Nadia Comăneci crede în numerologie. Cifra de concurs avută la Jocurile Olimpice de la Montreal nu a fost întâmplătoare!

Nadia Comăneci crede în numerologie. Cifra de concurs avută la Jocurile Olimpice de la Montreal nu a fost întâmplătoare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 44 de ani distanță de la momentul în care Nadia Comăneci obținea la Jocurile Olimpice, de la Montreal, prima nota de zece din istorie, ProSport a aflat în exclusivitate, trei lucruri inedite, povestite chiar de „Zeița” gimnasticii mondiale.

La acel concurs olimpic, în timpul căruia Nadia a revoluționat lumea sportului primind șapte note de zece și cucerind trei medalii de aur, ea a purtat pe echipamentul de concurs numărul 73. Un număr pe care nu-l consideră a fi unul întâmplător.

„Cred că nimic nu este întâmplător în viață. Nici faptul că am purtat numărul șaptezeci și trei, nu este o întâmplare. Un simplu calcul ne duce la următoarea idee: Șapte plus trei, egal zece, coincide cu prima notă maximă. Apoi, șapte. Am primit șapte note de zece, iar trei am cucerit medalii de aur. Apoi, șapte înmulțit cu trei, egal douăzeci și unu. A fost, la Montreal, a douăzeci și una ediție a Jocurilor Olimpice. Se leagă multe de acest număr…” , a declarat Nadia, în exclusivitate pentru ProSportAcel număr de concurs, se află, în prezent, în Muzeul Sportului de la Lausanne.

Și-a cumpărat o Dacia cu banii primiți de la statul român

Reprezentanții statului român promiseseră pentru fiecare medalie de aur câștigată la Montreal câte o mașină Dacia 1.300.Pentru argint, o Skoda iar pentru bronz câte un Trabant. „S-au promis multe la acea vreme. Îmi aduc aminte că părinții mei au cumpărat cu banii câștigați de mine doar o mașină Dacia”, a mai spus Nadia Comăneci pentru ProSport.

O cameră păstrată ca în 1976!

Născută în Onesti, Nadia, a locuit împreună cu părinții ei într-un apartament modest. Camera copilăriei a rămas însă intactă, purtând și astăzi patina timpului acelor vremuri. Pereții sunt văruiți în roșu, iar de pe canapea nu lipsesc păpușile de atunci. La locul lor se află aparatul de radio și televizorul din acea perioadă. „Când merg la Onești și intru în acel apartament simt că redevin copilul de odinioară. Nu am mai fost acolo de multă vreme. De când s-a prăpădit tata…. E însă o cameră cu multe amintiri frumoase”, a adăugat Nadia.

Nu a petrecut din cauza Covid-19

Nadia nu a ieșit nicăieri cu familia și prietenii pentru a serba acest moment al celor 44 de ani de la Montreal. „Nu am ieșit să sărbătorim pentru a ne proteja de acest virus. Vom avea timp să sărbătorim după ce vom trece cu bine de această pandemie. Am primit însă o mulțime de mesaje de la prieteni, cunoscuți și de la foarte mulți fani. Dacă lucrurile ar fi decurs normal, acum ar fi trebuit să fi fost la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Mai avem însă de așteptat încă un an. Cea mai importantă este sănătatea”, a mai spus Nadia.

L-a felicitat pe Ilie Năstase

Nadia nu a uitat să-i transmită un mesaj de felicitare bunului ei prieten, Ilie Năstase, care pe data de 19 iulie a împlinit 74 de ani. „Sănătate, dragoste și prietenie. Este mesajul pe care i-l transmit lui Ilie, de ziua lui”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vedetele din România care și-au aranjat TOATE ALEA fără RUȘINE! Începem cu Gina Pistol! Mamă, mamă, ce s-a văzut!
Vedetele din România care și-au aranjat TOATE ALEA fără RUȘINE! Începem cu Gina Pistol! Mamă, mamă, ce s-a văzut!
Decizia luată de Florinel Coman, la două zile după ce a decis derby-ul Dinamo – FCSB
Decizia luată de Florinel Coman, la două zile după ce a decis derby-ul Dinamo – FCSB
Imagini incendiare. Daniela Crudu, în ipostaze ispititoare, la doar 6 luni de când a devenit mămică
Imagini incendiare. Daniela Crudu, în ipostaze ispititoare, la doar 6 luni de când a devenit mămică
Antonio Conte revine! Ce echipă de titlu preia antrenorul italian
Antonio Conte revine! Ce echipă de titlu preia antrenorul italian
Trei evenimente majore dau omenirea peste cap în 2024. Previziunile făcute de Baba Vanga
Trei evenimente majore dau omenirea peste cap în 2024. Previziunile făcute de Baba Vanga
BANCUL ZILEI. Bubulina: Dragule, ce-ți place mai mult la mine ? Corpul perfect sau fața gingașă?
BANCUL ZILEI. Bubulina: Dragule, ce-ți place mai mult la mine ? Corpul perfect sau fața gingașă?
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei 2023. Când se pune busuioc sub pernă
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei 2023. Când se pune busuioc sub pernă
Inteligența Artificială LETALĂ, tot mai APROAPE de realitate! Ce țară vrea să...
Inteligența Artificială LETALĂ, tot mai APROAPE de realitate! Ce țară vrea să...
Irinel Columbeanu a trăit o nouă umilinţă, după ce a ajuns la mila lui Gigi Becali
Irinel Columbeanu a trăit o nouă umilinţă, după ce a ajuns la mila lui Gigi Becali
N-a văzut că e filmată şi a băgat mâna în 🙊 O recunoşti? E celebră
N-a văzut că e filmată şi a băgat mâna în 🙊 O recunoşti? E celebră
Anunțul tribunalului care a ruinat-o pe Simona Halep! Este cutremur total în lumea tenisului
Anunțul tribunalului care a ruinat-o pe Simona Halep! Este cutremur total în lumea tenisului
VIDEO. Mai multe „sticle de vrăjitoare” au apărut pe o plajă, iar cercetătorii se tem să le deschidă
VIDEO. Mai multe „sticle de vrăjitoare” au apărut pe o plajă, iar cercetătorii se tem să le deschidă
Le-am prins și le-am taxat! Vedetele din România care nu au avut rușine în public
Le-am prins și le-am taxat! Vedetele din România care nu au avut rușine în public
Dispozitivul ce-ți transformă smartphone-ul în consolă de jocuri. Funcționează și pe iPhone 15
Dispozitivul ce-ți transformă smartphone-ul în consolă de jocuri. Funcționează și pe iPhone 15
România o descoperă pe înlocuitoarea lui Neagu: Avem o handbalistă unică în lotul pentru Mondiale
România o descoperă pe înlocuitoarea lui Neagu: Avem o handbalistă unică în lotul pentru Mondiale
Istvan Kovacs, delegat la partida din Champions League dintre AC Milan şi Borussia Dortmund
Istvan Kovacs, delegat la partida din Champions League dintre AC Milan şi Borussia Dortmund
TOP cele mai bune SUV-uri de pe piață: fiabile și economice
TOP cele mai bune SUV-uri de pe piață: fiabile și economice
Îl mai ții minte? Ce se mai știe de “băiețelul înghețat” care mergea 4 kilometri prin viscol să ajungă la școală
Îl mai ții minte? Ce se mai știe de “băiețelul înghețat” care mergea 4 kilometri prin viscol să ajungă la…