„Le-am dopat!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

În 1988, antrenorul de patinaj viteză Adrian Ciobanu întocmea un raport dur, care developa sistemul de dopaj din sportul românesc. Supărat că două dintre elevele sale fuseseră descoperite pozitiv la CM de juniori de la Seul, tehnicianul acuza lipsa unui sistem științific de dopaj, favorurile făcute altor federații din România în problema „medicamentației”, dar și recunoștea că folosea anabolizante. Declarația lui a fost descoperită în arhivele CNSAS.

La 21 de ani distanță, Ciobanu admite că nota de atunci este reală. „Eram un antrenor tânăr, fără experință. Am fost trimiși pe post de cobai la Seul, pentru că în acel an urma să se desfășoare Jocurile Olimpice. Asiaticii au venit cu aparate ultramoderne și am avut astfel două sportive descoperite dopate, Mihaela Dascălu și Cerasela Hordobețiu. Pe atunci, betablocantele și diureticele care să mascheze anabolizantele nu erau pe lista interzisă, dar nu ne-a spus nimeni ne ele”, rememorează antrenorul în vârstă de 56 de ani.

„Era o mafie în care nu puteai pătrunde”

Întrebat dacă i exista în România un sistem centralizat de dopaj, Ciobanu a negat. „Dacă exista un sistem așa cum era, și încă este, în Germania nu mai erau probleme. Totul era controlat. Exista însă o mafie în care nu puteai să intri. Să nu-mi cereți nume, că nu dau. Îmi pare rău că în acel raport am amintit de câteva persoane. Le cer scuze”, mărturisește cel care încă este antrenorul lotului național de patinaj.

„Fără doping nu mai sunt rezulatate”

Ciobanu antrenează din 1978, iar prin mâna lui au trecut multe sportive. Recunoaște că unora le-a administrat anabolizante. „Întotdeauna am colaborat însă cu sportivul, știa cei dau. Nimeni nu a avut însă de suferit, nu au existat repercusiuni. De altfel, vorbim de niște medicamente care au fost inventate pentru a trata niște afecțiuni”. În anii 90, Ciobanu a antrenat în SUA, iar în 2004 a revenit în țară. „Acum mai folosiți anabolizante?”, vine întrebarea. „Nu, sunt depășite. Acum se vorbește de doping genetic, de alte metode avansate care ne depășesc. De altfel, rezultatele se văd. Suntem jos de tot cu sportul”.

„În 1988 am luat decanofort (nr – anabolizant românesc) pentru uz terapeutic. Am avut pleurezie și mi-a fost prescris în perioada de convalescență”, Mihaela Dascălu, Medaliată mondială patinaj viteză
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup