Jan Pavel spune că Gigi Becali a intrat în panică. „E disperat, minte și manipulează. S-a speriat, încearcă să descurajeze oamenii ca să spargă mitingul. Avem autorizație de la Primărie, totul e legal, va fi o manifestație pașnică”

Acuzațiile lui Gigi Becali, care a anunțat că mitingul de sâmbătă al steliștilor e neautorizat, iar oamenii să nu se ducă pentru că vor fi bătuți de jandarmi, sunt dezmințite de Jan Pavel, organizatorul manifestării, care spune că Primăria a dat deja aprobare.
Jan Pavel spune că Gigi Becali a intrat în panică. "E disperat, minte și manipulează. S-a speriat, încearcă să descurajeze oamenii ca să spargă mitingul. Avem autorizație de la Primărie, totul e legal, va fi o manifestație pașnică"

Acuzațiile lui Gigi Becali, care a anunțat că mitingul de sâmbătă al steliștilor e neautorizat, iar oamenii să nu se ducă pentru că vor fi bătuți de jandarmi, sunt dezmințite de Jan Pavel, organizatorul manifestării, care spune că Primăria a dat deja aprobare. Fostul lider al galeriei, care mizează pe 5-10.000 de manifestanți, spune că Gigi Becali a intrat în panică și e înspăimântat că pierde puterea. „E disperat. Minte și manipulează! Noi am primit autorizație de la Primăria Capitalei, totul este legal. Sâmbătă, între orele 14:00 și 17:00, avem autorizație perfect legală pentru miting în fața stadionului Steaua! Becali încearcă doar să descurajeze oamenii, știe că suntem mulți și hotărâți și e înspăimântat. Nu știe ce să facă pentru a-i speria pe cei care vor să participe, Cum își permite să ne compare cu minerii din 90? Nu am spus niciodată că vom sparge lacătele și nici n-am amenințat. Va fi o adunare pașnică în care dorim să ne organizăm pentru a putea înființa asociația. Minte cu nerușinare oamenii pentru că îi e frică”, spune Pavel.

Organizatorul mitingului de sâmbătă spune că Gigi Becali nu numai că minte când pretinde că s-ar pregăti acțiuni violente, dar și că îi va face plângere penală pentru că, în 2001, l-a sechestrat cu ajutorul gărzilor de corp. „Îl voi da în judecată pentru defăimare, pentru tot ce a spus despre mine, și îi voi face plângere penală pentru sechestrare. Am martori, bodyguarzi plătiți atunci de el care sunt dispuși să depună mărturie asupra felului în care au decurs lucrurile!”, spune Pavel.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro