Antonia (25 de ani) a fost cerută în căsătorie într-un cadru de poveste, în Bali. Daniel Bîrligea (26 de ani) a făcut marele pas, punând la cale acest moment emoționant în vacanța din Asia, înainte de începerea noului sezon competițional.
Daniel Bîrligea, cel care a fost golgheterul FCSB în urmă cu un an, nu a avut parte acum de cel mai bun sezon al său, după ce s-a confruntat cu probleme medicale.
Daniel Bîrligea, „omul de 15 milioane de euro”, cât cere Gigi Becali (67 de ani) pentru atacant, a cerut-o pe iubita sa, Antonia, în căsătorie. Evenimentul a avut loc într-un cadru inedit, pe plajă.
Decorul în formă de inimă cu diferite flori albe, înconjurat de o multitudine de aranjamente florale și lumânări, a oferit o imagine de poveste.
„Momentul nostru. Am tremurat, am plâns, am râs, ne-am uitat cuvintele, am simțit, am dansat, ne-am bucurat, am trăit cu toata inima. De astăzi, 04.06.2026, noi pentru totdeauna”, a scris Antonia Salanță pe contul său de Instagram, unde a publicat mai multe imagini de la emoționantul moment.
Postarea comună a Antoniei și a lui Daniel Bîrligea a avut mii de reacții și sute de mesaje, secțiunea de comentarii fiind „inundată” de felicitări, între acestea și din partea altor iubite de fotbaliști, viitoare soții de fotbaliști.
„Felicitări”, „Cei mai frumoși!”, „Sunteți minunați! Felicitări! Vă îmbrățișez cu drag!”, „Felicitări! Să fie într-un ceas bun și un drum frumos împreună… jucăm la nuntă”, „Să vă fie viața o poveste” sunt doar câteva dintre comentarile primite de Antonia și Daniel Bîrligea.
Au fost și comentarii care au avut doar emojii, precum cel lăsat de Paula Olah, viitoarea doamnă Moruțan.
Antonia Salanță este designer de modă, absolventă a unei facultăți de specific din Milano, „capitala modei”. Viitoarea doamnă Bîrligea este foarte activă pe social media, unde este urmărită de peste 8.500 de fani pe care îi ține la curent cu imagini din viața personală, dar și cea profesională.
„Cum să cuprind în cuvinte acest rollercoaster? Este frumos, extrem de greu, palpitant, imprevizibil, uneori epuizant, plin de momente fericite, dar și foarte grele.
Toată lumea vorbește despre acest stil de viață ca un vis și crede că toate suntem Georgina (n.r. Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo) și avem această viață perfectă, dar în esență nu este ușor deloc de trăit zi de zi.
(…) Majoritatea timpului el nu este acasă, în momentele cheie ale vieții nu poate fi tot timpul prezent, nu poți face ce vrei și când vrei, nu ai niciodată o stabilitate, poți primi mereu apel la orice oră ca de mâine te muți cine știe pe unde apoi bagaje și haos”, a scris Antonia Salanță pe Instagram, legat de viața de parteneră de sportiv de performanță.
În sezonul recent încheiat, Daniel Bîrligea a jucat în 37 de meciuri, cu 13 goluri înscrise și șase pase decisive. Atacantul are o cotă de piață de 4,5 milioane de euro și se află sub contract cu FCSB până în vara lui 2029.