Gigi Becali a fost eliberat pentru 24 de ore

Autori: Cătălin Legănel, Otilia Ciocan Publicat: 12 May. 2014, 11:14 Actualizat: 12 May. 2014, 13:42 Special
Gigi Becali a fost eliberat pentru 24 de ore

Finanțatorul echipei Steaua București, Gigi Becali, a ieșit, luni, din Penitenciarul Poarta Albă, acesta fiind obligat să se întoarcă marți din permisia de 24 de ore, au declarat pentru MEDIAFAX, oficiali din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit surselor citate, Gigi Becali va merge, cel mai probabil, la locuința sa din Pipera, județul Ilfov, unde va trebuie să anunțe Poliția.

Gigi Becali a ieșit din Penitenciarul Poarta Alba, județul Constanța, după ora 8.00, fiind obligat să se întoarcă marți dimineață, la expirarea celor 24 de ore, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unității de detenție, Gabriel Botezan.

El a precizat că Gigi Becali poate merge cu orice mijloc de transport dorește și oriunde pe teritoriul țării, singura interdicție în acest sens fiind să nu părăsească România.

Permisia de 24 de ore i-a fost acordată lui Gigi Becali în urma deciziei luate în luna aprilie, de comisia de specialitate a penitenciarului. Becali a fost recompensat pentru bună purtare, după ce a participat la activități și a respectat regulamentul, potrivit unor surse din ANP.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanțatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.

Instanța a respins și cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană.

 

Autori: Cătălin Legănel, Otilia Ciocan Publicat: 12 May. 2014, 11:14 Actualizat: 12 May. 2014, 13:42 Special
Pe aceeași temă
Scandal! CRBL si Oase s-au certat de la bani, după ce au câștigat ”Asia Express”
Scandal! CRBL si Oase s-au certat de la bani, după ce au câștigat ”Asia Express”
Ce spune o fostă colegă de trust a Andreei
Berecleanu: Nu a fost niciodată jurnalistă. Nu a aflat niciodată nicio ştire
Ce spune o fostă colegă de trust a Andreei Berecleanu: Nu a fost niciodată jurnalistă. Nu a aflat niciodată nicio ştire
Simona Halep - Elena Rybakina 3-6, 6-3, 1-3 se joacă ACUM! LIVE VIDEO în FINALA WTA Dubai
Simona Halep - Elena Rybakina 3-6, 6-3, 1-3 se joacă ACUM! LIVE VIDEO în FINALA WTA Dubai
Infern pe autostradă: Un camion cisternă care transporta 15.000 de litri de kerosen a explodat - VIDEO
Infern pe autostradă: Un camion cisternă care transporta 15.000 de litri de kerosen a explodat - VIDEO
BREAKING NEWS | Un club URIAS este gata sa faca oferta pentru Ianis! Prestatiile din tricoul lui Rangers i-au CONVINS! Unde poate ajunge in vara
BREAKING NEWS | Un club URIAS este gata sa faca oferta pentru Ianis! Prestatiile din tricoul lui Rangers i-au CONVINS! Unde ...
Dieta de antrenament a lui James LeBron
Dieta de antrenament a lui James LeBron
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
SCANDALOS! Andreea Berecleanu, făcută praf de o fostă colegă. Ce a putut să spună
SCANDALOS! Andreea Berecleanu, făcută praf de o fostă colegă. Ce a putut să spună
Cele mai
căutate piese auto de către şoferi. Greşelile frecvente care pun maşina pe butuci
Cele mai căutate piese auto de către şoferi. Greşelile frecvente care pun maşina pe butuci
LOVITURĂ de teatru! Toate sondajele s-au dat peste cap. Cine ar câştiga Primăria Capitalei dacă duminică ar fi alegerile
LOVITURĂ de teatru! Toate sondajele s-au dat peste cap. Cine ar câştiga Primăria Capitalei dacă duminică ar fi alegerile
Cu un singur BĂRBAT se poate REPOPULA planeta în doar şase luni. 50 de lucruri neobişnuite pe care nu le ştiai despre tine
Cu un singur BĂRBAT se poate REPOPULA planeta în doar şase luni. 50 de lucruri neobişnuite pe care nu le ştiai despre ...
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS | Transfer ŞOC pentru CFR Cluj. Dan Petrescu a semnat de urgenţă cu un nou atacant. Alegere surprinzătoare a campioanei
BREAKING NEWS | Transfer ŞOC pentru CFR Cluj. Dan Petrescu a semnat de urgenţă cu un nou atacant. Alegere surprinzătoare ...
Probleme mari pentru CTP. Cine îl dă în judecată
Probleme mari pentru CTP. Cine îl dă în judecată
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Andreea Balan, Daniela Crudu 2? Ce i-a facut George Burcea. ABIA ACUM S-A AFLAT: „E zdrobita”
Andreea Balan, Daniela Crudu 2? Ce i-a facut George Burcea. ABIA ACUM S-A AFLAT: „E zdrobita”
Un nou FALIMENT de răsunet zguduie România. Anunţul şoc venit în această dimineaţă
Un nou FALIMENT de răsunet zguduie România. Anunţul şoc venit în această dimineaţă
Avem primele imagini cu Carla’s Dreams fără mască, pe scenă
Avem primele imagini cu Carla’s Dreams fără mască, pe scenă
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL [FOTO]
Această tânără a mers cu un bărbat pe o stâncă înaltă pentru o şedinţă foto. Ce a ieşit după aceea este INCREDIBIL ...
Cum a ajuns un judeţ din România să aibă cel mai mare buget din istorie
Cum a ajuns un judeţ din România să aibă cel mai mare buget din istorie
HOT | Nebunie totală în faţa camerelor. Cea mai sexy sportivă, goală şi fără inhibiţii
HOT | Nebunie totală în faţa camerelor. Cea mai sexy sportivă, goală şi fără inhibiţii
Luminița și Vasile s-au căsătorit fără să știe că sunt frați. Au făcut doi copii și acum trebuie să răspundă în fața instanței
Luminița și Vasile s-au căsătorit fără să știe că sunt frați. Au făcut doi copii și acum trebuie să răspundă ...
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru public să înțeleagă relația dintre noi
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru ...
SE ANUNȚĂ NUNTA ANULUI! Cu cine a înlocuit-o cel mai râvnit burlac pe Andreea Mantea
SE ANUNȚĂ NUNTA ANULUI! Cu cine a înlocuit-o cel mai râvnit burlac pe Andreea Mantea
Vremea în martie! ANM dă peste cap prognoza. Când vine de fapt primăvara?
Vremea în martie! ANM dă peste cap prognoza. Când vine de fapt primăvara?
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut multe altele'
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut ...
FOTO. Cum arată Larisa Iordache! Fosta gimnastă nu se mai ferește: și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr musculos
FOTO. Cum arată Larisa Iordache! Fosta gimnastă nu se mai ferește: și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr musculos
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii