Om bogat, om sărac

Nicolae Puiu, președintele care a condus FC Onești în prima divizie într-o perioadă în care fotbalul românesc era dominat de corupție și blaturi, a rupt tăcerea după 8 ani și a vorbit pentru ProSport

Orașul pare mort. De fapt, nu pare, chiar este. Din toate punctele de vedere. Bani nu mai sunt, pentru că Rafinăria, motorul economic al urbei, nu mai funcționează de mult – se aude că ar urma să-și reia activitatea în curând, acum, după ce au luat-o rușii, dar de câte ori nu s-a mai spus asta în ultimii ani? – făbricuțele de prelucrare a lemnului și-au redus cu mult activitatea, iar particularii se descurcă greu cu afacerile în zonă. Cât despre fotbal,  e doar o amintire.

La fel cum este și FC Onești. Echipa nu mai există, a rămas doar un hibrid, AS sau SC, nici măcar localnicii nu știu cum se mai numește, care evoluează în campionatul județean. Conform ritualului din fiecare zi, Nicolae Puiu iese în oraș, la o terasă, să-și bea cafeaua de dimineață, chiar dacă e deja ora prânzului. „Localul e al unui prieten, am cont deschis aici”, ține să precizeze fostul președinte al echipei care a dus urbea moldavă pe harta primei divizii. Nu mai este Puiu de pe vremuri, cel plin de ghiuluri, extrem de volubil și cu gesturi largi, de om aflat pe val și care știe că are în spate o situație financiară solidă. E ușor îmbătrânit, nu mai are banii și anvergura de odinioară. Nici mașina n-o mai are și nici vila de pe vremuri,  dar aici s-a compensat, pentru că actuala casă, situată în cartierul grecesc al Oneștiului, este una decentă.

2 poze
Vezi galeria foto

„Uneori nu-mi ajung banii de la o lună la alta”

Nu se ferește să recunoască faptul că “trăiesc din pensie, dar uneori, de ce să mint?, nu-mi ajung banii de la o lună la alta. Jumătate din ei se duc pe medicamente, am diabet. Aș putea să iau și eu medicamente compensate, la care am dreptul, dar vă rog să mă credeți că mi-e rușine s-o fac. Să mă duc eu, Puiu, să iau gratis după ce am fost cine am fost? Nu! Mândria mi-am păstrat-o intactă. Ca să-mi mai rotunjesc veniturile, mai fac unele comisioane pentru un prieten sau altul. Când iese, iese. Când nu, nu” 

Până și ghiulurile alea care contribuiau la imaginea lui de „Don” nu mai sunt. „Le-am dat odată, când aveam nevoie de bani! Nu-mi pare rău după ele. Au fost un moft al tinereții. Oricum, nu regret nimic, eu via”. . Pe vremuri, glumeții stadioanelor spuneau că “dacă-i tai lui Puiu degetele de la o mână, îți faci vilă!”.

Ce a fost…

De opt ani s-a retras din fotbal și și-a autoimpus o tăcere pe care a rupt-o abia acum, vorbind pentru ProSport. Acceptă un drum până la stadion. „N-am mai călcat de opt ani pe aici! Nu îmi mai trebuie. M-au scârbit. În 2001, când ne întorseserăm în B, au venit toți mai-marii județului, că fac ei și că dreg, dar că să plece Puiu de acolol. Bine, mă, plec eu, dar faceți performanță, le-am zis. Mi-au organizat o festivitate de retragere, cu flori și alte alea, iar când am părăsit ședința, în spatele meu se pupau de mama focului că au scăpat de mine. Și uite ce au făcut, au dus fotbalul de râpă. Mă judec cu ei. Aveam 169.000 de dolari de recuperat, pe acte. Nu i-am luat pe toți și nu știu când o să-i iau. A trebuit să mă retrag ca să-mi recuperez o parte, ca să-mi scot casa și să plătesc datoriile la cămătari, pe care tot pentru echipă le făcusem”.

Și ce-a rămas

Înainte de a intra pe poarta care dă spre gazon aruncă o privire galeșă către locul din fața birourilor, acolo unde pe vremuri era cușca lui Ursu, ciobănescul său caucazian celebru în tot fotbalul nostru. Ursu nu mai este, dar îl mai are pe Leu, unul dintre puii lui. Merge până la centrul terenului și privește cu durere tribunele, altă dată pline. Sunt neîngrijite. La fel și băncile de rezervă, cuprinse de rugină. Rezistă două minute, după care îl năpădesc amintirile. „Hai să mergem. Nu mai pot, mă doare!”. Pe undeva, are și dreptate. La figurat vorbind, fotbalul de performanță la Onești s-a născut și a murit o dată cu el.

M-am despărțit de Puiu după ore bune, luând-o fiecare pe jos, în direcții diferite. Se lăsase seara, iar străzile erau deja mult mai animate, prilej să descopăr că mai există totuși o asemănare între Oneștiul de acum 10 ani, cel de pe vremea lui Iriza și Bilașco, și cel de acum: rămâne orașul cu cele mai multe fete frumoase pe metrul pătrat din România. Măcar atât.

Pădureanu l-a anunțat că va retrograda

Poveștile președintelui care n-a reușit să stea decât doi ani pe prima scenă într-o epocă dominată de blaturi sunt foarte spectaculoase. „În primul sezon de la promovare jucam acasă, cu Gloria Bistrița. Pădureanu a venit la mine și mi-a propus să facem egal. I-am zis că suntem și noi entuziaști, abia promovasem, că vreau să joc pe teren. Întâmplător, chiar egal s-a terminat. Am apreciat însă faptul că a venit la mine și mi-a spus direct, nu mi-a umblat la jucători, cum încercau alții. A fost corect, nu degeaba i s-a spus și i se spune ‘Lordul’. Anul următor, în vară, eram la federație, cu nu mai știu ce acțiune. Campionatul abia începuse, iar Pădureanu m-a luat deoparte și mi-a spus: «Puiule, tu ești băiat bun, dar anul ăsta retrogradezi!». Și am retrogradat. Nu mai aveam nici banii din primul sezon, Rafinăria și autoritățile locale aveau probleme, iar ei, șmecherii, care știau tot ce mișcă, aflaseră probabil asta”.

„Vali Ioniță, un nenorocit!”

Puiu spune că înfrângerea care a determinat retrogradarea Oneștiului la finele sezonului 1999-2000 s-a produs la Craiova. „De fapt, arbitrul Vali Ioniță m-a retrogradat, nu Universitatea! Le-a dat un penalty care n-a fost, în minutul 89, și asta ne-a pus cruce. Un nenorocit, o mizerie! Culmea, cît s-a rugat de mine să-l pun la meciul ăla, pentru că, asta e, aveam și eu ceva putere! Iar el mi-a înfipt cuțitul pe la spate. Nu știu cât a luat, dacă a luat, dar a lucrat murdar. Când m-am văzut pe urmă cu el, se milogea de mine: ‘Hai, bre, nea Puiule, uite, ia-mă la meciul ăla, o să vezi!’. Adică, vezi-Doamne, să se scoată față de mine. I-am zis: ‘Hai sictir, mă! Să nu te mai văd niciodată!”.

“Brașovul a dat de trei ciorbe de fasole. Farul – de una”

Ultimul meci în Divizia A pentru FC Onești a fost pe teren propriu, contra Farului Constanța. „Noi eram căzuți, dar Farul avea nevoie de trei puncte ca să se salveze, caz în care pica Brașovul. Au fost presiuni imense atunci pe mine, din toate părțile. Toată lumea avea interesul să rămână Farul, că deh! Venea vara, litoral, alea-alea! Conducător la ei era unul, ‘Pilă’ Stoica, nu-l prea înghițeam. ‘Cât aveți, mă?’. ‘Păi, uite, atât’. Dădeau de-o ciorbă de fasole. În schimb, Brașovul dădea de trei ciorbe de fasole. I-am zis lui Pilă: ‘bine, mă, dacă atât aveți, asta e!’, și am lăsat de înțeles că se face. I-am bătut cu 2-1. Au înnebunit. Păi, ce, jucătorii mei de ce să nu fie mulțumiți? Și vrei să-ți spun ceva? Și dacă nu venea Brașovul cu ceva, tot jucam să-i bat pe Farul! Una, că nu-mi plăcea Pilă ăla, cu relațiile lui pe la federație, iar a doua, îmi dădusem cuvântul față de un om de onoare de la Brașov că joc pe bune”. Omul de onoare la care se referă Puiu este Ioan Neculaie.

