Mărgăritescu, vinovat de tăinuire!** Tribunalul București a hotărât: „Știa că mașina cumpărată provine dintr-o ilegalitate”

Mărgăritescu, vinovat de tăinuire!** Tribunalul București a hotărât:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul mijlocaș dinamovist Andrei Mărgăritescu a știut că mașina pe care a cumpărat-o provenea ca urmare a unei infracțiuni, toate probele indicând acest lucru, motiv pentru care, de altfel, a și încercat să tăinuiască fapta și șă scape de autoturism, arată TB în motivarea condamnării sportivului.

Tribunalul București a dat publicității, vineri, motivarea deciziei prin care i-a condamnat la pedepse cu executare pe fotbaliștii Cristi Munteanu și Andrei Mărgăritescu, precum și pe Alexandru Magherescu, fondatorul clinicii medicale Doris din sectorul 6 al Capitalei.

Judecătorul Mitu Stegaru notează în documentul citat, obținut de MEDIAFAX, că Mărgăritescu a avut cunoștință că mașina pe care o achiziționase prin interpuși, de la persoane indicate de colegul său Cristi Munteanu, ar putea avea probleme cu iz juridic. Magistratul arată că acesta este și motivul pentru care, după ce a aflat că polițiștii intraseră pe fir, sportivul a vorbit cu unul dintre inculpații din dosar, Bogdan Treveleanu, pe care l-a însărcinat cu înstrăinarea urgentă a mașinii, astfel încât vehiculul să nu mai figureze pe numele său.

„Faptul că inculpatul era conștient că este posibil ca bunul să provină din săvârșirea unei infracțiuni, iar el se face vinovat de fapta de tăinuire, rezidă și din modul în care acesta a acționat după ce a aflat că organele de poliție caută acel autoturism. Inculpatul, prin intermediul coinculpatului Treveleanu, a încercat să facă pierdută urma autorturismului, în sensul că Treveleanu era din nou «împuternicit» să scape de autoturismul respectiv, în sensul să-l vândă oricui și oriunde, numai să nu mai apară înmatriculat pe numele lui Mărgăritescu, Treveleanu trecând de altfel la fapte, dar nemaiapucând să finalizeze cele dorite de Munteanu, datorită întervenției organelor de poliție, Munteanu încercând astfel să ascundă autoturismul”
, se arată în motivare.

În plus, mai notează judecătorul în motivare, Munteanu și Mărgăritescu nu și-ar fi făcut niciodată griji pentru acțiunile lor privind faptele vizate, magistratul arătând că, în opinia celor doi sportivi, acestea reprezentau „fleacuri”.

„Inculpații Munteanu și Mărgăritescu au acceptat faptul că este posibil ca, mai devreme sau mai târziu, să aibă probleme cu legea penală, dar (…) au considerat că lor nu li se poate întâmpla nimic pentru astfel de «fleacuri»”, se arată în document.

La 26 aprilie, fotbaliștii Andrei Mărgăritescu și Cristi Munteanu au fost condamnați de Tribunalul București la pedepse de trei ani și, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare, iar fondatorul centrului medical Doris, Alexandru Magherescu, a primit șapte ani de închisoare cu executare.

În dosarul privind înșelăciuni cu mașini luate în leasing, Mărgăritescu a fost condamnat pentru tăinuire, Munteanu, pentru complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, iar Magherescu, pentru tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Fratele acestuia din urmă, Cosmin Magherescu, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Totodată, instanța i-a condamnat pe Adrian Mihai Radu la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, precum și pe soția acestuia, Bianca Radu, la doi ani sub supraveghere pentru fapta de tăinuire.

În același dosar au fost condamnați și David Rotundu, la șapte ani de închisoare pentru tentativă de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, Cristinel Anton Enache, la șapte ani de închisoare, Cătălin Teodor Băleanu, la cinci ani de închisoare, și Bogdan Preveleanu, la șase ani de detenție, toți pentru complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Instanța a dispus confiscarea autoturismului Audi A8, proprietatea lui Alexandru Magherescu, precum și a 15.000 de euro de la Rotundu, 8.000 de euro de la Enache, 7.000 de euro de la Băleanu și 1.000 de euro Radu Adrian.

Magistratul Tribunalului București a menținut sechestrul asigurator pus pe 8.500 de lei, sumă ridicată de la Rotundu și i-a restituit acestuia autoturismul Mercedes CL500. Totodată, instanța a dispus restituirea autoturismului Suzuki Swift lui Attila Lukacs și confiscarea a 1.500 de euro de la Radu și 200 de euro de la Manole.

Decizia în acest caz nu este definitivă, putând fi atacată cu apel de părțile din dosar.

În acest dosar, procurorii l-au acuzat pe Alexandru Magherescu, fostul proprietar al unui autoturism Audi A8 care figura ca fiind furat în actele poliției, că i-a dat mașina, în urmă cu doi ani, fostului portar dinamovist Cristi Munteanu, pentru aproximativ 10.000 de euro. Ulterior, omul de afaceri a declarat mașina furată, pentru a încasa asigurarea pe ea.

Surse judiciare spuneau atunci că, după ce a ținut o perioadă mașina Audi A8 luată de la Magherescu, Cristi Munteanu a reușit, cu complicitatea unora dintre inculpații din acest dosar, să întocmească acte „în regulă” ale mașinii. La începutul anului 2011, Munteanu i-a vândut mașina lui Andrei Mărgăritescu.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Gheorghe Dincă a părăsit închisoarea. A fost plimbat cu mașina prin Craiova
Gheorghe Dincă a părăsit închisoarea. A fost plimbat cu mașina prin Craiova
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…