Ilie Bărbulescu a murit! Drama s-a produs în somn

Bogdan Savin
Ilie Bărbulescu a murit! Drama s-a produs în somn

Ilie Bărbulescu, fost mare jucător al Stelei, a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Apropiații spun că omul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei alături de roș-albaștrii a murit în somn.

  • Bărbulescu (62 de ani) ar fi trebuit să participe la data de 15 februarie la un eveniment fotbalistic – un meci de gală între starurile Gloriei Buzău și ale României – și chiar discutase cu ex-fotbaliști din Pitești (locul său de naștere) pentru a stabili detaliile deplasării la Buzău.

În vara lui 2018, fostul mare fundaș acorda un amplu interviu ProSport în care a făcut o serie de dezvăluiri extrem de interesante. „Dacă-l accidentam la Sevilla, m-aș fi întors fără cap în România!”, cum a reacționat Valentin Ceaușescu la un meci cu Victoria, dialogul din 7 mai ’86 cu un steward. Plus golul cu Honved. „M-au sunat cei de la NASA, cercetează traiectoria mingii”.

Într-una dintre povești, ex-internaționalul român a povestit și un dialog fabulos avut cu Pierluigi Collina: „După a doua sticlă de vin roșu, îi spun să mă împrumute cu 100.000 de euro! Știi ce-mi răspunde!?”

Vestea că Ilie Bărbulescu a decedat în somn, în urma unui stop cardio-respirator, a fost anunțată și pe pagina de facebook a celor de la FC Argeș, echipă pentru care a evoluat din 1974 și până în 1982.

Ilie BĂRBULESCU

Născut: 24.06.1957 (Pitești)
Post: fundaș sau mijlocaș lateral

Debut în Divizia A: 09.11.1974, FC Argeș Pitești – FCM Reșița 1-1
Debut în Cupă: 13.11.1974, Universitatea Cluj – FC Argeș Pitești 1-0
1974-75 FC Argeș 8/0 1/0
1975-76 FC Argeș 24/0 0/0
1976-77 FC Argeș 30/0 1/0
1977-78 FC Argeș 32/2 3/0
1978-79 FC Argeș 30/1 1/0
1979-80 FC Argeș 29/6 0/0
1980-81 FC Argeș 30/4 2/1
1981-82 FC Argeș 26/1 1/0
1982-83 FC Olt 29/4 1/0
1983-84 FC Olt 16/1 1/0
1983-84 Petrolul 17/0 1/1
1984-85 Steaua 30/0 2/0
1985-86 Steaua 33/2 5/1
1986-87 Steaua 14/1 4/0
1987-88 Petrolul 6/0 0/0
1987-88 FC Argeș 3/0 1/0
1988-89 Dacia Pitești Div.B 0/0
1990-91 Callatis Mangalia Div.B 0/0
Total Divizia A: 357 jocuri, 22 goluri
Total Cupă: 24 jocuri, 3 goluri
A câștigat 4 titluri (unul cu FC Argeș, trei cu Steaua) și 2 cupe (ambele cu Steaua)

În echipa națională
Debut: 13.05.79, Cipru – România 1-1
Total: 5 jocuri

În echipa olimpică
Debut: 04.04.1979 Pitești: România – Cehoslovacia 1-0
Total: 8 jocuri, 2 goluri

În echipa U21
Debut: 22.09.1976, Cehoslovacia – România 1-0
Total: 11 jocuri, 1 gol

În cupele europene
Debut: 13.09.1978, FC Argeș Pitești – PanathĂ“naïkos 3-0
Total: 23 jocuri, 3 goluri
A cucerit Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei

Statistică Răzvan TOMA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]