O „viață de fotbalist” în imagini. FOTO: 20 de momente memorabile din cariera lui Cristi Chivu

O
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Chivu și-a anunțat luni retragerea după 17 ani de carieră în care a evoluat la CSM Reșița, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma și Inter Milano. Pentru a surprinde cât mai bine cariera fostului căpitan al naționalei, ProSport vă oferă câteva dintre cele mai reprezentative imagini cu fostul căpitan al naționalei în tricoul echipelor pentru care a evoluat.


ASCENSIUNE. După ce a impresionat la Reșița, Chivu a fost transferat în 1998 de Universitatea Craiova. A jucat 34 de meciuri în tricoul Științei, după care a fost vândut la Ajax Amsterdam pentru 2,5 milioane de euro, „lăncierii” plătind această sumă când Chivu nu avea decât 18 ani. FOTO EPA



CONFIRMARE. Golul lui Chivu cu Anglia din grupele Euro 2000 l-a transformat pe român într-unul dintre cele mai mari tinere talente ale Europei la acea oră. FOTO EPA



CURAJ. La doar 19 ani, Chivu nu a ezitat să se dueleze cu jucători mari precum Figo, Inzaghi, Owen, Bierhoff sau Shearer, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai naționalei. FOTO EPA



PRIETENIE. „Chivu e un fundaș excelent și ne va fi de mare ajutor la Inter”, a spus Ibrahimovic despre român în momentul transferului acestuia la Inter. Cei doi se cunoșteau de la Ajax, unde au jucat împreună între 2001 și 2003, devenind buni prieteni



BĂ‚TĂ‚IOS. Chivu a devenit titular indiscutabil la Ajax, impresionând prin evoluțiile bune chiar și în cupele europene. Aici, românul l-a blocat excelent pe Kluivert. FOTO EPA



VALOARE. Chivu a reușit cu Ajax o triplă istorică în 2002: titlul, Cupa și Supercupa în Olanda. FOTO EPA



TRANSFER. Evoluțiile bune de la Ajax i-au adus lui Chivu un transfer la AS Roma în vara lui 2003, clubul de pe „Olimpico” plătind 18 milioane de euro în schimbul românului, care a fost prezentat alături de Franco Sensi, fostul președinte al echipei.  FOTO EPA



MARCATOR. Fundaș de meserie, Chivu s-a făcut remarcat și în fața porților adverse reușind să marcheze goluri importante în tricoul tuturor echipelor pentru care a evoluat. Primul gol în tricoul Romei a venit chiar într-un derby cu Juventus jucat la Torino, scor 2-2, pe 21 septembrie 2003. FOTO EPA



BUCURIE. Chivu a fost integralist în victoria Romei cu Lazio, scor 2-0, pe 26 februarie 2006. Romanii ajungeau atunci la 11 victorii consecutive în Serie A. AFP PHOTO / Giulio NAPOLITANO



SPECTACULOS. Remarcat la Roma prin evoluții bune, Chivu a fost cumpărat de Inter în 2007 pentru 16 milioane de euro. FOTO EPA



ELEGANT. Chivu, îmbrăcat la patru ace înainte de decolarea către Euro 2008
. CONSTANTIN VLADESCU / MEDIAFAX FOTO



ICON. Chivu a fost imortalizat la Geneva printre cei mai buni jucători ai Europeanului din 2008. AFP PHOTO / NICHOLAS RATZENBOECK



LIDER. Alături de Mutu, Chivu a fost liderul naționalei la Euro 2008, unde naționala nu a ieșit nici măcar din grupă, după egaluri cu Italia și Franța și un eșec cu Olanda. COSMIN DAN / MEDIAFAX FOTO



APRECIAT. La Euro 2008, Chivu a fost printre jucătorii cei mai căutați pentru autografe de către fanii României. AFP PHOTO / DANIEL MIHAILESCU



BUCUROS. Chiar dacă și-a învins fosta formație, Chivu nu a ezitat să se îmbrățișeze cu Javier Zanetti, care înscrisese împotriva Romei.
FOTO EPA



MEDALIAT. Chivu a câștigat nouă trofee la Inter, fiind participant la una dintre cele mai glorioase perioade ale echipei „nerrazzurre”.
AFP PHOTO / ALBERTO LINGRIA



CUMPĂ‚NĂ‚. Chivu a trecut prin cele mai grele momente ale carierei pe 6 ianuarie 2010. După o ciocnire cu atacantul lui Chievo, Sergio Pellissier, românul a zăcut intert pe teren preț de câteva secunde. A fost operat la cap și a fost nevoit să evolueze cu o cască de protecție pentru tot restul carierei. După câteva săptămâni de la acel moment, lui Chivu i-a fost dedicată prima pagină din „Gazzetta dello Sport”



SIGURANȚĂ‚. Chivu a fost o parte integrantă a echipei lui Inter care a scos Barcelona din semifinalele Ligii, după un meci eroic pe „Camp Nou” în 2010.
AFP PHOTO/LLUIS GENE



IMPASIBIL. „Terorizat” de Robben în finala Ligii Campionilor din 2010, câștigată de Inter cu 2-0, Chivu a ridicat trofeul deasupra capului, deși a fost înlocuit de Mourinho în minutul 68 al partidei cu Bayern Munchen. FOTO EPA



FERICIT. Chivu a simțit bucuria câștigării Ligii Campionilor în 2010 și l-a strâns tare  la piept pe Jose Mourinho după această reușită
. AFP PHOTO / PIERRE-PHILIPPE MARCOU
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…