Acasa » Sport Life » Special » Hagi vine în weekend la Baia Mare la Cupa Danone

Hagi vine în weekend la Baia Mare la Cupa Danone

În acest week-end, în premieră, Municipiul Baia Mare va găzdui faza zonală a Cupei Hagi Danone 2012
Hagi vine în weekend la Baia Mare la Cupa Danone

La exact trei decenii de când F.C.Baia Mare juca împotriva galonatei formații iberice Real Madrid, fosta mare glorie a fotbalului românesc și totodată fost component al echipei madrilene Gheorghe Hagi în calitate de ambasador al Cupei Hagi Danone, a decis împreună cu Compania Danone să organizeze cel de-al patrulea turneu zonal al „Cupei Hagi Danone 2012” la Baia Mare.

La startul celei mai importante competiții fotbalistice din România rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, găzduită sâmbătă și duminică (21-22 aprilie), pe stadionul Viorel Mateianu vor participa echipe precum F.C.Mara Baia Mare, C.F.R.Cluj Napoca, Gloria Bistrița, Fotbal Club Bihor Oradea, Clubul Sportiv Sportul Șimleul Silvaniei precum și Clubul Sportiv Școlar Carei.

Potrivit altgoritmului, după turneul zonal de la Baia Mare vor urma cele de la Sibiu (28-29 aprilie), Suceava (5-6 mai) respectiv București (12-13 mai), urmând ca finala programată pentru perioada (29 mai – 1 iunie) să se dispute la Cluj, cele șapte caștigătoare ale fazei zonale, împreună cu campioana en-titre Universitatea Cluj să își dispute marea finală.

Până la această dată se cunosc primele trei formații calificate la turneul final și anume Oțelul Galați, A.S.Casa Bogdan Craiova și Atletico Arad. Câștigătoarea din finala programată chiar de Ziua Internațională a Copilului va avea privilegiul de a participa alături de echipe din 40 de țări la Turneul Final Danone Nations Cup 2012 găzduit în toamna acestui an de Polonia. Meciurile programate în toamnă pe National Stadium din Varșovia, o arenă cu o capacitate de 58.000 de locuri, vor fi supervizate de fostul căpitan al reprezentativei „cocoșului galic” Zinedine Zidane.

Programul fazei zonale a Cupei Hagi Danone 2012

Sâmbătă 21 aprilie 2012

Ora 09.00 etapa 1
Ora 12.00 etapa 2
Ora 17.00 etapa 3

Duminică 22 aprilie 2012

Ora 10.00 semifinale
Ora 13.00 finala
Ora 14.00 ceremonia de premiere

Articol scris de Alin Boțioc    

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
PERCHEZIȚII în Germania pentru biletele la Campionatul European de Fotbal din 2024! Mii de bilete la prețuri preferențiale
Mediafax
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Cancan.ro
Experiența unei americance în Europa pe timp de caniculă: „Afară nu este chiar atât de rău”. Care este, de fapt, marea problemă
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Râzi cu lacrimi
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Descopera.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Exemplarele fizice de GTA VI nu vor putea fi activate în România?
Go4Games
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Promotor.ro