Om bogat, om sărac

10 aug 2009 622 afişări Comentează şi tu Special
Om bogat, om sărac Om bogat, om sărac 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/4733381/3/puiu-psp149.jpg

Nicolae Puiu, preşedintele care a condus FC Oneşti în prima divizie într-o perioadă în care fotbalul românesc era dominat de corupţie şi blaturi, a rupt tăcerea după 8 ani şi a vorbit pentru ProSport

Oraşul pare mort. De fapt, nu pare, chiar este. Din toate punctele de vedere. Bani nu mai sunt, pentru că Rafinăria, motorul economic al urbei, nu mai funcţionează de mult - se aude că ar urma să-şi reia activitatea în curând, acum, după ce au luat-o ruşii, dar de câte ori nu s-a mai spus asta în ultimii ani? - făbricuţele de prelucrare a lemnului şi-au redus cu mult activitatea, iar particularii se descurcă greu cu afacerile în zonă. Cât despre fotbal,  e doar o amintire.

La fel cum este şi FC Oneşti. Echipa nu mai există, a rămas doar un hibrid, AS sau SC, nici măcar localnicii nu ştiu cum se mai numeşte, care evoluează în campionatul judeţean. Conform ritualului din fiecare zi, Nicolae Puiu iese în oraş, la o terasă, să-şi bea cafeaua de dimineaţă, chiar dacă e deja ora prânzului. „Localul e al unui prieten, am cont deschis aici”, ţine să precizeze fostul preşedinte al echipei care a dus urbea moldavă pe harta primei divizii. Nu mai este Puiu de pe vremuri, cel plin de ghiuluri, extrem de volubil şi cu gesturi largi, de om aflat pe val şi care ştie că are în spate o situaţie financiară solidă. E uşor îmbătrânit, nu mai are banii şi anvergura de odinioară. Nici maşina n-o mai are şi nici vila de pe vremuri,  dar aici s-a compensat, pentru că actuala casă, situată în cartierul grecesc al Oneştiului, este una decentă.

„Uneori nu-mi ajung banii de la o lună la alta”

Nu se fereşte să recunoască faptul că “trăiesc din pensie, dar uneori, de ce să mint?, nu-mi ajung banii de la o lună la alta. Jumătate din ei se duc pe medicamente, am diabet. Aş putea să iau şi eu medicamente compensate, la care am dreptul, dar vă rog să mă credeţi că mi-e ruşine s-o fac. Să mă duc eu, Puiu, să iau gratis după ce am fost cine am fost? Nu! Mândria mi-am păstrat-o intactă. Ca să-mi mai rotunjesc veniturile, mai fac unele comisioane pentru un prieten sau altul. Când iese, iese. Când nu, nu” 

Până şi ghiulurile alea care contribuiau la imaginea lui de „Don” nu mai sunt. „Le-am dat odată, când aveam nevoie de bani! Nu-mi pare rău după ele. Au fost un moft al tinereţii. Oricum, nu regret nimic, eu via”. . Pe vremuri, glumeţii stadioanelor spuneau că “dacă-i tai lui Puiu degetele de la o mână, îţi faci vilă!”.

Ce a fost...

De opt ani s-a retras din fotbal şi şi-a autoimpus o tăcere pe care a rupt-o abia acum, vorbind pentru ProSport. Acceptă un drum până la stadion. „N-am mai călcat de opt ani pe aici! Nu îmi mai trebuie. M-au scârbit. În 2001, când ne întorseserăm în B, au venit toţi mai-marii judeţului, că fac ei şi că dreg, dar că să plece Puiu de acolol. Bine, mă, plec eu, dar faceţi performanţă, le-am zis. Mi-au organizat o festivitate de retragere, cu flori şi alte alea, iar când am părăsit şedinţa, în spatele meu se pupau de mama focului că au scăpat de mine. Şi uite ce au făcut, au dus fotbalul de râpă. Mă judec cu ei. Aveam 169.000 de dolari de recuperat, pe acte. Nu i-am luat pe toţi şi nu ştiu când o să-i iau. A trebuit să mă retrag ca să-mi recuperez o parte, ca să-mi scot casa şi să plătesc datoriile la cămătari, pe care tot pentru echipă le făcusem”.

