Poza nu e un fals! Interviu savuros cu Porumboiu despre școala care-i poartă numele: „Mă simt rău, dar ce să fac!? Să dau cu pietre în frontispiciu?”

Poza nu e un fals! Interviu savuros cu Porumboiu despre școala care-i poartă numele:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • O școală din județul Vaslui poartă numele lui Adrian Porumboiu
  • Directoarea școlii spune că a vrut să profite de faptul că „omul prețios” este încă în viață
  • Omul de afaceri declară că nu e încântat de inițiativă, dar se enervează dacă justețea inițiativei este chestionată
  • Interviu savuros cu Adrian Porumboiu: „O să mă apuc să scriu niște cărți și atunci probabil o să fiu bun să dau numele unor școli”

La 3 kilometri de Vaslui, pe DN24, se află comuna Muntenii de Jos, ” o suburbie a Vasluiului”, așa cum glumește Adrian Porumboiu, probabil cel mai de vază locuitor al așezării. Undeva, în centru, se află școala locală pe al cărei frontispiciu scrie Școala Gimnazială Adrian Porumboiu. Relaxat, întorci privirea, gândindu-te la Ciprian Porumbescu, compozitorul născut în nordul Moldovei, la Suceava. Apoi, vine atenționarea, ca un clopoțel care te trezește din visare. Nu e Porumbescu, e Porumboiu, suporterul de lux al lui FC Vaslui, așa cum se alintă omul de afaceri care de fapt taie și spânzură în club.

„În ultimii ani, domnul Porumboiu a mai dat ceva bani pentru pomul de iarnă și de Ziua Copilului. Acum face gardul dimprejurul școlii, betonează curtea, pune gazon cu sistem de irigații. Nu pot să spun cu ce sume contribuie, pentru că acestea sunt variabile, în funcție de necesități”, explica primarul Dănuț Crețu, în urmă cu ceva timp, legătura dintre Adrian Porumboiu și școala cu pricina, care în pozele de pe site arată foarte bine. Totuși, cum a fost posibil ca un om de fotbal și de afaceri să dea numele unei instituții de învățământ? Explică directoarea Cecilia Ghenghea, o femeie de inițiativă: „Ne-am săturat să recunoaștem că un om este prețios numai atunci când nu este printre noi. Ne mândrim că domnul Adrian Porumboiu și-a dat acceptul ca școala noastră să-i poarte numele”.

180-200 de milioane de euro este averea lui Porumboiu, potrivit revistei Capital

Omul ale cărui firme fac distribuția laptelui și cornului în școlile din județul Vaslui dă numele gimnaziului din Muntenii de Jos încă „de acum doi ani și jumătate”, potrivit propriilor spuse. Totuși, în februarie 2012, Comisia de Atribuiri de Denumiri, de la nivel județean, a dat aviz negativ atribuirii numelui lui Porumboiu școlii din Muntenii de Jos pe motiv că acesta nu a învățat în acea unitate, nu s-a implicat în activitatea educațională și nu a dat bani pentru ridicarea școlii. Din cauza acestui aviz, hotărârea Consiliului Local din Muntenii din Jos fusese respinsă de Prefectura Vaslui, însă – în cele din urmă – lucrurile s-au rezolvat. Consiliul Local a luat acordul Comisiei de Atribuire, dar mai rămăsese o problemă. Porumboiu nu voia. Sau voia? Pentru a elucida misterul, Prosport l-a contactat chiar pe Adrian Porumboiu. Trageți singuri concluziile dacă a fost sau n-a fost de acord.

