Pasionații de skateboarding au puține locuri unde se pot antrena, iar oamenii îi privesc ca pe niște „pierde vară”. Principala problemă cu care se confruntă: accidentările.
Vrrrrrr. Bum. Vrrrrrr. Parcul IOR din Capitală pare a avea propria-i muzică. La auzul ei, privirea fie se luminează, fie se încruntă. De regulă, contrastul se ține de mână și se plimbă agale. „Tati, tati, uite!”, spune un puști blond, care privește fascinat către cei câțiva băieți responsabili cu muzica. Ochii lui urmăresc cu atenție fiecare salt, fiecare căzătură. Când și când, îi aruncă o privire și tatălui său. „Hai, Alex! Hai să mergem!”. Nu-i reacția așteptată, iar dovadă o fac aceiași ochi, acum îndreptați către pământ și în care nu se mai citește entuziasmul. Spășit, își urmează tatăl. Se uită pe furiș la rampe, până când acestea ies din raza lui vizuală. „Dacă ești cuminte, poate îți aduce Moș Crăciun o placă. Dar o să am o înțelegere cu el, să ți-o luăm la prima căzătură serioasă”. Puștiul ridică privirea, aproape nevenindu-i să creadă. Scoate mâna din buzunarul pantalonilor scurți și i-o întinde tatălui, semn că tocmai s-a pus la cale o înțelegere pe care fiecare dintre cele două părți o va păstra. Vrrrrrr. Bum. Vrrrrrr. „Salut!” „Salut!” „Salut!” „Salut!” Cei care au încântat simțurile puștiului cu ochi albaștri se opresc subit din antrenament. Sunt relaxați și pe chip li se ivește un zâmbet mare ori de câte ori sunt întrebați de pasiunea pe care vor să o transforme în carieră: „Știm că-i greu, dar e ce ne dorim”, spun aceștia la unison. Vreme de câteva minute, parcul IOR rămâne fără muzică. Dacă ar fi fost martorul pauzei, probabil că Alex și-ar fi băgat din nou mâinile în buzunare, îmbufnat.
„Suntem văzuți drept niște pierde-vară!” Generalizările și clișeele au devenit concepte de nelipsit din mentalitatea oricărei persoane, indiferent de vârstă, sex ori naționalitate. Eticheta de „nou”, lipită pe orice fel de lucru, generează, așadar, reacții diferite. În timp ce unii o acceptă cu o ușurință firească, alții ridică sprânceana în semn de dezaprobare și preferă să o ignore. Skateboarding-ul nu face excepție de la regulă: „Am fost de multe ori dați afară din parcuri. Fără motiv, fără nimic. Suntem văzuți drept niște pierde-vară, care n-au ceva mai bun de făcut. În timp, înveți să ignori privirile pline de dispreț ale unora ori altora”, spune dintr-un suflu Răzvan, unul dintre membrii grupului „Eroilor Mafia”. Încă respiră greu. În rarele momente în care nu-i pe placă, o mișcă din stânga în dreapta. Gestul amintește de puștiul blond care îi admira mai devreme. Probabil că așa se joacă și el cu mașinuțele. Răzvan a înlocuit jucăria cu placa. Nu regretă, dar se simte în voce lui că ar vrea să-i facă și pe alții să înțeleagă faptul că n-a dat o jucărie pe o alta: „Momentan, ne susținem unii pe ceilalți. Prin performanță sperăm să schimbăm concepții. Cel puțin încercăm”.
11 – 12 ani, vârsta perfectă pentru skate
Pasiunea pentru un astfel de sport începe de la o vârstă relativ mică: „Perfect e să ai 11 – 12 ani. Trebuie să înveți să cazi, să crești odată cu el. Plus că atunci când ești mic, prinzi mai repede anumite scheme, că nu-ți este teamă să încerci lucruri noi, sărituri care par complicate”, ne lămurește Octavian. Are acum 22 de ani, e student la Facultatea de Arhitectură, dar majoritatea cursurilor le face în parcul IOR sau în cel de la Eroilor, loc în care a și descoperit placa: „Urmez pașii impuși de societate. Școală, liceu, facultate. Acte fără sens, pentru că nu cred că voi găsi un alt domeniu care să-mi placă atât de mult ca ăsta”. Înveți de la 11 ani și continui până când te las picioarele: „Asta se poate întâmpla și acum, dar și la 30 de ani. Depinde de organism, de accidentări, de voință”, completează același. Și ce urmează pentru cineva care a fost trădat de corp prea devreme? Răspunsul vine imediat: „Fie rămâi în domeniu, ca manager al unei trupe de skateri, fie îți încerci șansa cu diploma pe care ai luat-o cândva. Prima este de preferat, desigur”. Dar cum piața românească nu-i încă deschisă ideii de skateboarding, majoritatea acelora care se retrag ajung contabili ori profesori care cândva au fost „rebeli și visători”.
