Instanța rupe tăcerea! ** Motivele arestării lui Becali!

Instanța rupe tăcerea! ** Motivele arestării lui Becali!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organele judiciare sunt singurele abilitate să efectueze cercetări pentru aflarea adevărului, iar neacceptarea acestui principiu ar însemna pentru toți cetățenii că au posibilitatea de a-și face singuri dreptate, prin sancționarea unei fapte ilicite prin comiterea unei alte fapte ilicite, spune Js1.

Apropiați și susținători ai lui Gigi Becali au acționat la îndemnul și sub comanda acestuia într-o manieră care sfidează regulie de drept, inculpatul fiind o persoană publică, recunoscută în unele medii ca un formator de opinie, multe din conduitele acestuia fiind exemplu de urmat pentru alți cetățeni – cum ar fi apropierea sa de Biserică, aspect pus în evidență în multe ocazii în sens pozitiv -, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei sectorului 1 (Js1), prin care Gigi Becali și alte patru persoane au fost arestate.

Astfel, spune instanța, Becali "poate mai mult ca ceilalți inculpați era dator să se manifeste într-o conduită care să nu contravină regulilor de conviețuire socială".

Instanța apreciază că nu este de conceput într-o societatea democratică cu reguli de conduită și conviețuire clară, chiar dacă s-ar proba în mod cert că victimele – Tinel Nicolae, Constantin Stan și Ștefan Mărgean – sunt autorii furtului autoturismului lui Gigi Becali, să se recurgă la "proceduri judiciare paralele" care nu au nicio legătură cu ordinea și statul de drept, ci intră în sfera ilicitului penal.

Instanța – care și-a motivat sâmbătă decizia de arestare de vineri a lui Becali – consemnează faptul că cele trei victime sunt apropiați ai lui Alexandru Ilie, cunoscut în lumea interlopă drept Sandu Geamănu.

Acest dosar, s-a constituit după ce, în 27 ianuarie, ora 00.35, un șofer de taxi a anunțat serviciul de urgență 112 în legătură cu faptul că în zona străzilor Titulescu și Dr. Felix, din sectorul 1 al Capitalei, are loc o urmărire de mașini, "s-a tras cu pistoalele, o persoană a început să fugă, iar o alta a fost băgată în portbagaj". Martorul relatează că în continuare s-au tras 5-6 focuri de armă, iar o mașină s-a lovit de un stâlp. Persoanele care au tras cu armele au fugit cu o mașină neagră, taximetristul precizând că cele două autoturisme se urmăreau de mai mult timp, "dinspre Ștefan cel Mare". "Și aia cu BMW X5 – s-a dat jos, a tras…, l-a bătut, a tras în el cu pistolul, l-a luat și l-a băgat în bortbagaj pe unul. Unul a reușit să fugă", spune martorul.

Cei care s-au dat jos din BMW X5 erau "doi indivizi înalți, solizi, sportivi, tunși scut", a relat ulterior în fața anchetatorilor taximetristul.

Un alt martor la agresiune spune că, după ce a auzit o bubuitură, a ieșit în curtea firmei și a văzut cum doi indivizi în băteau pe un altul, lângă o scară de bloc, apoi l-au băgat în portbagajul unui autoturism, plecând în trombă. Martorul spune că s-au auzit focuri de armă. Mai mult, acest martor le-a cerut agresorilor să nu îl mai lovească pe bărbat că-l va omorî.

Bărbatul, aruncat în portbagaj, nu mai putea opune rezistență, fiind târâtă până la maașină.

La scurt timp, polițiștii alertați de agresiune au găsit mai multe pete de sânge și câteva tuburi de cartuș.

Un alt treilea martor, locatar în zonă, a relatat anchetatorilor că a auzit un zgomot puternic, ca de accident de mașină, iar când a ieșit pe balcon a văzut o mașină plecând în trombă, dar și petele de sânge.

Pe de altă parte, un bărbat care-și plimba câinii a spus anchetatorilor că a văzut un Mercede argintiu lovit de un stâlp, iar apoi a auzit împușcături, care veneau dispre un BMW X5 de culoare neagră. Martorul apoi a văzut doi indivizi care îl țineau de brațe pe un al treilea, care a fost băgat în portbagaj, fără să riposteze.

Un paznic, martor și el la bătaie, i-a descris pe agresori ca fiind niște persoane înalte, solide, tunse scurt.

Polițiștii au cercetat autoturismul Mercedes, care avea numărul de înmatriculare B-21-PSF, constatând deschiderea air-bag-urilor la șofer, cheile în contact, găsind mai multe obiecte printre care și o bâtă de baseball. La 6-7 metri de autoturism au fost găsite patru cartușe de calibrul 10X22 T și au prelevat probe de culoare brun roșcat (sânge). Mașina a fost dusă în parcarea Secției a 4 Poliție.

La dosar au fost atașate înregistrările sistemului de supraveghere video ale Primăriei sectorului 1 conținând imagini video din 27 ianuarie, între orele 00.25-1.00, la intersecția străzilor Nicolae Titulescu cu Dr. Felix, precum și cele ale Primăriei Capitalei cu imagini de la intersecția Calea Dorobanți-Bulevardul Iancu de Hunedoara, între 00.25-00.33.

Înregistrările au fost expertizate, pentru "elevarea de detalii cu privire la evenimentele surprinse". Experții arată în raportul lor că a avut loc un prim eveniment rutier la intersecția Calea Dorobanți cu B-dul Iancu de Hunedoara, respectiv o coliziune între un Mercedes și un autoturism de teren, în care au fost implicate patru persoane "ca autori" și două victime.

La al doilea eveniment rutier, petrecut un minut mai târziu, se arată că au participat trei atacatori și două victime. Experții spun că este un autoturism de culoare deschisă, probabil Mercedes, iar pentru mașina de teremn nu spun ce marcă e. Din înregistrări reiese faptul că victimele au fost urmărite și supuse la violențe fizice de către două grupuri de agesori formate din patru, respectiv trei persoane, aflate în două mașini de teren diferite.

Ulterior accestor accidente, în 23 februarie, un martor cu identitate protejată declară anchetatorilor că în autoturismul Mercedes Benz în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, se aflau Tinel Niculae, Ștefan Mărgean, Constantin David Stan și Adrian Stănilă, care urmau să se întâlnească în zona Ștefan cel Mare cu niște persoane. În această zonă, Mercedesul a fost lovit din lateral stânga de un Jeep Toyota Land Cruiser de culoare neagră. În urma impactului, mașina s-a oprit, iar din mașină au fugit Stan și cu Mărgean, care au început să fie urmăriți de niște bărbați care au coborât din Jeepul Toyota, dar și dintr-un BMW X5. Stan și Mărgean au fost prinși, bătuți și puși în mașini, apoi duși în Pipera.

În Jeepul Toyota se aflau patru persoane, printre care și Cătălin Zmărăndescu, cunoscut apropiat al lui Gigi Becali.

În fața procurorului, Cătălin Zmărăndescu a relatat faptul că în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, Gigi Becali l-a sunat și i-a spus că i-a fost furat Mercedesul, cerându-i să se însoțească cu niște persoane, care urmau să se întâlnească cu cei care sustrăseseră autoturismul. Zmărăndescu a plecat cu Jeepul Toyota, în care se afla și Nicolae Dumitrașcu.

Martorul sub acoperire, cu identitatea protejată, Marian Popescu, susține că după ce a fost lovit Mercedesul, din care au fugit Stan și Mărgean, autoturismul și-a continuat cursa, șofer fiind Adrian Stănilă. Singurul pasager rămas a fost Tinel Nicolae.

Mercedesul a fost urmărit de BMW X5 până la intersecția Titulescu cu Dr. Felix, unde Mercedesul a intrat într-un stâlp din cauza vitezei. Adrian Stănilă a reușit să fugă, însă Tinel Nicolae a fost împușcat în piciorul drept cu o bilă de cauciuc, apoi băgat în portbagajul BMW-ului.

Tinel Nicolae spune că cel care l-a lovit este Ștefan Dediu, tot acesta fiind și cel care l-a împușcat și l-a obligat să urce în portbagaj.

Astfel, victimele Tinel Niculae, Constantin Stan și Ștefan Mărgean au fost duse la barul din Pipera, unde se afla Gigi Becali, așa aflând că au fost sechestrate la comanda acestuia.

Zmărăndescu i-a tăiat cu un cuțit pantalonii lui Tinel Nicolae în zona unde fusese împușcat și a vrut să-i scoată glonțul, însă victima a spus că o va face singur la baie, unde a fost asistat de Dumitru Beciu, zis Mitică Machedonul.

Toți cei trei sechestrați au declarat anchetatorilor că Gigi Becali le-a întrebat insistent unde se află mașina care i-a fost furată, apoi cerându-le să dea declarații prin care să recunoască furtul autoturismului, pentru a nu merge la poliție să reclame faptul că au fost răpiți. Victimele au susținut că Becali era ascultat de toți, doar el vorbea, sugerând supunerea gărzilor față de finanțatorul echipei Steaua.

