Acasa » Sport Life » Special » Omagiul lui Hagi pentru idolul Cruyff: „Era un tip fantastic. Sunt trist și șocat”. „Regele”, despre ce a învățat de la legenda olandeză: „M-a făcut să fiu mai bun. V-am spus întotdeauna…”

Omagiul lui Hagi pentru idolul Cruyff: „Era un tip fantastic. Sunt trist și șocat”. „Regele”, despre ce a învățat de la legenda olandeză: „M-a făcut să fiu mai bun. V-am spus întotdeauna…”

Gheorghe Hagi a evoluat doi ani la echipa FC Barcelona sub comanda lui Johan Cruyff, despre care a dezvăluit că a fost idolul său, iar fotbalul este mai sărac după moartea legendarului olandez în vârstă de 68 de ani.
Omagiul lui Hagi pentru idolul Cruyff: "Era un tip fantastic. Sunt trist și șocat". "Regele", despre ce a învățat de la legenda olandeză: "M-a făcut să fiu mai bun. V-am spus întotdeauna..."

Gheorghe Hagi a evoluat doi ani la echipa FC Barcelona sub comanda lui Johan Cruyff, despre care a dezvăluit că a fost idolul său, iar fotbalul este mai sărac după moartea legendarului la vârsta de 68 de ani.

„E un șoc pentru mine în momentul de față, sunt trist, șocat că s-a întâmplat. Un antrenor, un fotbalist imens, idolul meu… v-am spus întotdeauna, pentru mine el a fost. Un om care a jucat fotbal foarte bun, a construit echipe, a construit jucători, a format jucători. Totdeauna ne spunea să ne impunem în teren, să ne impunem în fața adversarului, să dictăm ritmul și intensitatea jocului pe teren. Lucrurile astea mi-au rămas clare. A fost un idol care m-a influențat în modul și în viziunea mea fotbalistică”, a spus Hagi la sport.ro, când a aflat despre decesul lui Johan Cruyff.

După ce naționala României a fost eliminată de Suedia, în sferturile Campionatului Mondial din 1994, din Statele Unite ale Americii, antrenorul Johan Cruyff a decis să-l transfere pe Gheorghe Hagi la Barcelona.

„La Barcelona mi-a schimbat tot ce trebuia să învăț eu despre fotbal. M-a făcut să fiu mai bun, să gândesc mai repede, să văd jocul, să înveți totul foarte rapid. Un om cu o personalitate foarte mare, totdeauna încrezător în ce făcea, cu familia, iubea fotbalul. Un om care s-a născut să facă pentru fotbal ce a făcut. El a adus Barcelona la perfecțiune” a mai adăugat regele fotbalului românesc.

Gheorghe Hagi a dezvăluit că Johan Cruyff prefera un stil de joc ofensiv, avea o filosofie diferită despre fotbal.

„Fotbalul este mult mai sărac fără el. Opinia lui din ultima perioadă, consilierea oferită la Ajax în ultimii cinci ani, a format o echipă competitivă, capabilă să câștige de trei ori campionatul. Era un tip fantastic, forma echipe, jucători, era fantastic și cu un fotbal placut suporterului, fanului. Mai bine se termina 3-3 decat 0-0” a încheiat fostul mare jucător român, care s-a aflat sub comanda lui Johan Cruyff la Barcelona, între 1994 și 1996.

Legenda fotbalului olandez și mondial, Johan Cruyff a încetat din viața, astăzi, la Barcelona, la vârstă de 68 de ani, după o luptă dură cu cancerul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]