Accidentările, la ordinea zilei
Te rotești în aer, controlezi placa, sari, aterizezi înapoi pe ea. Privind parcurile care au introdus rampe, aproape te crucești că mai există skateri cu două mâini și cu două picioare: „Sunt puține locuri în care ne putem antrena. Și atunci o facem pe propria noastră răspundere. Nu-i un pas înainte că au introdus rampe în parcuri. Sunt doar ca să fie. Mai rău te accidentezi decât să înveți”. Aproape ca un făcut, se aude o căzătură. Marius se ridică, aproape firesc. „A căzut cum trebuie. Nu îl doare”, spune Octavian, văzând privirile pline de îngrijorare. „Dacă unul dintre noi stă mai mult de cinci secunde jos, iar atunci când se ridică vreun os nu e chiar la locul lui… Aia e o accidentare!”. Imaginația își face datoria, iar rezultatul ei doare. Toți cei șase membri au suferit, într-un moment ori altul, o accidentare care i-a ținut departe de rampă. Trebuie să ai o doză de nebunie pentru a reveni pe ea: „E greu după prima. Ți-e frică. Dar când skate-ul cade ușor, îți dispare orice temere. Puțină inconștiență e necesară, da. Altfel, rămâi sus pe rampă, cu skate-ul în brațe, privind în jos”, explică Nicolae Anghel, managerul „Eroilor Mafia”. E accidentat acum. A patra recidivă la piciorul drept. E sigur că va fi și ultima. La aproape 30 de grade Celsius, la sfârșitul lui septembrie, privindu-i, „normalul” începe să capete noi valențe.
Pas cu pas către deschiderea pe piață
Vrrrrrr. Bum. Vrrrrrr. Se apasă butonul de „play”, iar muzica invadează din nou parcul IOR. Alex probabil că și-ar scoate acum mâinile din buzunare și ar privi cu fascinație către aceia care dau senzația că skate-ul nu-i deloc un sport greu. Pare că ai nevoie doar de curaj. Atât. Acolo, în aer, fiecare skater așteaptă momentul în care sportul pe care ei îl practică va fi apreciat la adevarata lui valoare. Până atunci, rămân pentru majoritatea „niște răsfățați care se plictisesc și se dau fără sens pe niște rampe”. Păstrând imaginea puștiului de la intrarea în parc, tinzi să crezi că poate-i timpul ca unele clișee să aibă și o aplicație. Căci da, viitorul sună bine pentru skateri. Mai trebuie să și fie.
Membrii trupei „Eroilor Mafia” Nicolae Anghel (manager) Gabriel Dorissa Răzvan Popescu Marius Diatcu Octavian Schellander Petruț Diatcu
Concursuri câștigate de „Eroilor Mafia” Transylvanian Rippers (România, 2012)-Locul II (Marius Diatcu), Locul III (Petruț Diatcu) Varna Skate Open (Bulgaria, 2012) – Locul II (Marius Diatcu), Best Trick (RăzvanPopescu) Street Heroes (România, 2012) – Locul I (Marius Diatcu) Best Downrail Trick (România, 2012) – Locul III (PetruțDiatcu) WITS Brașov (România, 2012) – Locul I (Marius Diatcu) Monster Energy Romania – Best trick (Marius Diatcu), Locul I (Marius Diatcu)
O placă poate ajunge la 400 RON Pentru a fi skater, ai nevoie de următoarele: skateboard, skate shoes și echipament de protecție. Dacă în timp ce echipamentul de protecție costă undeva în jur de 30 de RON, iar încălțămintea 80 de RON, o placă de skateboard poate ajunge cu ușurință la 400 de RON: „Dacă iei una care nu-i profesională și care costă mai puțin, în 2 – 3 zile se rupe și nu mai ai ce să faci cu ea. Din păcate, la noi încă vin din străinătate astfel de echipamente. De asta sunt scumpe”, spune unul dintre membrii trupei „Eroilor Mafia”.
Unde poți practica skateboarding în București? • Skatepark Herăstrău – cel mai vechi și probabil cel mai cunoscut. Inițial pentru cei pe role, apoi cu un colț pentru bicicliști. Nu a durat mult și au venit și cei pe skate • Parcul IOR – era, până acum doi ani, cel mai complex din București, având tot felul de rampe și piramide • Parcul Eroilor – mai mereu plin, cu câteva rampe și quarter-pipe • Parcul Tineretului – sunt 3 astfel de rampe acolo. Este investiția cea mai costisitoare pentru acest sport
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER