„Mihai Flamaropol”, un patinoar în viață unde viitorul e mort și înghețat

După numărul de mașini din curtea din față, Patinoarul Mihai Flamaropol pare un loc plin de activitate. Mai târziu aveam să aflu că în curte parchează cine vrea. Câțiva câini comunitari își fac și ei veacul prin zonă, hrăniți de oamenii care au în schimbul câtorva oase un loc de parcare păzit.

În patinoar, ca în temniță

Bine, am ajuns la patinoar, dar pe unde intrăm? Toate ușile par ferecate. Anunțul cu programul casei de bilete pare o glumă proastă. Un om aflat în curte deschide o ușă din laterala dreaptă ce părea sudată de rugină de ani de zile. Împreună cu fotoreporterul îl urmăm. În comparație cu soarele orbitor de afară înăuntrul patinoarului e ca și cum am fi pătruns în temniță. E întuneric, lumina intră puțină doar prin geamurile murdare. Două culoare, deasupra tribunelor, pe o parte și alta a patinoarului fără gheață în mijlocul căruia cineva a pus câteva bănci. Se aude doar zumzetul aparatului de fotografiat și pașii omului care a intrat înaintea noastră. Marius trage fără bliț, altfel ar fi dificil de demonstrat că Patinoarul Mihai Flamaropol, singurul din Capitală, e fără curent de aproape un an de zile. Peisajul e asemănător cu unul dintr-o uzină dezafectată – frig, un schelet de patinoar, niște mașini de răzuit gheața în spate și tribune goale. Vorbim în șoaptă, altfel se produce ecou și am putea trezi monstrul de fier din somn.

Restanțe de 1,5 milioane la apă și curent

Patinoarul „Mihai Flamaropol” din Capitală a fost închis în luna martie a anului trecut ca urmare a sistării furnizării utilităților, Ministerul Tineretului și Sportului luând această decizie după ce administratorul patinoarului de la acea dată, Federația Română de Hochei pe Gheață, a întârziat plățile și a acumulat restanțe la facturile către Enel și Apa Nova în sumă totală de 1,2 milioane de lei, ajunsă între timp la 1,5 milioane. „Federația se află în pragul falimentului. De la sfârșitul lui noiembrie, de când am preluat conducerea federației, am ajuns la concluzia că suntem datornici și că datoriile ne trag în jos, ba chiar s-ar putea să avem parte de faliment”, a declarat președintele Florian Gheorghe. Iar cei 900.000 de lei pe care federația i-a primit de la minister pentru acest an sunt destinați exclusiv pregătirii loturilor naționale.

Și cu toate astea aici, la Patinoarul Mihai Flamaropol, e sediul Federației Române de Hochei pe Gheață. Angajații, 18 la număr deocamdată, vin zi de zi la serviciu. Îl ajung din urmă pe omul care intrase înaintea noastră și îl întreb unde e sediul federației. „Mergeți pe culoar înainte aproape de capăt, pe unde e bătrâna aceea. Ea este paznicul patinoarului”, zice zâmbind. „Cum paznicul?” E o bătrână care ar putea juca ușor rolul Babei Dochia pe orice scenă de teatru, cu șapte cojoace. „Da, da, ea este paznicul patinoarului”, vine răspunsul.

Doamna Elena are 65 de ani și este angajata de ani buni la patinoar. Înainte a lucrat la o fabrică de pâine, dar arhiva unde avea cartea de muncă a ars și nu știe ce pensie poate avea. În urmă cu mai bine de 20 de ani a venit la patinoar, a fost angajată la curățenie, acum a ajuns paznic. Paznicul propriei case, pentru că doamna Elena locuiește în interiorul patinoarului. Conducerea i-a dat o cămăruță în care trăiește, de un an, și fără apă și fără căldură. Hanțele care păreau în exces acum își găsesc motivația. „E greu, dar ce să facem, am și răcit, ne chinuim cum putem, m-a ajutat și pe mine federația, am o cameră aici unde dorm. Și sunt și paznicul patinoarului”, spune femeia care nu vrea să fie fotografiată pentru că e „bătrână și urâtă”. Se lasă cu greu înduplecată, iar apoi cere să vadă fotografiile. Doamna Elena este unul dintre cei 10 angajați ai federației care de la 1 martie nu va mai avea un loc de muncă. Din cauza datoriilor enorme acumulate și în urma închiderii patinoarului, federația e nevoită să renunțe la 10 din cei 18 angajați. Ce va face? Nu știe, ce-o vrea Dumnezeu. Dar zâmbește și ne arată ușa sediului federației.

Lupte interne în federație

Federația Română de Hochei pe Gheață a fost de-a lungul timpului măcinată de lupte interne, atât la nivelul birourilor cât și pe plan sportiv. De ani buni există o așa-zisă tabără a românilor cu sediul la București și una a maghiarilor cu sediul la Miercurea Ciuc. Dacă pentru „ciucanul” Janos Kurko sunt destule voci care îl cataloghează drept un „om de treabă”, nu același lucru se poate spune și despre succesorul acestuia la președinția FRHG. „De la început a fost potrivnic Bucureștiului. Nimeni nu l-a văzut vreodată vorbind cu vreunul dintre angajații federației. Tot ce conta era hocheiul din zona lui. Era la un alt nivel. Apoi au început șicanele și ni s-a transmis că o să ne facă. Și uite că ne-a făcut. Cum se explică altfel că federația primea bani de la minister pentru plata restanțelor la utilități, dar acestea nu au fost plătite? Cum se explică faptul că într-o săptămână patinoarul producea 70 de milioane de lei vechi, să spunem, și la începutul săptămânii următoare nu mai era niciun ban în cont?”, este descrierea făcută pentru MEDIAFAX de un apropiat al fenomenului sub protecția anonimatului pentru perioada petrecută sub președinția actualului senator UDMR Tanczos Barna. Perioadă în care se ajunsese ca la „echipa națională a României să se vorbească exclusiv în ungurește”.

„Punem șifonierul pe noi și venim la muncă”

Ghid prin cele patru camere de care beneficiază FRHG la Patinoarul Miai Flamaropol ne este Teodora Nica, casier, „dar și contabil și altele”, unul dintre oamenii buni la toate din federație. „Cam frig la dumneavoastră, e parcă mai frig ca afară”, încerc să deschid o discuție. „Păi cum să fie, fără căldură, fără apă, fără curent… Plecăm de acasă, dimineața golim șifonierul, îl punem pe noi și venim la serviciu și așa stăm. Cât stăm? Cât putem, că e frig rău. Acum s-a mai înmuiat puțin frigul, dar au fost și zile în care nu puteam sta. Ce să facem, rezistăm, că nu avem ce face. Putem să dăm foc să încuiem și să plecăm acasă? Că nu putem”, se destăinuie Teodora Nica.

Birourile sunt împânzite de cabluri de prelungitoare venite pe geamuri pentru alimentarea exclusivă a PC-urilor, după cum a fost înțelegerea cu vecinul care a luat în locație terenurile de tenis aflate odată în administrarea conducerii patinoarului. În sala de consiliu frigul pare mai pătrunzător, probabil din pricina faptului că e mai mare. Dar atracția constă în trofeele cuccerite de echipele de club și de echipa națională din perioada în care România ocupa locul 7 la Jocurile Olimpice. Într-un alt birou, angajații au improvizat o sursă de căldură: deasupra unei butelii de camping cu gaz au așezat o cărămidă de șamotă. Așa reușesc să-și încălzească mâinile.

„Mi-e dor de zgomotul patinoarului”

Teodora Nica se mândrește cu faptul că a fost prima femeie arbitru din hocheiul românesc și este angajată a federației de 17 ani. Vorbește cu amărăciune despre dispariția unui sport pe care-l iubește: „Am 34 de ani de stat pe patinoarul ăsta. Pe vremuri nu aveai loc de copii, era o zarvă incredibilă. Nu puteai să lucrezi în birouri de la zgomotul de pe patinoar. Mi-e dor de zgomotul patinoarului, credeți-mă! Erau sute de copii care veneau zilnic la antrenamente sau la distracție, nu le puteam face față. Acum… Dar mă mir că ați venit să vedeți care e situația, că despre hochei se scrie doar când face vreun sportiv de-al nostru vreo prostie, în rest nimic”.

Încerc să găsesc o justificare, dar cum nu reușesc deviez discuția spre starea patinoarului. „Eu cred că ar trebui mai degrabă reabilitat, nu demolat. Totul e funcțional, dar a fost închis din cauza datoriilor”, spune Teodora Nica. „Cum adică funcțional, patinoarul a fost închis tocmai pentru că nu mai mergea nimic iar mai-marii țării au promis că îl demolează și construiesc unul performant?”, ripostez. Îmi dă exemplu celor patru mașini de curățat gheața de la marginea patinoarului, în stare de funcționare, dar care ar necesita o revizie „ca orice mașină”. Ne conduce apoi în vestiare. Sunt noi, faianță nouă, dușuri noi. Un prosop atârnat pe o țeavă te induce în eroare. Ai putea crede că posesorul lui e sub duș. Dar e frig, întuneric și nici apă rece nu curge măcar. Nici grupurile sanitare nu arată rău, dacă ai o lanternă la îndemână să poți arunca o privire. Toate au fost renovate în urmă cu câțiva ani de părinții copiilor care făceau patinaj și hochei.

„E păcat că s-a închis, pierdem niște generații și la hochei și la patinaj. Vă dați seama că fără un loc de antrenament nu are ce să mai vină din spate. Cei de la patinaj se antrenează în mall-uri, dar și la ei e dificil că suprafețele sunt mici. Nu poți să faci performanță pe doi metri pătrați de gheață. Dar la hochei nu te poți antrena cu crosele și pucul printre oamenii veniți la mall, la agrement”, mai spune angajatul federației.

„Nu bem nimic la serviciu pentru că n-avem toalete”

Revin cu discuția la sediul federației și o întreb cu oarecare jenă unde merg angajații la toaletă în lipsa apei. „Păi nu mergem, facem acasă când plecăm, la serviciu nu bem nimic, și mai facem când ne întoarcem acasă. Aici nu se poate pentru că nu e apă”, explică Teodora Nica. Apă vine doar din tavanul patinoarului, lângă mașinile de curățat gheața: „Dar nu e spart tavanul, e doar condens. Am avut mereu problema asta cu condensul”. Bine, dar clădirea în sine mai poate fi folosită, nu riscă să se dărâme?, vine următoarea întrebare. Iar explicația nu întârzie: „Nu se dărâmă, clădirea a fost consolidată în urmă cu 10 ani cred, cam așa. Nici acoperișul nu cade. Dacă nu a căzut acum doi ani când au fost tone de zăpadă de am dat-o noi angajații, nu cade nici acum”.

În discuție intervine Ilie Duțu, „electrician dar și frigotehnist când a fost nevoie”, unul dintre cei trei angajați responsabili de „uzina de frig” care vor fi disponibilizați de la 1 martie: „S-au băgat stâlpi de beton pe partea dinspre lac, a fost lucrare serioasă. Clădirea nu cade. Poate la acoperiș s-ar mai putea lucra și un tavan fals ar ajuta pentru a scăpa de condens. La ce materiale au apărut acum, s-ar putea scăpa ușor de problema asta”. Se oferă să ne arate și clădirea în care se află „uzina de frig”. Pe drum îmi povestește greutățile întâmpinate de-a lungul timpului: „Mereu am avut probleme cu compresoarele. În fiecare săptămână se defecta câte ceva și trebuia să vină firma de întreținere să repare câte ceva. Acum un an și jumătate, pentru că nu aveam bani și trebuia să dăm drumul la gheață am muncit în trei oameni o dată 24 de ore continuu și apoi alte 36 de ore. Și am făcut gheață și trei luni nu am mai avut probleme cu compresoarele. Chiar și acum, în situația în care e patinoarul, eu pot să fac gheață în două săptămâni, după o revizie”.

„S-au achiziționat compresoare de 80.000 de euro. Când am desfăcut cutiile am crezut că înnebunesc”

A avut probleme și mai puțin plăcute, cu vizite la poliție: „Prin 2007 sau 2008, s-a aprobat achiziționarea unor compresoare noi, pentru că aveam mereu probleme cu alea vechi. Când am desfăcut cutiile am crezut că înnebunesc – era același tip de compresor. Păreau noi, doar costaseră 80.000 de euro. După un timp am fost chemat la poliție să dau cu subsemnatul, să spun cine a aprobat achiziția. Le-am spus că eu sunt un simplu angajat și că am în grijă compresoarele și că nu știu”.

În hala „uzinei de frig” ne arată compresoarele vechi de la care a luat piese pentru cele noi, la fel de proaste, și ne asigură din nou că în două săptămâni, după o revizie tehnică, poate produce din nou gheață pe defunctul patinoar. Nea Ilie, cum îl strigă toți, e un maniac al tehnicii, cel puțin așa pare când îl vezi că e dispus parcă să-ți vorbească 24 de ore despre piese și uleiuri și conducte și gaze și tot așa.

La solicitarea Primăriei Municipiului București (PMB), Guvernul a dispus în luna decembrie a anului 2013 trecerea patinoarului artificial „Mihai Flamaropol” și a terenului în suprafață totală de 26.350 de metri pătrați, de la Ministerul Tineretului și Sportului în administrarea Consiliul General al Primăriei Municipiului București (CGMB). Primăria se obligă ca după demolare să refacă patinoarul „la standardele secolului XXI”. În momentul de față se efectuează un studiu pentru construirea unui nou patinoar, termenul de finalizare a lucrărilor fiind estimat pentru sfârșitul anului 2015.

„De când a fost preluat de primărie, care e proprietar de 3 luni, nu a venit nici măcar unul pe aici. Mai acum câțiva ani, conform legii, eram obligați să angajăm firmă de pază, dar acum că paza o asigură femeia aia de 65 de ani nu mai e prevăzut de lege? Să fi văzut și eu că vine cineva în timpul ăsta și să zică bă, noi suntem proprietari, voi cine sunteți?”, explică electricianul rămas pe drumuri.

„Plushenko ne-a mulțumit pentru calitatea gheții”

Ilie Duțu a fost în perioada în care a lucrat la patinoar și electrician și frigotehnist, dar și vânzător de bilete și om la intrare în patinoar: ” Eram puțini și trebuia să ne descurcăm. Păi uitați-vă ce spațiu este și noi țineam opt angajați tot patinoarul ăsta. Trebuia să ne descurcăm, și cu meciuri de hochei și campionate de patinaj și spectacole și tot așa. Când a venit Plușenko ne-a mulțumit pentru calitatea gheții. E adevărat, un patinoar nu se poate susține din venituri proprii, ci doar 20-25 la sută din cheltuieli, dar ne descurcam. Eu nu înțeleg cum cu atâta spațiu nu a putut supraviețui patinoarul ăsta. Uitați-vă la cei cu terenurile de tenis, care au închiriat de la noi, au fost ale noastre și ei trăiesc. Deci se poate”.

Îl întreb ce face de la 1 martie. „Ce să fac, credeți că e ușor să îmi găsesc de lucru la 53 de ani? Nu e. Am încercat și eu, mai încerc, am fost la interviuri, au zis că mă sună, nu m-au mai sunat. O să mai caut, că eu nu mă sperii de muncă. Dacă nu îmi găsesc în domeniu și la experiența mea mă duc și la mătură, ce să fac?”, spune bărbatul aflat „încă în putere”, chiar dacă nu se mai simte ca unul la 25 de ani.

Ne despărțim cu amabilități și saluturi formale. Dă să plece spre „uzina de frig”, dar se întoarce și zice: „Auziți, dar chiar dacă o să-mi găsesc o slujbă mai bine plătită și fac ăștia patinoar nou și or să mă cheme, eu mă întorc și pe bani mai puțini”. Cea mai simplă întrebare n-am fost în stare să o pun: De ce?

MEDIAFAX