Finalul sezonului 1999-2000 a semănat cu un iarmaroc. Brașovenii l-au adus pe bancă pe Florin Halagian, pentru că versatul tehnician avea uși deschise la capii Cooperativei. Cu bani și proptele, “Steagul” a câștigat dubios meciurile cu Dinamo și Rapid. Informațiile răzbătute dinspre protagoniști la acea vreme spun că, în ultima etapă, Farul a oferit circa 60.000 de dolari ca să câștige la Onești. Brașov ar fi pus pe masă aproximativ 200.000.

Povestea pozei

Acum 10 ani, ProSport ieșea pe prima pagină, după FC Onești – Dinamo (scor 2-4), cu o poză care sugera exact atitudinea echipei-gazdă în partida cu roș-albii: una de supunere. Puiu explică acum că „intenționat m-am aplecat așa, ca și când nu l-aș fi văzut niciodată pe Dinu. De fapt, eu stătusem și băusem cu el în noaptea premergătoare meciului pînă la patru dimineața! Nu  mai știu dacă se vede în poză, dar și el zâmbea pe sub trabuc. Ne-au bătut atunci, dar, credeți-mă, uneori chiar nu puteam face nimic. Nu mă puteam așeza contra vântului. Erau alții, grei de tot, care hotărau ce și cu cine. Le luam însă pe toate pe cârca mea”.

„Cu banii de la ruletă plăteam contractele jucătorilor!”

Recunoscut drept un împătimit al jocurilor de noroc, fostul președinte oneștean rememorează evenimentele incredibile din urmă cu 10-15 ani. „Da, mi-a plăcut jocul! Dar numai ruletă. Acolo aveam eu șmecheriile mele. Bine, asta nu însemna că trișam. Se întâmpla ca într-o noapte să fiu bogat, iar noaptea următoare să fiu sărac. Sigur, sărac în sensul că nu mai eram la un anumit nivel. Oricum, de multe ori am plătit contractele jucătorilor din banii câștigați la ruletă!”.

Puiu dezvăluie că „am luat o dată 85.000 de dolari. Atunci a fost câștigul maxim. Am luat și 140.000 de dolari în patru ședințe de joc la Casino Berlin, iar altă dată, chiar am închis un cazinou la Brașov! De pierdut, am lăsat o dată 70.000 de dolari, dar după ce iei 85.000 înainte, paguba nu se simte la fel. Acum, mă mulțumesc cu pariurile sportive, mai ciupesc câteva milioane din când în când”.

Nicolae Puiu despre…

Mircea Sandu: „Nu am nici un interes, eu am ieșit din fotbal, dar să știți că Mircea Sandu e un om corect. A, că mai închide ochii la câte o găinărie care se face în spatele lui, e altceva, dar el nu se bagă”

Cristi Borcea: „Nu știu cîtă iubire adevărată există pentru Dinamo și cât interes material în spatele acestei iubiri! Creierul la Dinamo este Badea, nu Borcea!”

Mihai Stoica: „Un bun angajat, dar uneori, la nervi, greșește cu jignirile la adresa unor persoane care odată i-au stat alături. Eu îi ziceam, în glumă, «cap de muscă», pentru că are capul mic. Venea și mă ruga: ‘hai, bre, nea Puiule, nu mai îmi spune așa’”.

Diverse personaje din fotbal care apar la TV: „Îi văd pe unii cu gura mare care apar toată ziua pe la televizor și care se dau cinstiți și drepți și mă cuprinde sila, pentru că eu îi știu pe toți, cine sunt ei de fapt și ce-au făcut!”

 

2 ani a rezistat FC Onești în Divizia A la fotbal, între 1998 și 2000

 

articol scris de Ioan Viorel