"Precizez că pentru a mă asigura că nu se apucă cei trei să reclame ceva împotriva mea, i-am pus să dea câte o declarație în care au recunoscut că sunt autorii furtului mașinii", a susținut Becali în fața judecătorului, care consemnează declarația în motivarea deciziei sale.

După ce au dat declarațiile, cei trei sechestrați au fost eliberați și duși cu un taxi în zona Aviatorilor.

În timp ce erau în bar, iubita lui Ștefan Mărgean l-a sunat de mai multe ori, în final Becali a răspuns și i-a spus că acesta îi furase mașina.

Ștefan Mărgean a declarat anchetatorilor că a fost agresat de Cătălin Zmărăndescu și Nicolae Dumitrașcu, în drumul spre bar. El a mai spus că a fost urmărit de două persoane înarmate, fapt confirmat și de Constantin Stan, care îl indică printre urmăritori pe Ștefan Dediu.

Instanța arată în motivarea deciziei sale de arestare a lui Becali și a celorlalte patru persoane că cei trei care au fost sechestrați nu au reclamat Poliției răpirea lor până la data de 20 februarie, deoarece "le-a fost solicitat astfel de către Alexandru Ilie", așa cum rezultă din referirile făcute de acesta în convorbirile cu fratele său, Petre Ilie.

De altfel, instanța spune că ar exista unele indicii că Petre Ilie ar fi intenționat să solicite "anumite avantaje materiale" de la Gigi Becali, în schimbul tăcerii celor trrei, însă nu există date concludente în acest sens.

În cadrul unei convorbiri din seara de 27 ianuarie dintre Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, și fratele său, Petre Ilie (încarcerat în Belgia) aceștia fac referire la "niște copii", care au văzut o mașină cu motorul pornit și au sustras-o, autoturismul fiind a lui Gigi Becali. Acesta i-a trimis pe Nicolae Dumitrașcu și pe Cătălin Zmărăndescu să o caute. Cei doi frați Ilie vorbesc despre suma de 10.000 de euro drept răsplată pentru intervenția celor doi trimiși ai lui Becali.

Tot într-o convorbire, Sandu Geamănu îi relatează lui Petrei Ilie o discuție cu Tinel Nicolae care i-ar fi spus: "Dacă aș ști că mă duc la pușărie, aș face și eu câțiva ani, bătaia și umilința pe care am luat-o de la Becali în curte, mi-am lăsat sângele acolo… La expertiză se poate costatat că-i sângele meu, că am fost privat de libertate. Am și eu demnitatea mea de bărbat, nu pot să mă transfiorm din bărbat în femeie".

Ilie Petre este cel care îi spune lui Sandu Geamănu să-și sfătuiască pe băieți să meargă la IML să-și scoată certificate medicale, cât rănile sunt deschise, însă să nu spună medicului cine i-a lovit sau sechestrat. Același Petre Ilie îi transmite lui Alexandru Ilie ca băieții să nu spună nici la «gardă» nimic.

Imagini descărcate din memoria telefonului lui Alexandru Ilie confirmă rănile suferite de cei trei care au fost sechestrați la comanda lui Gigi Becali, victimele fiind fotografiate imediat după ce au fost eliberate.

În legătură cu inregistrarea privind reunirea din barul Pipera – depusă la instanță, de către apărători lui Gigi Becali, în seara în care s-a cerut arestarea acestuia -, instanța arată că este una de 18 secunde, datată 25 ianuarie și nu 26 spre 27 ianuarie, când a avut loc agresiunea.

"Chiar dacă acceptăm faptul că ar fi greșită această dată și imaginile prezintă momentul prezenței părților vătămate în barul din Pipera numărul 55 (sediul PNG), pe de-o parte momentul este prea scurt pentru a aprecia că acolo nu a avut loc decât o întâlnire amicală, fiind greu de presupus că așa s-ar fi desfășurat evenimentele față de modalitatea în care părțile vătămate au ajuns la acea locație (…); pe de altă parte, se observă la un moment dat cum partea vătămată Tinel Nicolae întoarce privirea la persoana care filmează, probabil cu un telefon mobil. Este o privire speriată, însoțită de o ușoară grimasă, iar dacă privim spre piciorul acesteia observăm că are pantalonul tăiat, de undeva de deasupra genunchiului căzând un șervețel sau un tampon – nu se distinge bine – probabil aplicat pe rana suferită ca urmare a împușcăturii", consemnează instanța.

"În urma analizării și coroborării tuturor acestor probe administrate, instanța reținte că situația de fapt se presupune a fi următoarea: părțile vătămate Stan Constantin David, Mărgean Ștefan și Nicolae Tinel sunt probabil persoanele care au sustras autoturismul marca Mercedes aparținând inculpatului Gigi Becali, în data de 25 ianuarie 2009", consemnează instanța.

Cele trei părți vătămate sunt apropiate lui Alexandru Ilie, persoană care "exercită o anumită autoritate asupra acestora", mai arată instanța.

Totodată, judecătorul consemnează faptul că în loc să înștiințeze organele de poliție cu privire la sustragerea autoturismului, Gigi Becali a apelat la Nicușor Dumitrașcu pentru ca acesta să facă propriile investigații pentru a afla cine sunt autorii. În urma telefonării unor persoane, Nicușor Dumitrașcu află de la Daniel Irimia, zis Dan Piticu, care ar fi hoții, indicându-i pe cei trei, dar și pe Adrian Stănilă (șoferul Mercedesului, cel care a reușit să fugă în noaptea agresiunii-n.r.).

Astfel, în seara de 26 ianuarie, Becali își trimite gărzile cu două autoturisme – Jeepul Toyota și un BMW X5 – să se întâlnească cu Daniel Irimia, care urma să-i conducă la făptași. Astfel, a urmat reținerea celor trei presupuși hoți, agresarea lor, ducerea la barul din Pipera unde au fost obligați să dea acele declarații prin care recunosc că ar fi furat mașina lui Becali. "Declarațiile olografe este un aspect care se poate circumscrie noțiunii de «orice alt avantaj» la care face referire articolul 189, alineatele 1 și 2 Cod penal", consemnează instanța .

Totodată, instanța subliniază faptul că inculpații – aporpiați sau subordonați ai lui Gigi Becali – au acționat la îndemnul și sub comanda finanțatorului echipei Steaua, într-o manieră care sfidează rtegulile de drept: urmăriri cu mașinile nioaptea în oraș, uzul de armă în loc public, existând posibilitatea rănirii și altor persoane, pentru găsirea și pedepsirea autorilor furtului autoturismului. Instanța nu le poate acorda circustanțe în sensul că s-ar fi substiuit organelor de poliție, deoarece realitatea vremii în care trăim presupune ca un principiu fundamental faptul că organele judiciare sunt singurele abilitate să efectueze cercetări pentru aflarea adevărului, găsirea pesoanelor vinovate și tragerea la răspundere penală a acestora.

Instanța mai justifică caracterul excepțional al arestării prin aceea că, cu toate criticile ce sunt aduse uneori organelor judiciare, justificat sau nu, în situația reținerii unei infracțiuni de violență de o asemenea gravitate, reacția autorităților judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal societății civile, în sensul că astfel de manifestări nu pot fi lăsate nesancționate.

Astfel, instanța consideră că prin sfera de pericol social concret pentru ordinea publică se poate înțelege și necesitatea față de împrejurările grave în care faptele au avut loc și că se impune scoaterea inculpaților din mediul în care aceștia trăiesc și muncesc și plasarea lor într-un regim de privare de libertate, pentru a nu fi împiedicată buna desfășurare a procesului penal.

Js1 mai spune că mediatizarea excesivă a cazului nu face deâct să întârească cele arătate, cu amendamentul că judecata se desfășoară în sala de judecată, în baza probelor administrate în mod legal și nu pe baza unor luări de poziții, pro sau contra, în favoarea sau în defavoarea unora dintre părți, deoarece se crează o presiune la adresa organelor judiciare, care trebuie să-și îndeplinească obligațiile cu profesionalism și imparțialitate.

Omul de afaceri Gigi Becali a fost arestat, vineri dimineață, pentru 29 de zile, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens.

Alături de Becali au mai fost arestați Cătălin Zmărăndescu, Ștefan Dediu, Nicolae Dumitrașcu și Dumitru Beciu. Instanța a dispus ca toți cei cinci să stea în arest 29 de zile.

În cazul lui Marius Petrinel Geavela, instanța a decis să nu ia măsura arestării preventive, interzicându-i însă acestuia să părăsească țara.

Avocații celor arestați au declarat pe loc recurs, care se va judeca la Tribunalul Capitalei.

sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×