Vlad
Prima parte a interviului EXCLUSIV cu Daniel Ghiță | Veste mare pentru fani la fix un an distanță de la ultima sa luptă: „Am contractul semnat”
FOTO Daniel Ghita Facebook

Daniel Ghiță e cel mai titrat luptător român, iar azi, duminică, 29 martie 2020, se împlinește exact un an de la ultima sa confruntare oficială, cea în care l-a învins pe Petr Vondracek prin KO în prima repriză.

„Samuraiul Sălbatic”, așa cum e recunoscut pentru loviturile sale devastatoare, a dezvăluit pentru ProSport că nu se va opri din a urca în ring, deși are 38 de ani. Mai mult, a semnat un contract cu o companie de renume din circuit, dar planurile au fost decalate din cauza pandemiei COVID-19.

ProSport: Salut, Daniel! Ce faci în această perioadă în care lumea e cuprinsă de epidemia noului coronavirus?

Daniel Ghiță: Stau în casă, izolat. Să știi că ar trebui să le dea medalia de onoare medicilor, iar cei din hashtag rezist, care criticau Poliția și Armata, acum văd că au nevoie de ei. Altceva, în loc să băgăm bani în Institutul Cantacuzino pentru a face vaccinuri, ce facem? Specialiștii de acolo ne scăpau de asemenea probleme, înainte de 1989. Acum?!

Dar, pe plan sportiv? Azi se împlinește fix un an de când fanii nu te-au mai văzut în ring, de când l-ai învins pe Vondracek.

Am un contract semnat cu o companie mare din străinătate, însă din cauza situației actuale…Eu mă pregătesc, nu am întrerupt antrenamentele, dar sunt restricții. Oricum, în perioada asta ne concentrăm asupra celor care sunt nevoiași. Eu dau o mână de ajutor pentru a trece cu ușurință peste momentele acestea, că până la urmă, nici Guvernul, nici președintele nu ne ajută cu nimic.

Ce crezi că va urma după ce va trece situația actuală?

Problema va fi una economică, așa cred, cel puțin în privința IMM-uri (n.red. – Categoria Întreprinderilor Micro, Mici şi Mijlocii). O să fie dezastru fiindcă Guvernul nu ia măsuri pentru a ajuta. Și eu mi-am închis sălile de sport, acolo unde cresc copii, unii care au ajuns la un nivel bun.

Poți face antrenamente online, am văzut că se practică.

Una e când sunt în sală și alta e în acest mod. Ei îmi trimit înregistrările, dar nu e de ajuns. Pregătirea se face în fiecare zi, evoluția se face în fiecare zi, repetând. Dar, așa, acum, dacă sunt probleme…E altceva când antrenorul stă cu ochii pe tine și te corectează când greșești.

Cine e Daniel Ghiță:

S-a născut la data de 22 aprilie 1981, în București, iar primi pași ai carierei i-a făcut în sala de judo, la clasa profesorului Dan Deliu

Evoluează la categoria supergrea, debutul având loc la Campionatul Mondial de Muay Thai în 1999 (Bangkok, Thailanda)

A câștigat majoritatea meciurilor prin knock-out

A triumfat la Campionatului European de Muay Thai din Thailanda, în 2001, și s-a plasat pe locul doi la Campionatul European la aceeași disciplină în Portugalia, în 2002.

În 2003 a reușit cel mai rapid knock-out din istoria Muay Thai, la Campionatul Mondial din Thailanda, când l-a zdrobit pe un australian în 30 de secunde.

În palmares are nenumărate titluri: 2012 – It’s Showtime – Campion Mondial categoria grea, Campion Local Kombat la categoria grea, 2005 – WKN European Thai-boxing Campion la categoria grea, 2002 – Campion European de Muay Thai în Portugalia, 2001 – IFMA World Muay Thai Championships medaliat cu Bronz (+91 kg), 2000 – Campion European de Muay Thai în Germania

În 2006 a fost declarat cel mai bun luptător, după ce în 2005 a fost desemnat ca fiind cel mai tehnic

În kickboxing are 52 de victorii și doar 11 înfrângeri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania