Nimic în istoria României nu se poate compara, ca nocivitate, cu regimul comunist adus de ruși după 1945. Fotbalul n-a făcut excepție, iar campionatul a devenit, asemenea vieții însăși în proaspăta Republică Populară Română, o aventură periculoasă, în care totul depindea de capriciile vreunui politruc.
În episodul de astăzi din „Blaturile fotbalului” vom încerca să surprindem circumstanțele în care au apărut Dinamo și ASA (viitoarea Steaua) la sfârșitul anilor 40, precum și soarta jucătorilor în lagărul numit fotbalul românesc.
Despre înființarea echipelor patronate de Ministerul de Interne și de Ministerul Armatei s-au scris sute de articole și chiar cărți. Povestea este, îndeobște, cunoscută și poate fi rezumată destul de simplu: Dinamo a luat locul și lotul cluburilor Unirea Tricolor și Ciocanul, iar ASA – locul clubului Carmen.
Au fost intervenții care au purtat amprenta ministerelor respective: Armata a „tras” în plin, fără avertisment, ștergând de pe fața pământului, pur și simplu, un club particular, pentru a-i fura locul. Internele au acționat subversiv, insinuându-se în cluburile vizate și mascând totul sub aparența unor fuziuni.
Sub ocupație sovietică și conducerea guvernului adus de la Moscova, România a făcut un incredibil salt înapoi. Elitele au fost exterminate, „dictatura proletariatului” a însemnat o primitivizare a vieții, iar sportul n-a scăpat. Până și aranjamentele interbelice „cu perdea”, uneori pedepsite de federație pentru a păstra aparențele, au fost înlocuite cu abuzuri la vedere. Viața agitată, în care taberele se înfruntau în jocuri de culise, principii și idei care au dus și la progresul fotbalului (cum ar fi profesionalizarea acestui sport), a dispărut pentru simplul fapt că opoziția era lichidată fizic.
AS Armata, pusă pe roate de un ceferist
Steaua, numită inițial AS Armata, a apărut oficial pe 7 iunie 1947. Politrucii din Armată, mulți dintre ei veniți direct din URSS, n-au pierdut timpul. Dumitru Petrescu-Grivița, personaj odios, fost muncitor feroviar la Atelierele Grivița în anii 30, arestat și condamnat pentru activități subversive în favoarea rușilor, evadat și fugit în URSS, de unde s-a întors cu armata de ocupație, fusese promovat general de armată.
Cu spatele asigurat de sovietici, Petrescu-Grivița a bătut cu pumnul în masa forurilor sportive, somând ca ASA să joace direct în prima ligă. „Asociația Sportivă Centrală a Armatei a luat ființă și a cerut să fie introdusă în Divizia A”, anunța sec „Sportul popular” la 7 august 1947.
„Mama” steliștilor: Ana Pauker
Cererea era imposibilă pentru simplul fapt că s-ar fi încălcat toate normele sportive, logice și de bun-simț. Șefii federației de fotbal au încercat să reziste. „Chestiunea a fost pusă în ședința Comitetului FRFA, toți membrii fiind de acord ca ASA să participe în Divizia Națională, însă în «B»”, pronunța aparentul deznodământ „Sportul popular” din 8 august 1947.
După îndelungi frământări, federația a ales să sacrifice Sparta București pentru a face loc nou-înființatei AS Armata în Divizia B. Totul părea bătut în cuie. S-a publicat inclusiv programul meciurilor. Apoi a venit bomba: vicecampioana Carmen București a fost exclusă din competiție! „Decizia a fost luată de federație la ordinul direct al Anei Pauker”, își amintește Angelo Niculescu (venerabilul antrenor era, pe atunci, fotbalist la Carmen) cine a făcut loc pentru ASA în prima ligă. O contribuție esențială a avut și generalul Dumitru Petrescu-Grivița. În locul echipei lui Mociorniță, ultima grupare profesionistă din România, în Divizia A a fost introdusă AS Armata.
Băgați în prima ligă, dar fără echipă!
Pentru a înțelege mai bine absurdul situației, trebuie subliniat că, în locul clubului Carmen, foarte bine organizat, cu jucători de mare valoare, a fost promovată direct în prima divizie o formație care n-avea nici măcar fotbaliști!
Pe 20 august 1947, cu o zi înainte să se anunțe desființarea echipei Carmen, ziarul „Glasul Armatei” (al cărui prim redactor-șef era tatăl lui Petre Roman, Walter, venit de asemenea pe tancurile sovietice) anunța că ASA nu e încă formată și că un întreg colectiv de conducere se zbătea să pună pe picioare lotul de fotbaliști!
Au retrogradat, dar n-au retrogradat
La finalul primului sezon în Divizia A, în 1948, AS Armata s-a clasat pe locul 14 și a retrogradat după ce a pierdut barajul de promovare-retrogradare cu formațiile venite din eșalonul secund. Același sinistru general Dumitru Petrescu-Grivița a contestat însă rezultatul partidei Poli Timișoara – FC Ploiești 2-3, care a consfințit promovarea ploieștenilor și retrogradarea viitoarei echipe Steaua. Militarii susțineau că, la 2-0 pentru bănățeni, arbitrul le-ar fi anulat acestora un gol valabil. Bineînțeles că s-a decis rejucarea partidei și excluderea pe viață a arbitrului care „îndrăznise” să anuleze golul care ar fi salvat Armata.
La rejucare, scorul a fost cel așteptat de militari: 1-1. S-a refăcut clasamentul și, de data asta, AS Armata a ieșit, în sfârșit, deasupra liniei. Așa a apărut gruparea care avea să obțină, ulterior, cele mai prețioase trofee din fotbalul românesc.
În episodul viitor vom vorbi despre felul în care viitoarea Steaua a câștigat primele Cupe și campionate: prin încorporarea cu arcanul a fotbaliștilor, terorizarea și desființarea echipelor adverse, țepe și blaturi care astăzi ar fi numite de Gigi Becali, pompos, „premierea adversarilor”. Artizanul acestei „abordări” avea să fie un alt personaj malefic din istoria României: Nicolae Ceaușescu. Dumitru Petrescu, cel care a organizat și înființat Steaua, a fugit în URSS în 1935. Încadrat în Direcția a VII-a a Armatei Roșii, se ocupa cu subminarea armatelor inamice Ana Pauker, pe numele real Hanna Rabinsohn, supranumită „Stalin cu fustă”, a devenit agent sovietic încă din 1920
Dumitru Petrescu (primul din dreapta – sus), aici în închisoarea militară din Craiova, în 1934
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER