INTERVIU VIDEO | „Fetele nu se apucă de fotbal pentru bani”. A visat să ajungă ca Nadia, dar acum e cea mai bună fotbalistă din România. Povestea nefardată a Ioanei Bortan

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interviu de EMMA BÂRSAN

Imagine: ROMICĂ‚ CROITORU

ProSport a stat de vorbă la Mogoșoaia cu Ioana Bortan, declarată cea mai bună jucătoare a anului 2016 din România la Gala AFAN. Sportiva din Sighișoara a povestit despre cum a transformat fotbalul din hobby într-o meserie, de ce s-a apucat de acest sport și ce înseamnă să fii fotbalistă profesionistă într-o țară precum România. Jucătoarea în vârstă de 28 de ani evoluează pe postul de mijlocaș la clubul Olimpia Cluj și este cel de-al doilea căpitan al echipei naționale după Florentina Olar.

Ioana, ce înseamnă pentru tine echipa națională de fotbal feminin? Cum ai descrie tot ceea ce trăiești aici?
Pentru asta m-am apucat de fotbal! Am mai practicat două sporturi în copilărie – gimnastică și atletism -, iar când m-am îndreptat spre fotbal, când am luat această decizie, îi spusesem mamei mele că vreau la echipa națională, nicidecum nu îmi doream ceva cu echipa de club, voiam direct la echipa națională. Acesta a fost scopul meu și este un sentiment unic, pe care nu pot să îl descriu în cuvinte.

La începutul anului cantonament în Spania, acum turneu de pregătire în Turcia. La ce să ne așteptăm de la echipa națională anul acesta?
Cu siguranță ne dorim o calificare la un turneu final. În aprilie urmează tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial. Sigur, nu o să fie ușor pentru că se califică primele echipe și o singură echipă de pe locul 2. Dar pentru asta ne-am apucat de fotbal și ne dorim performanțe.

Vă așteaptă câteva meciuri antrenante, cu Polonia, Turcia. Care e atmosfera din cadrul echipei, în ce fază a pregătirii crezi că sunteți?
Ne pregătim intens pentru asta, am mai avut un cantonament de pregătire la începutul anului în Spania, unde am jucat tot așa, cu două echipe, dintre care una care participă la turneul final de anul acesta. Sunt foarte benefice pentru noi meciurile amicale și da, cu siguranță o să ne ajute și meciurile din Turcia.

Cum vă încurajați înainte de un meci? Cine are un discurs mai motivațional?
Acum am ajuns la un nivel în care fiecare știe să se motiveze personal și uneori e mai multă nevoie de a te automotiva, decât de motivația celorlalți din jurul tău. Suntem câteva  care, să spun așa, suntem liderii echipei și încercăm să ne mobilizăm înaintea unor meciuri.

În momentul în care am adus în discuție meciul cu Portugalia, Ioana și-a reamintit de probabil cea mai dureroasă înfrângere a carierei sale până în acest moment. „Da, acesta este sportul, din păcate unele câștigă, altele pierd. Nu a fost norocul nostru, nu a fost momentul. Nu a fost ușor, dar am reușit să trecem peste asta, practic e obligatoriu, asta e viața de sportiv.”

Ioana a fost diplomată când am întrebat-o dacă este fotbalul feminin un sport bine plătit în România, ținând cont de faptul că în fotbalul masculin sunt foarte multe cluburi în insolvență sau au dispărut. „Aș spune «pas» la întrebarea asta. Nu pot să spun dacă este bine plătit sau nu, nici nu pot să fac o comparație între fotbalul feminin și fotbalul masculin, însă cred că fetele nu se apucă de fotbal pentru bani.”

Cum te simți când ești declarată cea mai bună fotbalistă a anului 2016? Încununează această distincție toată munca depusă?
Cu siguranța da, încununează munca mea de atâția ani. A fost ceva special și pentru mine, a fost o surpriză, nu sunt o jucătoare foarte tehnică sau o jucătoare care să iasă în evidență, însă da, mi-a răsplătit sacrificiile făcute de-a lungul acestor ani și munca mea din teren, practic.

Te-ai îndrăgostit de fotbal, dar știu că în trecut ai făcut performanțe și la gimnastică și atletism. De ce ai ales fotbalul și nu ai continuat cu una dintre celelalte două disciline?
Din păcate, la gimnastică, din cauza condițiilor financiare, s-a desființat clubul unde activam, pe urmă a trebuit să aleg altceva deoarece eram la un liceu sportiv și am ales atletism, deși nu a fost o dorință a mea și nu mi-a plăcut atletismul deloc. La 18 ani, când am decis să plec la Cluj din Sighișoara, mi-am dorit o pauză și am luat aceea pauză. Fotbalul a fost ca un hobby, nu a fost ceva sigur, să fie un obiectiv pentru mine, ca după ce termin cu atletismul să mă apuc de fotbal. Nu, a fost ca un hobby pentru mine și de acolo s-a dezvoltat, pentru că sunt foarte puternică și foarte deteminată în ceea ce fac și nu las niciodată lucrurile făcute  pe jumătate.

Pe final de discuție, ProSport a dorit să afle de la Ioana care ar fi echipele pe care ar vrea ca naționala României să le evite la tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial din 2019. „Fotbalul feminin a crescut foarte mult în ultimul timp și cred că toate echipele au reușit să ajungă la un nivel înalt. Nu mai văd echipe slabe și bune, deci nu aș putea să spun ce aș vrea să evit și ce nu aș vrea să evit. Cu siguranță aș vrea să evit Germania, Anglia, dar toate echipele sunt bune”.

Naționala feminină  va disputa trei partide în turneul amical din Alanya

Formația antrenată de Mirel Albon a plecat  luni, 27 februarie spre Turcia, unde participă la turneul amical Gold City Cup, care se desfășoară în perioada 27 februarie – 8 martie în Alanya.
În cadrul turneului amical, echipa națională de fotbal feminin a României va disputa trei partide.
1 martie
România – Turcia, ora 16:30 (ora României)
3 martie
România – Kosovo, ora 15:00 (ora României)
5 martie
România – Polonia, ora 16:30 (ora României).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen