Ploua infernal și ei pedalau

Prima ediție „Cu bicicleta la munte", desfășurată în weekend, nu a fost lipsită de încercări.
Ploua infernal și ei pedalau

„Cu bicicleta la munte” a oferit organizatorilor, la retur, un moment impresionant: participanții la eveniment au ajuns la sosire pe o vreme potrivnică

40 de participanți au pedalat prin ploaie, duminică, aproape 35 de kilometri

Aceștia au refuzat propunerea organizatorilor evenimentului de a fi preluați de un autocar până la linia de sosire

Prima ediție „Cu bicicleta la munte”, desfășurată în weekend, nu a fost lipsită de încercări. Nici pentru participanți, nici pentru organizatori. Dacă sâmbătă soarele și Cota 1.000 au contribuit la apariția crampelor, cârceilor și accidentelor, duminică, la retur, ploaia și vântul au transformat evenimentul într-un exemplu perfect al perseverenței.

Lecția ambiției

Aproape 40 de oameni au refuzat să se urce în autocar pentru a ajunge la București, de la ultimul punct de alimentare, astfel că au pedalat 35 de kilometri printr-o ploaie venită de nicăieri, care a inundat străzi și a readus, vreme de câteva ore bune, toamna în țară: „Nu vrem să urcăm în autocar”, au spus participanții la unison.
Uzi până la piele, aceștia au continuat drumul. Nu le-a păsat nici că era frig, nici că uneori nu vedeau la câțiva metri în fața lor: „Nu am venit la eveniment ca să renunțăm tocmai acum”. Nu au făcut-o. Astfel, duminică, în jurul orei 17:00, organizatorii au învățat încă o lecție de viață: există ambiție în fiecare dintre noi. Trebuie doar să plouă din când în când pentru ca aceasta să iasă la iveală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro