Jose Luis Chilavert despre România: „Aveați echipă bună!”

Jose Luis Chilavert despre România:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Drumul de la centrul de presă până în sectorul rezervat
jurnaliștilor se face în maximum 10 minute, un sfert de oră. La
Soccer Stadium, cea mai mare arenă a Mondialului, e o spirală pe
care o urci până în înaltul tribunei întâi.

Înainte de Olanda – Danemarca, făceam acest drum alături de colegii
de la TVR. Scăpaserăm de emoțiile unui drum cu un șofer ciudat de
pe unul dintre Media Shuttle (autocare rezervate presei) care, după
ce a mers în reluare întinzându-ne nervii la maximum, a gonit pe
contransens. Cu toate acestea, mergeam cu un pas alert și îi
depășeam pe cei care urcau agale. „Uite-l pe Chilavert!”, spune
Marian Olaianos. Un tip masiv spre corpolent cu față veselă de urs
simpatic. Mă opresc lângă paraguayan, unul dintre cei mai cunoscuți
portari ai lumii. Golgheterul lor, de fapt. Sunt jurnalist din
România.

Vă deranjează dacă facem o poză?
Cu mare plăcere.

Până urcăm panta asta putem discuta un pic…(zâmbește
gâfâind) Dacă mai am suflu până sus…Paraguayul joacă mai târziu
(n.r. – luni seara). Dumneavoastră ați venit la un alt
meci.

Așa e. O să văd meciul nostru la televizor. Eu am venit să urmăresc
adversarul din optimi. (spune asta pe un ton glumeț. În perspectiva
unei eventuale calificări, sud-americanii vor întâlni o echipă din
grupa Olandei și a Danemarcei).

Sunteți așa sigur de calificare?
Sunt optimist de felul meu.

„Un
jucător român de acum?!Aaa, Chivu”. Răspunsul i-a fost
suflat…

Trebuie să vă întreb și despre România ceva. Ați jucat un
amical la București în 1998, vă mai amintiți?

Da. Îmi amintesc că am fost în România la un moment dat, dar nu aș
fi știut să zic când. Aveați o echipă bună odată… Acum nu prea
v-ați mai calificat la turnee finale. Păcat pentru voi.

Știți vreun jucător român?
(se gândește un pic. Colegul său îi șoptește ceva) Aaaa, Chivu. Da.
Chivu. L-am văzut în finala Ligii. Un jucător foarte bun.

Ajungem la intrarea de la masa presei și ne salutăm. Se îndreaptă
spre postul de comentator al televiziunii americane Univision,
pentru care a comentat și în urmă cu patru ani la CM din Germania.
El are ceva din condescendența vedetelor care nu sunt atât de
vedete încât să fie agasate de amatorii de fotografii, discuții,
chiar autografe. Eu sunt mulțumit că l-am întâlnit. Portarii m-au
fascinat dintotdeauna. Cei nebuni. De fapt, toți sunt așa. Cei
excentrici, cu atât mai mult. Chiar, am uitat să îl întreb de Rică
al nostru. Aș fi fost deplasat.

A
marcat 62 de goluri în meciuri oficiale

Jose Luis Chilavert are 44 de ani, a fost declarat de trei ori
portarul anului în lume și are 62 de goluri marcate în meciuri
oficiale! Opt dintre ele în partide inter-țări! Singurul portar mai
prolific decât paraguayanul e brazilianul Rogerio Ceni. Chilavert
obișnuia să execute lovituri libere – e singurul goalkeeper care a
executat o lovitură liberă la un Mondial, în 1998 -, dar și
penalty-uri. A jucat pentru argentinienii de la Velez Sarsfield cel
mai mult între 1991 și 2001. În Europa nu s-a adaptat nici când era
foarte tânăr la Zaragoza, dar nici „la bătrânețe”, când a încercat
o aventură la Strasbourg. S-a retras în 2004. La un moment dat,
autoritățile franceze l-au condamnat la șase luni de închisoare cu
suspendare pentru că a utilizat documente false de călătorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă