Parcarea de la National Arena, gata în iunie!** „Toată clădirea va fi verde, adusă la nivel ecologic!” Pe terase vor fi terenuri de sport

Parcarea de la National Arena, gata în iunie!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Parcarea de la Arena Națională va putea fi dată în folosință în luna iunie, a anunțat, luni, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, precizând că cele 1.250 de locuri vor fi repartizate pe sistemul „primul venit, primul servit”.

„Sunt mulțumit că în mai puțin de un an reușim să terminăm o parcare care se ridică la nivelul celor construite în capitalele europene. Astfel, vom pune la dispoziție 1.250 de locuri, la care se adaugă 116 locuri pentru staful tehnic. Primele două niveluri ale parcării au fost finalizate și au fost deja utilizate la finala UEFA Europa League”,
a declarat Sorin Oprescu, după ce a verificat stadiul lucrărilor la parcarea de la Arena Națională.

Edilul Capitalei a precizat că în prezent se lucrează la ultimul nivel al parcării, iar pe terasa acesteia vor fi amenajate, pe o suprafata de 5.500 de metri pătrați trei terenuri de fotbal, baschet și tenis.

Oprescu a mai spus că parcarea este destinată atât participanților la evenimentele organizate pe Arena Națională, cât și riveranilor, astfel încât să nu stea goală în intervalul dintre evenimente, iar în felul acesta investiția se și amortizează în timp”.

„Nu ne dorim să o ținem goală, liberă. Decât să stea mașini pe stradă, mai bine să stea aici”,
a precizat Sorin Oprescu.

Întrebat despre prețul unui loc de parcare, Sorin Oprescu a spus că acest lucru nu a fost stabilit și a precizat că cel mai probabil va fi „cât se plătește acum pentru un loc în parcările rezidențiale”.

Totodată, parcarea va avea afișaj electronic, care va comunica numărul locurilor rămase disponibile.

Directorul Direcției Investiții din Primăria Capitalei, Bogdan Hreapca, a explicat că parcarea este destinată evenimentelor organizate pe stadion, iar în rest „se va adresa publicului larg”.

Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, la finala UEFA Europa League au fost funcționale două niveluri ale parcării, adică un număr de 700 de locuri.

Reprezentantul constructorului a spus că vor fi patru lifturi cu care se va face accesul în partea de sus a parcării, pe toată înălțimea construcției va fi plantată iederă, iar în jurul construcției vor fi plantați arbuști.

Primarul general a explicat că „toată clădirea va fi verde, adusă la nivelul ecologic”, în timp ce directorul municipal a explicat că în partea de nord și în cea de vest vor fi parazăpezi, pentru a putea fi folosită și pe timp de iarnă, precum și sistem antiîngheț.

Sorin Oprescu a mai spus că, pentru riverani, în spatele parcării va fi amenajată o stație de spălare a mașinilor.

De asemenea, primarul general a menționat că, după „Cupa României”, partida care se va disputa pe Arena Națională, bucureștenii vor avea acces în curtea stadionului, pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta.

Reprezentanții municipalității i-au prezentat, luni, primarului general placheta oferită de președintele UEFA, Michael Platini, Primăriei Capitalei, care certifică faptul că Arena Națională a găzduit finala UEFA Europa League București 2012 și care este expusă în zona VIP a stadionului.

Parcarea de la Arena Națională este structurată pe trei niveluri, are o capacitate de 1.250 de locuri și o suprafață construită de 32.400 de metri pătrați. Lucrarile au început în luna septembrie a anului trecut și se vor finaliza în luna iunie.

În prezent, la Arena Națională sunt disponibile 200 de locuri în parcarea subterană și alte 500 în curtea stadionului, au precizat reprezentanții municipalității.

Parcajul va avea o structură dreptunghiulară, accesul auto și cel pietonal urmând a fi făcute din aleea de acces la stadion. Terasa va fi destinată activităților sportive, aici urmând să fie realizate un teren de fotbal, unul de tenis și unul de baschet.

„Cu siguranță terenul de sport va fi folosit șase luni pe an, seară de seară, și în acest sens trebuie să găsim un model de organizare”, a arătat primarul.

Valoarea contractului este de 35.176.000 de lei fără TVA, lucrarea fiind executată de grupul de firme SC Bauunternehmung Granit GMBH & Unicon SA & SC Procema Engeneering SRL.

Potrivit lui Bogdan Hreapcă, în cei aproximativ 8,5 milioane de euro sunt incluse atât lucrările de proiectare, cât și cele de realizare, dar și de amenajare a terenurilor.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
”10 ani să nu mai intre!”. Florin Prunea a văzut ce au făcut suporterii FCSB-ului cu Rapid și nu s-a abținut
”10 ani să nu mai intre!”. Florin Prunea a văzut ce au făcut suporterii FCSB-ului cu Rapid și nu s-a…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii de polei. Zăpada mieilor le-a dat bătăi de cap şoferilor cu anvelope de vară
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii de polei. Zăpada mieilor le-a…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Este lege pentru cei care care nu stau la ADRESA DIN BULETIN. Decizia este deja obligatorie
Este lege pentru cei care care nu stau la ADRESA DIN BULETIN. Decizia este deja obligatorie
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Barcelona nu acceptă înfrângerea din El Clasico. Joan Laporta anunţă o măsură radicală
Barcelona nu acceptă înfrângerea din El Clasico. Joan Laporta anunţă o măsură radicală
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…