Şi ce-a rămas

Înainte de a intra pe poarta care dă spre gazon aruncă o privire galeşă către locul din faţa birourilor, acolo unde pe vremuri era cuşca lui Ursu, ciobănescul său caucazian celebru în tot fotbalul nostru. Ursu nu mai este, dar îl mai are pe Leu, unul dintre puii lui. Merge până la centrul terenului şi priveşte cu durere tribunele, altă dată pline. Sunt neîngrijite. La fel şi băncile de rezervă, cuprinse de rugină. Rezistă două minute, după care îl năpădesc amintirile. „Hai să mergem. Nu mai pot, mă doare!”. Pe undeva, are şi dreptate. La figurat vorbind, fotbalul de performanţă la Oneşti s-a născut şi a murit o dată cu el.

M-am despărţit de Puiu după ore bune, luând-o fiecare pe jos, în direcţii diferite. Se lăsase seara, iar străzile erau deja mult mai animate, prilej să descopăr că mai există totuşi o asemănare între Oneştiul de acum 10 ani, cel de pe vremea lui Iriza şi Bilaşco, şi cel de acum: rămâne oraşul cu cele mai multe fete frumoase pe metrul pătrat din România. Măcar atât.

Pădureanu l-a anunţat că va retrograda

Poveştile preşedintelui care n-a reuşit să stea decât doi ani pe prima scenă într-o epocă dominată de blaturi sunt foarte spectaculoase. „În primul sezon de la promovare jucam acasă, cu Gloria Bistriţa. Pădureanu a venit la mine şi mi-a propus să facem egal. I-am zis că suntem şi noi entuziaşti, abia promovasem, că vreau să joc pe teren. Întâmplător, chiar egal s-a terminat. Am apreciat însă faptul că a venit la mine şi mi-a spus direct, nu mi-a umblat la jucători, cum încercau alţii. A fost corect, nu degeaba i s-a spus şi i se spune 'Lordul'. Anul următor, în vară, eram la federaţie, cu nu mai ştiu ce acţiune. Campionatul abia începuse, iar Pădureanu m-a luat deoparte şi mi-a spus: «Puiule, tu eşti băiat bun, dar anul ăsta retrogradezi!». Şi am retrogradat. Nu mai aveam nici banii din primul sezon, Rafinăria şi autorităţile locale aveau probleme, iar ei, şmecherii, care ştiau tot ce mişcă, aflaseră probabil asta”.

„Vali Ioniţă, un nenorocit!”

Puiu spune că înfrângerea care a determinat retrogradarea Oneştiului la finele sezonului 1999-2000 s-a produs la Craiova. „De fapt, arbitrul Vali Ioniţă m-a retrogradat, nu Universitatea! Le-a dat un penalty care n-a fost, în minutul 89, şi asta ne-a pus cruce. Un nenorocit, o mizerie! Culmea, cît s-a rugat de mine să-l pun la meciul ăla, pentru că, asta e, aveam şi eu ceva putere! Iar el mi-a înfipt cuţitul pe la spate. Nu ştiu cât a luat, dacă a luat, dar a lucrat murdar. Când m-am văzut pe urmă cu el, se milogea de mine: 'Hai, bre, nea Puiule, uite, ia-mă la meciul ăla, o să vezi!'. Adică, vezi-Doamne, să se scoată faţă de mine. I-am zis: 'Hai sictir, mă! Să nu te mai văd niciodată!”.

“Braşovul a dat de trei ciorbe de fasole. Farul - de una”

Ultimul meci în Divizia A pentru FC Oneşti a fost pe teren propriu, contra Farului Constanţa. „Noi eram căzuţi, dar Farul avea nevoie de trei puncte ca să se salveze, caz în care pica Braşovul. Au fost presiuni imense atunci pe mine, din toate părţile. Toată lumea avea interesul să rămână Farul, că deh! Venea vara, litoral, alea-alea! Conducător la ei era unul, 'Pilă' Stoica, nu-l prea înghiţeam. 'Cât aveţi, mă?'. 'Păi, uite, atât'. Dădeau de-o ciorbă de fasole. În schimb, Braşovul dădea de trei ciorbe de fasole. I-am zis lui Pilă: 'bine, mă, dacă atât aveţi, asta e!', şi am lăsat de înţeles că se face. I-am bătut cu 2-1. Au înnebunit. Păi, ce, jucătorii mei de ce să nu fie mulţumiţi? Şi vrei să-ţi spun ceva? Şi dacă nu venea Braşovul cu ceva, tot jucam să-i bat pe Farul! Una, că nu-mi plăcea Pilă ăla, cu relaţiile lui pe la federaţie, iar a doua, îmi dădusem cuvântul faţă de un om de onoare de la Braşov că joc pe bune”. Omul de onoare la care se referă Puiu este Ioan Neculaie.

