Istoria Politehnicii Timișoara – episodul 2:** Două Cupe și sute de amintiri

Ca orice echipă studențească, boemă, Poli a produs, mai ales între anii 1950 și 1980, foarte multe surprize, însă bănățenii au plătit pentru nivelul scăzut al pragmatismului și absența constanței. Au doar două Cupe cucerite în istorie, însoțite însă de două povești remarcabile.

După un sezon în care au făcut cunoștință cu Divizia A (’48-49), „studenții” aveau să producă una dintre primele surprize în campionatul din 1950, primul disputat în sistemul rusesc, primăvară-toamnă. Portarul de atunci al timișorenilor, Petre Curcan, povestește despre sfârșitul fulminant al echipei sale: „Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, eram la un singur punct de ultimul loc. Ziarele scriau că retrogradarea e inevitabilă pentru noi. Am câștigat toate meciurile, trei în deplasare și două acasă, și am terminat campionatul pe locul trei”.

CITEȘTE AICI CUM S-A NĂ‚SCUT CEA MAI IUBITĂ‚ ECHIPĂ‚ A TIMIȘOAREI

Știința (numele purtat între 1950 și 1966) a obținut cele cinci victorii în fața unor adversari mai bine cotați: 3-2 cu Dinamo la București, 2-1 cu UTA acasă, 1-0 cu CFR Timișoara în deplasare, 2-1 cu Partizanul București acasă și 3-2 la Oradea.

Au urmat o retrogradare și o revenire imediată în primul eșalon, unde Știința s-a obișnuit cu mijlocul clasamentului, până spre sfârșitul anilor 50, când timișorenii s-au clasat din nou pe podium (două locuri trei în ’56 și ’58).

Șmecherul Ozon le-a furat titlul în ’58

Timișorenii au pierdut titlul de campioni într-un mod uluitor în 1958. Înaintea finalei Cupei României, bănățenii aveau de disputat două restanțe, una la București, cu Progresul, și una la Brașov. Știința avea cu două puncte mai puțin decât primele clasate, Petrolul și CCA, astfel că o victorie și un egal i-ar fi fost de ajuns ca să fie campioană. Primul obstacol, Progresul, avea să fie și adversarul din Cupa României zece zile mai târziu. S-a încercat o „reciprocitate”, însă marele fotbalist Titus Ozon a făcut o cacealma.

Fosta extremă dreapta a Științei din acei ani, Ilie Gârleanu, povestește: „Am luat plasă atunci. Ozon era foarte bun prieten cu Tavi Brânzei, care era și el din București. Ozon i-a spus lui Tavi: «Băi, hai să aranjăm jocul! Voi să ne bateți și să câștigați titlul, iar Cupa să ne-o dați nouă». Și am căzut la pace cu Ozon și eram foarte liniștiți. Începe meciul, în minutul 1, Ozon scapă și dă gol. Trec vreo cinci minute, Oaidă scapă pe extrema dreaptă, iar gol, 2-0. Apoi l-am auzit pe Brânzei cum îi strigă lui Ozon: «Idiotule, escrocule, te distrug!» Așa că Tavi Brânzei nu a mai jucat stopper, ci a alergat tot meciul după Ozon să-l plesnească. A mai dat un gol Smărăndescu, 3-0, și după pauză ne-am fost prăbușit, ne-au mai dat patru și am pierdut titlul la golaveraj”. Știința a pierdut, așadar, cu un incredibil 0-7. Și-a stricat și golaverajul, astfel că a terminat pe locul trei, chiar dacă a învins apoi cu 1-0 la Brașov și a încheiat la egalitate de puncte cu Petrolul și CCA.

Timișorenii s-au răzbunat însă pe Progresul în finala Cupei. Cădariu a înscris unicul gol al meciului, care a adus primul trofeu în vitrina „studenților” din Banat. Nu foarte mulți timișoreni au auzit de antrenorul care a adus prima Cupă la Timișoara, Dincă Schileru. „Dincă Schileru știa să își apropie jucătorii. A perfecționat stilul de joc al lui Eugen Mladin, antrenorul dinaintea lui. Nu a vrut să schimbe sistemul, ci l-a perfecționat”, spune Ilie Gârleanu.

„Experimentul Ripensia” – eșuat

Inconstanța și-a spus însă din nou cuvântul, iar Știința a retrogradat la un an după ce a câștigat Cupa. A revenit din nou în prima ligă după un singur sezon în „B” și a mai prins un loc pe podium (’62-’63), urmat însă de o nouă retrogradare. S-a repetat clasica revenire în elită, timișorenii neavând adversari notabili în liga a doua, însă anii 60 s-au dovedit a fi foarte săraci în performanțe pentru clubul alb-violet. „Studenții” au picat din nou, în 1967, și au stat șase ani în Divizia B!

„S-au schimbat foarte mulți antrenori, pe fondul nervozității conducerii clubului. Echipa trecuse în acei ani în grija Primăriei. Era un gol valoric și la nivelul lotului de jucători. În 1969 s-a încercat un fel de fuziune între Poli și CFR. Cei mai buni jucători de la CFR au fost aduși la Poli, iar echipa s-a numit Ripensia. A ținut însă puțin. Ripensia a redevenit Poli în retur. CFR Timișoara, care a rămas cu jucătorii mai slab cotați, a produs marea surpriză și a promovat ea în Divizia A”, povestește Jackie Ionescu, cel care avea să devină antrenor la Poli în 1972 și să promoveze cu echipa alb-violetă din primul an. În penultima etapă din acel sezon (1972-1973), Poli obținea promovarea, după o victorie la Timișoara cu FC Bihor. La acel meci au asistat peste 50.000 de spectatori. „A fost pentru prima dată când s-a umplut stadionul, la zece ani de la construirea lui”, spune Jackie Ionescu.

Ritualul „Gara – Rectorat” al celor două Cupe

După revenirea în elită, Poli s-a zbătut doi ani în subsolul clasamentului, însă în 1978 a fost din nou aproape de a deveni campioană. A încheiat sezonul pe locul trei, la trei puncte în urma Stelei și Argeșului. Timișorenii aveau să mai aștepte doi ani până la cucerirea unui nou trofeu: Cupa României, în 1980.

Iată cum își amintește finala antrenorul de atunci al lui Poli, Jackie Ionescu: „Sigur că eram considerați victime. Steaua avea o echipă foarte bună. Tudorel Stoica a marcat un gol din ofside, lucru care mi s-a confirmat după ce am văzut înregistrarea. Apoi, Marcel Răducanu l-a pocnit pe Manea, nu știu nici acum din ce motiv, la o fază în care mingea se afla în altă parte. Noroc că arbitrul a văzut și l-a eliminat pe Răducanu. Am avut apoi un gol anulat al lui Nedelcu, dar până la urmă a egalat Vișan și a fost 1-1 la pauză. În a doua repriză, chiar dacă aveam om în plus, ei ne-au dominat. Am intrat în prelungiri și, la un corner, i-am zis lui Dembrovschi să bată el, chiar dacă nu el bătea de obicei cornere. Din acea fază a venit golul de 2-1 al lui Păltinișanu”.

Cele două Cupe ale României, singurele trofee cu care echipa „studențească” se mândrește, au fost sărbătorite în același fel în Timișoara, la 22 de ani distanță. „În 1980 ne-am întors de la București cu trenul, exact cum făcuse și echipa din ’58. La gară am fost așteptați de mii de oameni și am mers cu alai până la Rectorat. S-a sărbătorit exact ca în urma cuceririi primei Cupe”, povestește Jackie Ionescu.

Păltinișanu, fundașul golgheter

Omul care dă numele stadionului din Timișoara, Dan Păltinișanu (foto), era fundaș central, însă este autorul unora dintre cele mai importante goluri din istoria clubului alb-violet. Totul a început în 1980, în semifinala de Cupă, cu Rapid. „Era minutul 89 și ne conduceau cu 1-0. Atunci am riscat și l-am pus pe Păltinișanu să joace atacant. A dat gol cu capul în ultimele secunde și apoi am câștigat la penalty-uri”, își amintește Jackie Ionescu. Păltinișanu a înscris din nou în finala cu Steaua, în prelungiri, după un corner, dar nu s-a oprit aici. Avea să marcheze și în cupele europene, cu Celtic și West Ham. Despre aceste jocuri puteți citi detalii în episoul următor.

Cicliștii i-au încurcat în finala Cupei cu Jiul

Poli a cucerit două Cupe ale României, însă a și pierdut șase finale disputate în această competiție. Prima înfrângere din ultimul act a fost cea din 1974 (2-4 cu Jiul, la București). „În același timp cu finala se disputa și turul României la ciclism, iar ultimul tur al cicliștilor a avut loc pe stadion, în timp ce noi jucam. Una dintre scuzele înfrângerii a fost că fundașul nostru dreapta, Mioc, s-a uitat să vadă cine câștigă la ciclism și astfel a trecut Mulțescu pe lângă el și a dat primul gol”, a spus antrenorul lui Poli de atunci, Jackie Ionescu.

Rivalitatea cea mai mare era cu UTA. Ei aveau echipă de primele locuri, câștigau campionate, dar era un adevărat derby, îi mai băteam și noi
Ilie Gârleanu, fostă extremă Poli Timișoara

Eram dușmanii numărul unu ai lui Dinamo și Steaua. I-am bătut și la noi, și la ei acasă
Petre Curcan, fost portar Poli Timișoara

LOCURILE OCUPATE DE POLI ÎNTRE 1950 și 1980

Sezon eșalon loc
1950 Divizia A 3
1951 Divizia A 12
1952 Divizia B 1
1953 Divizia A 6
1954 Divizia A 6
1955 Divizia A 4
1956 Divizia A 3
1957-58 Divizia A 3
1958-59 Divizia A 12
1959-60 Divizia B 1
1960-61 Divizia A 10
1961-62 Divizia A 8
1962-63 Divizia A 3
1963-64 Divizia A 13
1964-65 Divizia B 1
1965-66 Divizia A 11
1966-67 Divizia A 14
1967-68 Divizia B 6
1968-69 Divizia B 6
1969-70 Divizia B 4
1970-71 Divizia B 2
1971-72 Divizia B 3
1972-73 Divizia B 1
1973-74 Divizia A 13
1974-75 Divizia A 11
1975-76 Divizia A 5
1976-77 Divizia A 6
1977-78 Divizia A 3
1978-79 Divizia A 11
1979-80 Divizia A 10