La Parlament are echipă!

La Parlament are echipă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a ajuns la Strasbourg ieri după-amiază, cu un avion privat de șapte locuri și a avut deja o zi încărcată, luându-și în primire mandatul de europarlamentar.

Patronul Stelei s-a dus direct la sediul Parlamentului European, unde a primit acreditările oficiale și cartela electronică pe care o va folosi astăzi la primul său vot ca europarlamentar, când se va alege președintele Parlamentului. Becali a pătruns apoi în sediul forului european, oarecum emoționat și cu o vizibilă schimbare de atitudine. „Gata cu caterinca, cu glumele sau miștourile, aici este o altă lume, e treabă serioasă și am venit să îmi iau rolul în serios”, a spus patronul Stelei. El și-a luat apoi în primire biroul, unde va lucra în cele zilele când la Starsbourg vor avea loc sesiunile. a explicat noul europarlamentar.
 
Seara, Gigi Becali și-a invitat propriul staff la cină. El și-a prezentat și grupul de consilieri, care îl vor ajuta pe durata mandatului său. „Uite, ce-mi mai trebuie acum, la ce oameni buni am în echipă? Am numai fete tinere, care vorbesc câte trei-patru limbi străine și au studiat la Sorbona sau mai știu eu pe unde…”, spune mândru Becali, arătând spre tinerele care îl înconjoară. „Au lucrat deja aici, la Parlament, sunt stabilite de mulți ani aici, au experiență și au dorit să facă parte din stafful meu. Unul dintre consilieri abia și-a încheiat mandatul ieri și l-am luat în echipa mea”, explică Becali. Consilerii săi spun că și-au dorit să lucreze cu Becali și este o oportunitate pentru ei să aibă acest job la PE. Din când în când, la terasa din centrul Starsbourgului, la doi pași de o impozantă catedrală, plină ochi de politicieni, ele îi arată discret pe viitorii colegi ai lui Becali. „Uitați, ăsta e de la verzi… iar doamna de la masa aceea, în roșu, e liderul socialiștilor”, îi explică ele lui Becali. Așa a arătat prima seară a patronului Stelei la noul său job de la Starsbourg. De azi dimineață, Becali intră în pâine, urmând să fie prezent la deschiderea sesiunii în plen.
 
"Cam mică încăperea, dar este dotată cu tot ce trebuie. Am înțeles că la Bruxelles voi avea un birou mai mare"
Gigi Becali despre biroul de la Strasbourg
Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele