Hagi: „Cei de la Barça nu au cum să mă uite;** pe unde am trecut, e greu să mă uite cineva”

Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional Gheorghe Hagi, care s-a întâlnit, sâmbătă, cu delegația FC Barcelona, el fiind invitat la prânzul oficial organizat înaintea partidei amicale cu Dinamo, a declarat că nu are cum să fie uitat de catalani, deoarece a marcat al doilea gol din istoria lor de la mijlocul terenului.

„Nu au cum să mă uite pentru că am marcat al doilea gol din istoria lor de la mijlocul terenului. Eu pe unde am trecut, e greu să mă uite cineva. Și pe teren și în afară, am lăsat o impresie bună și mi-am făcut prieteni, m-am comportat bine, întotdeauna am lăsat să se vadă calitățile care le-am avut. Dacă Jordi Alba mă are drept model, înseamnă că și voi trebuie să fiți mândri de asta, eu mă simt bine, sunt un român respectat, care a trecut printr-o casă atât de mare și a rămas respectat”, a declarat Hagi.

El este convins că jucătorii echipei catalane nu-i cunosc doar pe „Hagi și Popescu”: „Nu suntem noi singurii pe care îi știu, noi am jucat acolo și suntem mândri de acest lucru, că am jucat la un club atât de mare, care a creat o modă în fotbalul mondial. Toată lumea dorește să-i vadă. Prin aceste meciuri noi avem posibiltatea să-i vedem, ei sunt cei mari și i-am adus în România care să-i vedem, pentru că sunt la un nivel extraordinar de ridicat, la care noi tindem să ajungem. Dinamo trebuie să joace fotbal, trebuie să o facă foarte, foarte bine și important este să alerge foarte, foarte mult. Este o mare plăcere să joci cu Barcelona, trebuie să alergi foarte mult, să stai bine în teren,. E un meci amical, spectacol, e bine că nu există presiune, ci doar plăcerea de a juca fotbal. Nu știu cum va fi terenul, vom vedea, sperăm să nu avem ploaie. Ei oricum udă terenul înainte, le place să fie umed, să alerge mingea. Sper să avem un meci frumos.”

Hagi speră ca un alt fotbalist român să ajungă la FC Barcelona într-o zi: „Cu gânduri bune, niciodată nu se știe. Cu talent, trebuie să-l găsim pe cel care să facă față pe care l-au atins ei”.

Fostul selecționer a menționat că l-a cunoscut pe Lionel Messi încă dinainte de acest meci.L-am cunosfut pe Messi înainte de meciul ăsta.

Hagi s-a întâlnit, sâmbătă, cu oficiali ai FC Barcelona, delegația catalanilor fiind condusă de vicepreședintele Josep María Bartomeu și de directorul sportiv Andoni Zubizarreta.

Tot astăzi, jucătorii echipei catalane Jose Manuel Pinto și Jordi Alba au participat la conferința de presă înaintea partidei cu Dinamo.

Delegația echipei FC Barcelona a sosit, vineri seară, la București, în vederea meciului amical cu Dinamo, cu o cursă charter de la Goteborg, care a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. De la aeroport, echipa antrenată de Tito Vilanova a plecat la Hotelul Radisson Blu, unde va locui pe perioada șederii în Capitala României. Întoarcerea formației catalane în Spania este programată imediat după meciul de sâmbătă.

Echipa Dinamo dispută, sâmbătă, de la ora 20.15, pe Arena Națională din București, un meci amical în compania formației spaniole FC Barcelona.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×