Între 1909 și 1940, cel puțin patru titluri naționale au fost câștigate prin manevre de culise. De fiecare dată, rezultatele de pe teren au fost ignorate sau anulate, pentru a câștiga „cine trebuie”.
Titluri însușite pe fals, lupte dure pentru putere, campioane făcute în birouri și blaturi fără număr, aceasta este fața nevăzută – și, până acum, neștiută publicului larg – a fotbalului românesc de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
ProSport vă vorbește, în cele ce urmează, de lucruri care n-au parfum de epocă și nici romantism, dar care, chiar dacă au fost omise voit decenii la rând, fac parte din trecutul fotbalului nostru. Nu sunt frumoase, nu au făcut obiectul unor cărți de succes, contrazic imaginea general idilică fabricată a acelor ani, însă perfect adevărate, parte integrantă a trecutului nostru.
Primul trofeu în Vechiul Regat: fals în acte
Martorii oculari și jucătorii susțineau că, în 1909, primul titlu a fost câștigat de Colentina. În mod misterios, federația a desemnat drept campioană Olympia!
Însăși competiția de start a fotbalului românesc este învăluită în mister, campioana trecută în statisticile recunoscute de FRF și LPF fiind în realitate, după toate probabilitățile, alta decât cea oficială! Anuarele și retrospectivele menționează că primul titlu a fost câștigat în România, în 1909, de Olympia București, club fondat de nemți, formal, în 1908. Nu se știu toate rezultatele La competiție – în fapt, mai degrabă o Cupă – au participat doar trei echipe. Pe lângă Olympia au mai jucat Colentina București (echipa muncitorilor englezi de la fabrica de bumbac din Capitală) și United Ploiești (gruparea muncitorilor străini, în special englezi, olandezi și scoțieni, de la rafinăria Teleajen).
Lucrurile sunt neclare. Se cunosc rezultatele la doar două dintre cele trei meciuri: Olympia – Colentina 2-1 (2-0) și Colentina – United Ploiești 2-0 (2-0).
Jocul United – Olympia nu e menționat nicăieri, iar presa vremii omite să scrie cine a câștigat Cupa. Cert este că doi dintre protagoniștii acelor evenimente, Lazăr Breyer (fotbalist la Olympia) și George Costescu (fondator al Federației Societăților Sportive din România, în 1912), au declarat ulterior că întrecerea a fost câștigată de Colentina!
Cu toate acestea, în mod inexplicabil, învingătoarea întrecerii a fost consemnată în acte, ulterior, Olympia! Virgil Economu (personaj important în fotbalul românesc interbelic) a consfințit această ierarhie falsă în 1935, când în lucrarea „Football – studiu documentar și critic” a trecut Olympia drept campioană a sezonului 1909-1910.
Cum a șterpelit Venus titlul în 1921
Pe teren, finala sezonului 1920-1921 a fost câștigată de FC Tricolor. Federația a ignorat rezultatul, desemnându-i campioni tocmai pe învinși!
Povestea din 1909 se repetă, într-un mod și mai bizar, în 1921. De data aceasta s-a mers până acolo încât s-a ignorant fără jenă chiar rezultatul de pe teren! Dacă în privința meciurilor din 1909 mai există încă o urmă de îndoială provenită din faptul că nu se știe rezultatul tuturor meciurilor, în 1921 s-a trecut peste ierarhia stabilită pe gazon pentru a fi scos campion „cine trebuie”. Venus, echipa boierimii din București, înființată în 1915 de Mitty Niculescu, a pierdut mai clar decât arată scorul, 2-3, finala cu FC Tricolor, disputată pe 12 mai 1921. Cu toate acestea, campioană a fost desemnată Venus!
„Învingătorii” pierduseră, de fapt, cu 2-3 „Învinșii” învingători au dominat clar jocul, au avut 3-0, „negrii din Dealul Spirii” (așa cum erau porecliți venusiștii) reducând din diferență abia spre final. Campionatul României din acel an, desfășurat sub titulatura „Cupa Jean Niculescu și Maior Aviator Zorileanu”, a cuprins opt echipe împărțite în două grupe. FC Tricolor, Venus și Sportul Studențesc au participat cu câte două formații (câte una în fiecare grupă). Se mai adăugau FC Colțea (Grupa A) și FC Excelsior (Grupa B).
Nu s-au disputat toate partidele (în Grupa A, câștigată de Venus I, s-a jucat doar turul, iar în Grupa B, câștigată de Tricolor II, s-au jucat și două partide din retur). Finala s-a disputat, așadar, între Venus I și Tricolor II, victoria revenindu-le, fără dubii, jucătorilor din cea de-a doua echipă. În ciuda rezultatului, federația a proclamat-o campioană pe Venus! Nu s-au îndreptat erorile nici astăzi Cazurile din 1909 și 1921 arată că, atunci și acum, fotbalul românesc a adaptat perfect ideea din „O scrisoare pierdută”, a lui Caragiale: „Pe teren câștigă cine e mai bun, iar la catastif e trecut cine trebuie”. Remarcabil este că nici măcar acum, după atâtea zeci de ani și în pofida tuturor mărturiilor și documentelor, FRF nu s-a obosit să repare aceste nedreptăți.
„S’au traficat matchuri importante”
Ca și după Revoluția din 1989, principalul inamic al blatiștilor din fotbalul românesc a fost, și în perioada interbelică, tot presa.
Ziariștii ajunseseră la saturație din cauza valurilor de meciuri măsluite. Flagelul atinsese echipe din toate zonele. Un articol din Gazeta sporturilor apărut marți, 27 mai 1930, și descoperit în arhivă de autorii lucrării „Istoria fotbalului românesc” se intitula: „În fotbalul românesc se aranjează matchuri”. Textul, foarte dur, creiona corupția generalizată din campionat: „La Timișoara s’a trecut la rebut Chinezul pentru că așa cerea interesul celor certați cu morala. La Craiova și Constanța s’au înscris scoruri de comandă, iar la București avem indicii sigure că s’au traficat cu cea mai nerușinată lipsă de simț matchuri importante de campionat”.
În zona Bucureștiului, Sportul Studențesc era implicată cel mai adesea în scandaluri, dar nici Juventus și Venus nu ezitau să apeleze la manevre. Pe 5 iunie 1930, Gazeta sporturilor (citată în aceeași lucrare, „Istoria fotbalului românesc”, apărută sub egida FRF) releva: „Reporterii Gazetei, pentru a le ușura sarcina (n.r. – anchetatorilor), precizăm că vinovații sunt doi: portarul echipei, Lăpușneanu, care a primit o sumă de bani pentru a încasa trei goaluri, și faimosul Titel Ursache, regizorul lui 7-0”. Era vorba de meciul Sportul – Turda 0-7.
Chinezul, Regina aranjamentelor
Fără dubii, cel mai puternic jucător de culise al perioadei 1920-1930 a fost, în fotbalul nostru, celebra echipă Chinezul Timișoara. Folosindu-se de slăbiciunile regulamentului (încă neclar la acea vreme) și de relații, conducătorii acestei formații au reușit să câștige la masa verde două dintre cele șase titluri naționale consecutive din perioada 1922-1927.
Între 1921 și 1930, campionatul României Mari s-a disputat într‑un sistem mixt: mai întâi, competiții pe regiuni istorice, apoi câștigătoarele participau la un turneu final. Cele mai tari echipe erau, de departe, cele din Banat. Aici era o bătălie pe viață și pe moarte între mai multe grupări foarte valoroase. Elocvent este faptul că pentru Chinezul, a fost de fiecare dată mai greu să câștige campionatul Regiunii Timișoara decât titlul național! Pentru a-și depăși adversarii locali, oficialii de la Chinezul au apelat la tertipuri și manevre de culise care au schimbat ierarhia de pe teren în două sezoane, 1923-1924 și 1925-1926. Valuri de contestații Primul episod s-a consumat în 1924. La finalul campionatului regional, clasamentul la vârf arăta astfel: 1. Unirea – 16 puncte, 2. Chinezul – 15 puncte, 3. CAT – 13 puncte. Unirea Timișoara câștigase, așadar, dreptul de a juca în sferturile campionatului național cu CA Arad, învingătoarea Regiunii vecine.
Cu toate acestea, în sferturi s-a disputat partida Societatea de Gimnastică Arad – Chinezul! Întreaga poveste a fost învăluită în manevre de culise, valuri de contestații și întâmplări neclare. Ziarul Sportul releva haosul: „Cu o oră înainte nu se știa care vor fi echipele reprezentative ale celor două orașe”! Unirea – pe teren, Chinezul – în birouri La Arad, clubul Societatea de Gimnastică obținuse la masa verde titlul printr-o contestație care viza un meci al campionilor de pe teren, CA Arad.
La Timișoara, lucrurile iau o turnură nebunească. Se anunță fuziunea echipelor Unirea și Chinezul. Apoi se răspândește zvonul că Unirea va lăsa locul Chinezului, pe motiv că ar fi mai puternică. Până la urmă, pe 10 august 1924 are loc, totuși, partida Societatea de Gimnastică Arad – Unirea Timișoara, câștigată de arădeni cu 3-1. Unirea contestă dreptul de joc al unor fotbaliști adverși, obține câștig de cauză și arădenii sunt descalificați. Chinezul, la rândul său, contestă partida Unirea – RGMT (din campionatul Regiunii Timișoara), primește verdict favorabil. Unirea e retrogradată pe locul doi, iar campioana Banatului e declarată Chinezul! Sportul din 10 august 1924 consemna: „Dându-i-se dreptate de cauză Chinezului, Unirea pierde întâietatea în favoarea Chinezului, care trece campioana orașului!”. Același ziar constata aberația la care se ajunsese: „Chinezul nu mai există, e fuzionată de mult timp cu Unirea, rezultând echipa Timișana!”.
Cu toate acestea, sfertul de finală al campionatului național se rejoacă între Chinezul și Societatea de Gimnastică Arad, victoria revenindu-le timișorenilor cu 2-0. Scăpată din acea zonă cu echipe foarte tari, Chinezul avea apoi să zburde spre titlul României: 9-0 în semifinale, cu CFR Tg. Mureș, și 4-1 în finală, cu Club Atletic Oradea. Sprijin de la Federație Al doilea episod se petrece în 1926, când Chinezul e iar eliminată în întrecerea orașului Timișoara, de data aceasta de CAT, care o bătuse în meciul direct și o depășise în clasament: 1. CAT – 26 puncte, 2. Chinezul – 23 puncte. Chinezul depune iar contestație, motivând că adversarii folosiseră ilegal doi jucători. Memoriul e aprobat, deși se demonstrează că fotbaliștii respectivi fuseseră folosiți corect. Federația condusă de bănățeanul Aurel Leucuția (autor a numeroase măsuri controversate) decide ca partida Chinezul – CAT să se rejoace. Meciul este însă programat în cursul săptămânii, iar cei de la CAT, care aveau fotbaliști amatori, spun că nu pot aduna echipa în zi de lucru. Chinezul e declarată iar învingătoare la masa verde, câștigă întrecerea orașului și, ulterior, titlul național în 1926.
> În documentarea episodului 3 din „Blaturile fotbalului românesc”, de mare ajutor au fost informațiile găsite în excelenta lucrare „Istoria fotbalului românesc”, coordonată de Mircea Angelescu și Dan Cristea.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER