PREMIILE PROSPORT – Votează „Fotbalistul român al anului”

PREMIILE PROSPORT – Votează „Fotbalistul român al anului”

În 24 de ani de existență, ProSport v-a oferit întotdeauna informațiile corecte, multe exclusivități, iar acum vă aducem din nou Premiile ProSport.

A fost un an 2021 dificil, cu un Campionat European disputat cu întârziere și din nou fără prezența României, națională care n-a reușit să se califice nici la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022. Și Jocurile Olimpice de anul acesta au reprezentat o dezamăgire pentru echipa de fotbal a României,care n-a făcut o figură frumoasă și a fost eliminată încă din grupe. Ce-i drept, selecționerul Mirel Rădoi a folosit doar tineri.

Cu toate acestea, voi veți vota în luna decembrie, alături de noi, cei din redacția ProSport, dar și de sportivi și conducători, pe cei care v-au impresionat în sportul românesc.

Categoria „Fotbalistul român al anului”

Secțiunea „Fotbalistul român al anului” aduce nume mari și anul acesta. Chiar dacă s-a retras de la națională, Ciprian Tătărușanu rămâne un nume important pe această listă, mai ales după ultimele meciuri disputate în poarta lui AC Milan. Un alt portar, care a devenit titular între buturile tricolorilor, este Florin Niță, și el cu un sezon foarte bun la Sparta Praga, unde nu de puține ori a ieșit cel mai bun jucător al meciului pentru cehi.

Dennis Man, câștigătorul de anul trecut al acestui premiu, a retrogradat cu Parma în Serie B, însă evoluțiile sale l-au propulsat pe lista pentru cel mai bun fotbalist român al anului. Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău se regăsesc și ei pe listă, după perioada foarte bună trăită la Galatasaray, unde ambii sunt liderii echipei.

Veți regăsi pe lista nominalizărilor oameni care au excelat în domeniul lor, care printr-un gol, pasă, procedeu, salt sau pur și simplu, prin întreaga activitate v-au adus satisfacție…v-au făcut să uitați de virus, greutăți, probleme…După 27 decembrie, facem clasamentul și oferim premiile.

Vă mulțumim!

VOTEAZĂ FOTBALISTUL ROMÂN AL ANULUI

Cine este fotbalistul român al anului?

  • FLORIN NIȚĂ (SPARTA PRAGA) (30%, 655 Voturi)
  • IANIS HAGI (RANGERS) (25%, 551 Voturi)
  • ALEX CICÂLDĂU (GALATASARAY) (11%, 247 Voturi)
  • FLORIN TĂNASE (FCSB) (10%, 215 Voturi)
  • NICOLAE STANCIU (SLAVIA PRAGA) (8%, 176 Voturi)
  • CRISTIAN SĂPUNARU (RAPID) (4%, 79 Voturi)
  • CIPRIAN TĂTĂRUȘANU (AC MILAN) (3%, 66 Voturi)
  • RĂZVAN MARIN (CAGLIARI) (3%, 61 Voturi)
  • DEIAN SORESCU (DINAMO) (2%, 46 Voturi)
  • NICUȘOR BANCU (UNIVERSITATEA CRAIOVA) (1%, 29 Voturi)
  • OLIMPIU MORUȚAN (GALATASARAY) (1%, 29 Voturi)
  • DENNIS MAN (PARMA) (1%, 19 Voturi)
  • VLAD CHIRICHEȘ (SASSUOLO) (1%, 13 Voturi)
  • DAN NISTOR (UNIVERSITATEA CRAIOVA) (1%, 12 Voturi)

Total Voturi: 2.198

Loading ... Loading ...
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania