In memoriam Teodora Maftei. Cocorii de pe umăr şi mesajul fratelui ei: "Zâmbiţi pentru ea"

9 nov 2015 27480 afişări Special
In memoriam Teodora Maftei. Cocorii de pe umăr şi mesajul fratelui ei: "Zâmbiţi pentru ea"
GALERIE (6 de imagini) VEZI GALERIA

- Ce este timpul?
- Bunicul spune că este un copil care joacă arşice pe plajă
Dialog între doi copii, pe malul Mediteranei, în filmul "Eternitatea şi o zi" regizat de Theo Angelopoulos

Odată cu Teodora moare o parte din fiecare jurnalist sportiv care călca stadioanele României la sfârşitul anilor 90. Era perioada Cooperativei, vremea când clasamentul primei ligi se stabilea în şedinţe interminabile de Comitet Executiv ţinute în fostul sediul al FRF din spatele hotelului Flora. Pe atunci, oasele nu dureau la frig, inima nu palpita la caniculă. Nu aveai de unde să bei un ceai cald sau o apă rece în faţa clădirii impersonale care semăna cu hala unei fabrici de confecţii. În faţa ei, aşezaţi în fund pe trotuar sau sprijinţi de ziduri, zeci de ziarişti sporovăiau zeci de ore despre tot şi nimic în acelaşi timp, aşteptând plictisiţi marele moment: o goană nebunească după Ştefan şi Pădureanu, păpuşarii tăcuţi care părăseau incinta federaţiei.

Erau zeci de băieţi şi câteva fete. Teodora, Dochiţa, Anda, Ioana, Elena, personaje împinse de pasiune într-un fotbal în care Hagi le invita, frust, la cratiţă. Telefonul lui Teo de atunci, un Nokia lat cât o tastatură de calculator, avea salvat pe ecran un singur cuvânt: „Vişinica”. Puştoaica era rapidistă, un sentiment pe care-l camufla atunci când punea întrebări. Într-o lume cuprinsă de misoginism, apela la mecanisme de compensare. Venea prima la birou şi nu refuza nicio deplasare pentru un subiect. Odată ajunsă pe teren, se purta aproape frăţeşte cu colegii ei de breaslă băieţi.

În ultimii ani, îşi descoperise vocaţia pentru fotografie. Le povestea apropiaţilor că zecile de ore petrecute pe paturile de spital, după cele şapte intervenţii chirugicale, dintre care trei pe creier, i-au deschis calea spirituală spre imagine. În fiecare dimineaţă, harul ei se revărsa în newsfeedul prietenilor de pe Facebook. Într-o zi mohorâtă de luni sau de joi, fotografiile din Grecia sau din Londra te trimiteau într-un alt timp. Teodora era o constantă chiar dacă te întâlneai cu ea din an în Paşte. Zâmbetul ei timid era mereu acelaşi, de copil, deşi devenise o femeie în toată regula. Singurul semn că se lupta aprig cu un sindrom care încerca să o înstrăineze de frumuseţea acestei lumi era părul ei brunet. Uneori, o întâlneai tunsă scurt, alteori avea părul lung pentru ca după câteva luni să o regăseşti din nou cu părul periuţă.

Am discutat ultima oară în această vară. Găsisem o poză veche de când lumea cu ea luându-i un interviu lui Adrian Mutu. S-a amuzat teribil de imagine, la fel cum făcea când mă ruga să-mi facă o poză la diferitele evenimente la care ne mai întâlneam. O refuzam mereu. Cojită, fotografia din 1999 sau 2000 surprinde vremurile. Teodora avea un reportofon gros cât 10 smartphonuri puse unul lângă altul, Mutu ducea în mână o pungă, strămoşul genţilor Louis Vuitton de astăzi. Fotbalistul avea tot viitorul în faţă, iar Teodora purta părul scurt. Pe atunci, aşa voia ea.

Într-o altă poză, făcută anul trecut în Creta, Teodora are părul creţ, bătut de briză. Priveşte marea, iar cocorii de pe umărul ei stâng îşi iau parcă zborul peste valurile blânde ale Mediteranei. Nu ştiu dacă Teo cunoştea povestea lui Sadako Sasaki, puştoaica răpusă de leucemie la doar 12 ani, după ce supravieţuise bombardamentului atomic de la Hiroshima. Impresionat de cocorii de hârtie făcuţi de Sadako înainte de moarte, poetul din Daghestan, Rasul Gamzatov, a scris:

Un stol de cocori se topeşte-n depărtare
Atât de departe încât abia-i mai pot zări
Atunci când zilele mele se vor topi în zare
Sper că acei cocori un loc printre ei îmi vor găsi

 

La câteva sute de kilometri de plaja din Creta, într-un spital din Israel, Teodora Maftei şi-a petrecut ultimele zile din timpul ei. Ea este a 46-a victimă de la Colectiv şi, din nefericire, nu va fi ultima. La scurt timp după aflarea veştii, fratele ei a transmis un mesaj: „Vreau ca începând de astăzi să zâmbim. Să ne bucurăm de tot ce avem. De toţi pe care-i avem. Să facem lucruri noi. Să ne descoperim pe noi. Şi toate pentru Teo!”.

Odihneşte-te în pace, Teodora! Vom zâmbi pentru tine!



Teodora Maftei alături de Alessandro Del Piero, la începutul anilor 2000

Teodora lângă Michael Owen, în Giuleşti. Liverpool avea să câştige Cupa UEFA la finalul acelui sezon

Teodora, lângă Ronaldinho, înainte de meciul Rapid - PSG întrerupt brusc de o pană de curent

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.