„Pastilele lui Mutu sunt din lotul oficial!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Oprea (foto), unul dintre cei trei acuzați de DIICOT în
afacerea „Capsula de slăbit”, îl contrazice pe șeful Diicot.

Oprea își recunoaște vina de a fi adus în țară un lot de 5.000
de flacoane contrafăcute, dar acuză autoritățile că sunt mână în
mână cu importatorul oficial, Andrei Petrișor, care ar vinde și el
tot medicamente falsificate!

„M-au scos pe mine țap ispășitor, să fiu paravan pentru
afacerile lui Petrișor. Eu am adus doar 5.000 de cutii, pe comandă
specială. Agentul (n.r. – comercial) care mi le-a comandat s-a dus
apoi la Petrișor, i-a cerut un preț mai bun și, în schimb, m-a
turnat. Eu am apucat să plasez foarte puține cutii pe piață. Mutu a
luat pastilele de slăbit cu sibutramină din lotul vândut de
Petrișor. Se poate demonstra ușor asta, dacă se confruntă numărul
de lot comercializat de Petrișor cu numărul de lot pe care-l are
ambalajul cutiei lui Mutu. Petrișor are câteva cutii cu rețeta
bună, pe care le dă la analize și la controale, iar celelalte,
grosul, sunt contrafăcute și au sibutramină”, spune Oprea.

Acesta adaugă că autoritățile îl protejează pe Andrei Petrișor,
al cărui tată e un personaj foarte influent.

Fiul
fostului șef al Tribunalului Timiș tace

Fost arbitru de fotbal, Andrei Petrișor a refuzat să comenteze
declarațiile date de Sorin Oprea, anunțând că și-a angajat un
avocat. Asociatul unic al ARP Farm este fiul lui Petre Petrișor,
care, conform www.romaniacurată.ro (site girat de Centrul de
Jurnalism Independent, Societatea Academică Română, Alianța Civică
și GDS), este un fost magistrat, destituit din funcția de
președinte al Tribunalului Timiș în 1997 pentru infracțiunea de
favorizare a infractorului în cazul a doi oameni de afaceri
condamnați pentru contrabandă: Zaher Iskandarani și Mujea
Marcelini. În perioada în care a fost magistrat, și-a construit o
casă de vacanță cu valoare de impozitare de un miliard și a
achizitionat mai multe autoturisme de lux (Mitsubishi Pajero,
Mercedes).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cât a plătit un bărbat pentru un ciolan cu varză călită, șorici și cartofi prăjiți la Târgul de Crăciun din București
Ireal! Cât a plătit un bărbat pentru un ciolan cu varză călită, șorici și cartofi prăjiți la Târgul de Crăciun…
„Jaful“ Made in China din Qatar: Imagini incredibile cu magazinele FIFA, la Doha REPORTAJ | adevarul.ro
„Jaful“ Made in China din Qatar: Imagini incredibile cu magazinele FIFA, la Doha REPORTAJ | adevarul.ro
Miss Croaţia riscă închisoarea? Ar fi fost raportată la autorităţile din Qatar din cauza ţinutei sale vestimentare
Miss Croaţia riscă închisoarea? Ar fi fost raportată la autorităţile din Qatar din cauza ţinutei sale vestimentare
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Tragedie la concertul de Crăciun de la Halle al trupei Kelly Family. Trupa și-a anulat concertul
Tragedie la concertul de Crăciun de la Halle al trupei Kelly Family. Trupa și-a anulat concertul
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Primele și singurele imagini cu iubitul lui Emily Burghelea fără mască! Așa arată partenerul IT-ist al fostei concurente de la “Bravo, ai stil!”
Primele și singurele imagini cu iubitul lui Emily Burghelea fără mască! Așa arată partenerul IT-ist al fostei concurente de la…
Doliu imens! O mare actriță s-a stins din viață. Milioane de români au văzut-o la TV
Doliu imens! O mare actriță s-a stins din viață. Milioane de români au văzut-o la TV
Orașul din România cu cel mai curat aer. Surpriză! Nu e nici Brașov, nici Iași
Orașul din România cu cel mai curat aer. Surpriză! Nu e nici Brașov, nici Iași
Adio, sutien! Divele ne arată cu ce le-a înzestrat Mama Natură
Adio, sutien! Divele ne arată cu ce le-a înzestrat Mama Natură
SCANDAL: Guvernul a dat 390.000 de euro pe o petrecere. Au participat doar 6 persoane!
SCANDAL: Guvernul a dat 390.000 de euro pe o petrecere. Au participat doar 6 persoane!
Sterling, trimis acasă de la Mondiale: Motivul unei decizii radicale | adevarul.ro
Sterling, trimis acasă de la Mondiale: Motivul unei decizii radicale | adevarul.ro
BANCUL ZILEI: O studentă rușinată e pusă în încurcătură de profesor: Cum îl chema pe primul bărbat?
BANCUL ZILEI: O studentă rușinată e pusă în încurcătură de profesor: Cum îl chema pe primul bărbat?
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani