Marți, în săptămânalul ProSport: Rețetă financiară de succes pentru Simona Halep

  • Publicat:
  • Actualizat:

Numărul 9 al săptămânalului ProSport apare marți, 18 februarie, și se distribuie exclusiv cu ediția tipărită a cotidianului Ziarul financiar.

În paginile săptămânalului, tipărit în condiții grafice deosebite, veți avea ocazia să citiți despre recordul pe care Halep l-a stabilit după turneul de la Doha. Constănțeanca a devenit cel mai bine plătit sportiv român în 7 zile.

De asemenea, vom analiza cât timp investesc cluburile din România în relația cu fanii de pe Internet. Steaua este cel mai puternic brand românesc din sport pe rețelele de socializare, în timp ce FRF și LPF, instituțiile care conduc fotbalul de la noi, nu există în social media.

Un alt material interesant tratează modul în care se vor transforma arenele de la Soci după încheierea Jocurilor Olimpice. Rușii speră să economisească 2 miliarde de dolari și au dezvoltat, în acest sens, un plan unic în lume.

ProSportul de marți îți prezintă, de asemenea, și cele mai așteptate lansări de mașini din 2014. Deși încă nu și-a revenit din criză, piața auto mondială, segmentul premium în special, continuă să surprindă potențialii clienți cu modele din ce în ce mai puternice, economice și, evident, mai scumpe.

Nu rata ProSportul de marți!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×