Finalul sezonului 1999-2000 a semănat cu un iarmaroc. Braşovenii l-au adus pe bancă pe Florin Halagian, pentru că versatul tehnician avea uşi deschise la capii Cooperativei. Cu bani şi proptele, “Steagul” a câştigat dubios meciurile cu Dinamo şi Rapid. Informaţiile răzbătute dinspre protagonişti la acea vreme spun că, în ultima etapă, Farul a oferit circa 60.000 de dolari ca să câştige la Oneşti. Braşov ar fi pus pe masă aproximativ 200.000.

Povestea pozei

Acum 10 ani, ProSport ieşea pe prima pagină, după FC Oneşti - Dinamo (scor 2-4), cu o poză care sugera exact atitudinea echipei-gazdă în partida cu roş-albii: una de supunere. Puiu explică acum că „intenţionat m-am aplecat aşa, ca şi când nu l-aş fi văzut niciodată pe Dinu. De fapt, eu stătusem şi băusem cu el în noaptea premergătoare meciului pînă la patru dimineaţa! Nu  mai ştiu dacă se vede în poză, dar şi el zâmbea pe sub trabuc. Ne-au bătut atunci, dar, credeţi-mă, uneori chiar nu puteam face nimic. Nu mă puteam aşeza contra vântului. Erau alţii, grei de tot, care hotărau ce şi cu cine. Le luam însă pe toate pe cârca mea”.

„Cu banii de la ruletă plăteam contractele jucătorilor!”

Recunoscut drept un împătimit al jocurilor de noroc, fostul preşedinte oneştean rememorează evenimentele incredibile din urmă cu 10-15 ani. „Da, mi-a plăcut jocul! Dar numai ruletă. Acolo aveam eu şmecheriile mele. Bine, asta nu însemna că trişam. Se întâmpla ca într-o noapte să fiu bogat, iar noaptea următoare să fiu sărac. Sigur, sărac în sensul că nu mai eram la un anumit nivel. Oricum, de multe ori am plătit contractele jucătorilor din banii câştigaţi la ruletă!”.

Puiu dezvăluie că „am luat o dată 85.000 de dolari. Atunci a fost câştigul maxim. Am luat şi 140.000 de dolari în patru şedinţe de joc la Casino Berlin, iar altă dată, chiar am închis un cazinou la Braşov! De pierdut, am lăsat o dată 70.000 de dolari, dar după ce iei 85.000 înainte, paguba nu se simte la fel. Acum, mă mulţumesc cu pariurile sportive, mai ciupesc câteva milioane din când în când”.

Nicolae Puiu despre...

Mircea Sandu: „Nu am nici un interes, eu am ieşit din fotbal, dar să ştiţi că Mircea Sandu e un om corect. A, că mai închide ochii la câte o găinărie care se face în spatele lui, e altceva, dar el nu se bagă”

Cristi Borcea: „Nu ştiu cîtă iubire adevărată există pentru Dinamo şi cât interes material în spatele acestei iubiri! Creierul la Dinamo este Badea, nu Borcea!”

Mihai Stoica: „Un bun angajat, dar uneori, la nervi, greşeşte cu jignirile la adresa unor persoane care odată i-au stat alături. Eu îi ziceam, în glumă, «cap de muscă», pentru că are capul mic. Venea şi mă ruga: 'hai, bre, nea Puiule, nu mai îmi spune aşa'”.

Diverse personaje din fotbal care apar la TV: „Îi văd pe unii cu gura mare care apar toată ziua pe la televizor şi care se dau cinstiţi şi drepţi şi mă cuprinde sila, pentru că eu îi ştiu pe toţi, cine sunt ei de fapt şi ce-au făcut!”

 

2 ani a rezistat FC Oneşti în Divizia A la fotbal, între 1998 şi 2000

 

articol scris de Ioan Viorel

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.