În afara gării**

Cuvintele au gimnastica lor chiar și în germană, unde, zic
mucaliții, componentele predicatului trebuie căutate cu echipe de
detectivi. Nu e singura ironie pe adresa acestei limbi. Se mai
spune despre ea că e aptă pentru declarațiile de război, dar
incapabilă de poezie, ceea ce înseamnă că trei mijlocași decisivi
din echipa literaturii universale (Goethe, Hölderlin și Rilke) nu
au drept de joc.

În germana asta batjocorită, cine combină „Dasein” și „Enke”
obține „Danke”, un cuvânt rostit rar în preajma sinucigașilor, dar
auzit cu limpezime alaltăieri la Hanovra. „Dasein” înseamnă, după
cum știe fiecare discipol hrănit cu Heidegger, „a fi în lume”.
Robert Enke s-a săturat și a cerut nota, fiindcă lumea era făcută
altfel decât i-ar fi plăcut.

Există oameni cărora li se induce ideea că nu sunt titulari
nicicând și nicăieri. Enke a primit semnale de peste tot. Din
fotbal și din sora lui mai mare, viața. Zilele când din oglindă l-a
privit eșecul s-au înmulțit. Să iei goluri caraghioase printre
mâini e una. Să fugi de nălucile trecutului din Portugalia în
Spania și de-acolo în Turcia – s-a mai văzut. Să ajungi rezervă la
națională nu-i o dramă. Să-ți înlocuiești însă propria fată cu o
rezervă lasă urme. Urme grele, pe care nu le șterge niciun
psihiatru, oricât de comodă ar fi canapeaua.

Robert Enke a pus lucrurile cap la cap și a constatat că viața
lui stătea sub semnul rezervei. Al locului doi. Al secundariatului.
Poate că și-a amintit atunci definiția lui Ayrton Senna: „Cel de pe
locul doi e primul dintre învinși”. Enke a terminat brutal,
convocând pe toată lumea la mormânt: și pe habotnici, și pe
indulgenți, și pe flașnetarii care insistă să croșeteze clișee în
jurul cuvântului „Panzer” ori de câte ori se vorbește despre nemți.
Motivul trenurilor pe care trebuie să le prinzi în viață nu e
general valabil. Unii preferă să pândească trenurile în afara
gării, ca niște briganzi sfidători. Prins între zbucium și
lehamite, Enke a preferat să spună „Ende”.

articol scris de Radu
PARASCHIVESCU