Am văzut o poză cu școala gimnazială din Muntenii de Jos care vă poartă numele. V-ați gândit vreodată, în tinerețe, că veți ajunge să vă poarte o școală numele?
(Foarte tăios) Sincer să fiu, nu mi-au plăcut treburile astea, dar până la urmă insistența a fost atât de mare încât am acceptat și m-am trezit în fața unui fapt împlinit. Nu-mi plac treburile astea, al naibii de rău mă simt. M-am trezit văzându-mă sus, ce era să fac, să mă duc să dau cu pietre!? Dacă dădeam cu sticle, mă încadrau la altceva…(râde)

Prietenii v-au tachinat pentru că aveți o școală cu numele dumneavoastră?
Nu, nu, nu. Am făcut foarte multe acte de caritate, dar fără să le fac publice. Muuuulte, multe, de tot.

Aveți vreo contribuție la ridicarea școlii?
Da, da, da. Îi ajut, dar, efectiv, școala nu e făcută de mine. I-am ajutat, dar nu e făcută în totalitate. (Sare la alt subiect) Așa și la Pungești, un primar a uitat că am ajutat un cetățean căruia îi muriseră 4 copii în Spania și voia să-și vândă rinichii. A spus ceva care nu era la locul lui, i-am reamintit că am dat 24.000 de euro să aducă oamenii ăia, din Spania, copiii.

Așadar, nu vă simțiți confortabil…
Nu, am vorbit și cu directoarea, i-am spus că nu….Am acceptat pentru ei, au zis.

Locuiți în comună, nu?
Acolo stau, e o suburbie a Vasluiului. Vă dați seama, Vasluiul e un oraș așa de mare…

Un coleg a făcut un joc de cuvinte. A spus că nu puteți purta numele școlii pentru că nu sunteți om de cultură, sunteți om de agricultură
Cine a spus treaba asta trebuie să o facă fără să fie malițios. Chiar îl provoc în materie de cultură.

Când am văzut poza, am crezut că nu am văzut bine…
Repet, n-am fost de acord. Ce să fac, să mă duc să le spun să dea jos titulatura!? Mie nu-mi creează nicio situație confortabilă. Drept dovadă…

„Ați depășit zona răutăcismelor”

Ați fost pus pe același palier cu Mircea Eliade și Caragiale, purtați și dumneavoastră numele unei instituții de învățământ
(Direcția discuției îl irită, dar se străduiește să-și păstreze calmul) Eeeeeeeeeeeeeee, cum ai devenit…Dacă era vorba de București, de Ploiești, dar aici e vorba de un sătuc. Păstrând proporțiile… ați depășit zona răutăcismelor.

A fost o înțepătură.
(Se stârnește, semn că e rănit în orgoliu) Hai să dăm la o parte haina asta a modestiei. Eu am făcut lucruri foarte seriose și foarte sănătoase în zona asta. Păstrând proporțiile, când reușești să plătești mai bine de 50 de milioane de euro la bugetul statului e de reținut. Nu poți nici să dezavuezi: „A fost un terchea-berchea și i-au pus numele”. Dacă pentru ei a fost o bucurie, mă rog…

V-au chemat la școală?
Siguuur, merg la deschiderea cursurilor, la Sărbători, chiar ieri a fost directoarea la mine, am discutat cu ea, deci nu e niciun fel de problemă. Pentru voi sună mai deocheat, dar să știți că poartă numele meu de doi ani și jumătate.

Poza va schimba perspectiva. Vor fi comentarii.
Ce comentarii? Orice prost poate comenta orice.  Ia latura bună! Dacă ei au apreciat treaba asta, dacă le-a produs o bucurie, de ce să-l…Doar n-oi fi eu chiar un nimeni. Sunt stadioane, și la Constanța s-a numit Hagi, a avut cineva ceva de comentat?

„Țin un cămin de bătrâni de 100 de persoane”

Era un stadion, aici e o școală.
Ce, dacă sprijini, contribui? Așa și căminul de bătrâni de la Huși pe care-l subvenționez de 12 ani. Sunt 100 de persoane. Vă spun acum în premieră că m-ați provocat. Cum ar fi să se numească Căminul de Bătrâni Adrian Porumboiu? Țin acel cămin cu tot ce au nevoie oamenii aceia.

E de apreciat.
Păi, atunci? Sunt însă multe, dacă vorbesc…Dacă fac publice toate actele de caritate, pot părea exagerări.

V-a mai propus cineva în afară de școala asta să-i dați numele?
Nu și nici nu aș mai fi de acord. Nici când am fost făcut cetățean de onoare al orașului Vaslui, n-am salutat…

N-ați primit?
Ba da, am acceptat, ce poți să spui? Să refuzi? Au luat oamenii hotărârea asta, am spus că nu sunt de acord, au insistat, pînă la urmă ce era să spun!? Nu e nicio facultate, e o școală într-un sat, spijinită de mine. Arată foarte frumos, vă rog să vedeți pozele.

Arată bine, așa e.
Pentru voi numele meu pare ciudat.

„Ce, am fost lăcătuș mecanic?”

E vorba totuși de învățământ. Pare ciudat să auzi școala gimnazială Adrian Porumboiu.
(Iritat) Dar, stați puțin! Dar ce, eu am fost lăcătuș-mecanic? Cu cine vorbiți? La câte școli sunt, dacă o luați pe fiecare cu numele ei… ce mare lucru? Dacă o luăm așa, sunt aici zeci de mii de oameni care depind de mine ca om de business.

Apropo, mulți oameni din fotbal au o glumă, bineînțeles, fără să vă spună în față. Județul Vaslui se cheamă de fapt județul Adrian Porumboiu.
Nu, nu, nu, e o marotă de prost gust. Și eu pot să spun că strada pe care te-ai născut tu se cheamă Ștucan. Important e ce faci și faptul că n-am refuzat… n-am refuzat…am refuzat, iar oamenii până la urmă au insistat…Dar ce să faci, dacă e să facem bășcălie, facem bășcălie. (schimbă tonul, se îmbunează) Nici mie nu-mi place când trec prin fața școlii, de 4-5 ori, mai ales seara, când e cu neoane.

Se vede mai bine noaptea numele dumneavoastră?
Da, de multe ori am spus: „Stinge, domnule, lumina, să nu se mai vadă pe frontispiciul clădirii Adrian Porumboiu!”.

Să înțeleg că, dacă vine cineva care dă școlii mai mulți bani și i se oferă lui numele, nu veți fi supărat?
Nu, eu nu țin la asta. Dacă aș vedea toate școlile din România să arate cum arată asta, ar trebui să le punem numele celor care au ajutat. Căutați multe școli în România și n-o să găsiți școli atât de elegante. Poate să se cheme Georgică Prispă, dar să arate bine, elegant, frumos, copiii să învețe în condiții civilizate.

La ce ați fost cel mai tare în școală?
Istoria, la început. Apoi am fost bun, pe etape, la altceva. (schimbă brusc vorba) Dacă e un articol de bășcălie, dați-i drumul, dacă e serios, nu-i dați drumul.

Nu va fi nici sută la sută bășcălie, nici sută la sută serios. Vom spune că aveți o școală cu numele dumneavoastă…
(Enervat, uită pentru o secundă tot ce a declarat anterior) Și ce e rău în treaba asta, la o adică!? (revine) Repet, eu am dezavuat acest lucru. Măcar să mai găsiți alte școli care să arate precum asta. Asta rămâne. Și ce cred oamenii din satul ăla. În rest, ce se întâmplă la București, la Eliade sau nu știu unde, e treaba lor. (încheie savuros cu o glumă) O să mă apuc să scriu niște cărți și atunci probabil o să fiu bun să dau numele unor școli. 

LISTĂ‚ SELECTIVĂ‚ CU INSTITUȚII DE ÎNVĂ‚ȚĂ‚MÂNT DIN ȚARĂ‚

Școala Gimnazială Adrian Porumboiu

Liceul Ion Luca Caragiale

Colegiul Național Spiru Haret

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Liceul Mircea Eliade

Liceul Cervantes

Liceul Jean Monet

Universitatea Lucian Blaga

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen